Aproape patru sute de timişoreni au alergat la Crosul OncoHelp 2019, sub deviza “Există viaţă şi după cancer”, în cadrul unui eveniment caritabil dedicat îmbunătăţirii condiţiilor de administrare a chimioterapiei şi tratamentelor adjuvante ale pacienţilor bolnavi de cancer.

În urma crosului care s-a desfăşurat duminică pe malul Canalului Bega, pe o distanţă de 4,2 kilometri, s-au adunat 23 de mii de lei din care se vor achiziţiona cinci infuzomate pentru dotarea spitalului de zi a Centrului de Oncologie OncoHelp din Timişoara.

“Ne bucurăm că acest eveniment tânăr (care a avut loc duminică, n.r.) a reuşit să mobilizeze şi în 2019 un număr mare de participanţi (…) care au decis să sprijine pacienţii oncologici care au atâta nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Le suntem recunoscători celor care au participat la cros, precum şi partenerilor, sponsorilor şi voluntarilor care au ajutat la reuşita evenimentului. Implicarea tuturor acestor prieteni ai Asociaţiei OncoHelp ne-a demonstrat din nou că există o soluţie pentru fiecare problemă şi că împreună putem contribui la o lume mai bună pentru pacienţi”, arată managerul Asociaţiei OncoHelp, dr. Valeriu Borugă, într-un comunicat de presă.

Asociaţia va continua să identifice noi oportunităţi şi proiecte de dezvoltare în beneficiul pacienţilor care i se adresează.

Construit în perioada 2005 – 2009, Centrul de Oncologie OncoHelp Timişoara a reprezentat primul proiect al Asociaţiei OncoHelp, realizat cu ajutorul sponsorilor şi al comunităţii. A fost gândit ca o alternativă la sistemul medical de stat, permiţând accesul tuturor pacienţilor la servicii medicale de calitate în cadrul unui spital privat. Dacă la începutul funcţionării, centrul avea 38 de paturi şi şase angajaţi, astăzi capacitatea s-a extins la 161 de paturi şi peste 250 de angajaţi şi colaboratori. În anul 2011, centrul a devenit spital universitar care oferă servicii medicale specializate pentru pacienţii oncologici în mai peste zece specializări.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania