Eu sunt un autor cu aproximativ treizeci de cititori. Asta intr-o zi normala. Intr-o zi foarte buna ating si pana la o suta treizeci de cititori, iar intr-una slaba, well, probabil ca tind asimptotic spre unu. Caci orice ar fi, eu insumi voi ramane intotdeauna cititorul meu cel mai fidel.
Bineinteles, este o situatie care ma intristreaza. Oare cum si ce ar trebui sa scriu pentru ca ce scriu sa fie mai popular?
Pe de-alta parte insa, a avea mai-nici-un-cititor imi da libertatea de a scrie despre lucruri care mi se par interesante si care imi stau lipite de neuron un pic mai mult de cinci secunde. Este neindoielnic ca atunci cand ai un grup mare de followers adunati in jurul tau, ajungi robul subiectelor care i-au adus catre tine. Precum actorul care este excelent in rolul junelui-prim invingator, cel de care se indragostesc toate domnisoarele, dar pe care nu il vezi in rolul complex al celui macinat de dileme si angoase. Vorba cuiva, ca Florin Zamfirescu – “taranul” perfect in filmele romanesti, dar niciodata filosoful care-si pune intrebari complicate, privind pierdut in hau, cu mana sub barbie.
Asa ca avantajul meu de autor obscur este ca atunci cand imi scriu articolele ma pot distra cu orice idee vreau. Ceea ce este a lot of fun.
Astazi am sa ma joc cu ideea unui dialog imaginar intre Lev Tolstoi, Jordan Peterson si eu. De ce tocmai asta? Intamplarea a facut sa citesc ieri pe nerasuflate doua carti subtirele: prima, “My confessions” de Lev Tolstoi; a doua, “Political correctness”, o dezbatere intre Jordan Peterson, Michael Eric Dyson, Michelle Goldberg si Stephen Fry.
I-am ales pe cei doi tocmai pentru ca sunt antiteza la ceea ce sunt eu: Lev Tolstoi este unul din titanii literaturii universale, autorul monumentalului “Razboi si pace”, precum si a tragicului roman “Ana Karenina”, ambele printre cele mai geniale realizari literare scrise vre-odata. La randul sau, Jordan Peterson, profesor universitar de psihologie la universitatea din Toronto, autorul bestseller-ului international “12 Rules for Life: An antidote to chaos”, cu 800000 de followers pe Instagram, si unul din cei mai influenti ganditori ai vremurilor noastre. Eu sunt opusul celor doi: un autor obscur, cu vre-o treizeci de cititori in toata lumea, nici un follower pe Instagram (caci nu am cont), unul pe Twitter si putin peste zece pe Facebook, fara opera literara, asa zisul carturar Zero-Barat. Totusi mi se pare a lot of fun sa contrastez geniul si popularitate celor doi cu mediocritatea si obscuritatea mea.
Bineinteles, am un avantaj in acest dialog imaginar pentru ca eu am ales intrebarile. Am si eu nevoie de putin de ajutor ca sa pot trece linia de sosire, nu-i asa? Precum la cursele de cai cu handicap, unde calul slab porneste cu mult inaintea celorlalti.
Asa ca am sa incep cu intrebarile mele.
Care este motivul pentru care scrieti?
Lev Tolstoi (pagina 11): “Am inceput sa scriu din vanitate, dorinta de castig si din mandrie. (…) Pentru a obtine faima si banii pentru care am scris, am fost obligat sa ascund ceea ce este bun si sa ma inchin la ceea ce este pacatos. De cate ori, in timp ce am scris, mi-am stors creierii cum sa ascund sub masca indiferentei mele (a tacerii, nota mea) sau a placutului, dorintele mele inspre mai bine, dorinte care erau adevarata problema a vietii mele! Am reusit in activitatea mea, si am fost laudat. (…) Am primit o receptie calduroasa si multe flatari. Inainte sa am timp sa ma uit imprejur, prejudecatile si ideile despre viata a scriitorilor din grupul carora faceam si eu parte, au devenit si ale mele.” Tolstoi afirma apoi ca menirea clamata a scriitorilor este “sa invete omenirea”, desi nu este clar ce anume stiu sau inteleg ei despre viata.
Jordan Peterson: Pe scurt, Jordan Peterson scrie pentru ca observa tendinta unora de a favoriza apartenenta la un grup (etnic, religios etc.) in defavoarea meritelor individuale. Astfel spune el in paginile 28-37: “M-am concentrat mai ales pe psihologia individului, care este un subiect nimerit pentru mine, deoarece sunt psiholog. (…) Nu sunt un fan al stangii radicale. Asta ii face pe oameni sa spuna: “Nu inseamna asta ca sunteti un fan al dreptei radicale?” Doar pentru ca nu sunt fan al stangii radicale, nu inseamna ca sustin dreapta radicala. (…) Esenta este ca Occidentul a adoptat cu doua mii de ani in urma o perspectiva individualista, (…), ca fiecare este unic, cu consecinta ca poti fractiona identitatea unui grup pana la nivelul individului.”
Eu, carturarul Zero-Barat: Eu scriu din placerea de a scrie. Ma deconecteaza, imi goleste mintea de idei care altfel ar circula continuu in creierul meu, si asa prea mic pentru complexitatea din jurul meu. Uneori sunt inspirat de povesti pe care le aud in jurul meu, spuse de altii, si care-mi aduc in memorie intamplari de-ale mele mai vechi. De exemplu, am scris recent “Cainii latra si caravana trece”, dupa ce o cunostinta FB s-a plans intr-o postare de faptul ca unii isi bat joc de eforturile sale civice si benevole de a indrepta unele lucruri. Este o tema la care m-am gandit destui ani si la care inca nu i-am gasit raspuns. Probabil nici nu exista un raspuns, doar o multime de motive contopite. Cred de aceea ca pot spune ca scriu (si) din solidaritate cu cei care incearca marea cu degetul, incearca sa faca ceva bun si util pentru comunitatea lor. In vacantele mele, am observat ca exista multi oameni buni in Ardeal, doar ca ei sunt descurajati pentru ca sunt izolati. Interesant, ticalosii sunt uniti extrem de eficient intre ei. Asa ca vreau sa fiu un fel de lipici, care sa adune pe cativa din oamenii buni de care spun, desi nu prea am reusit asta pana acum.
Ce poate afla (invata) lumea de la dumneavoastra?
Lev Tolstoi (pagina 11): “Sute de muncitori extenuati munceau zi si noapte, culegand literele si tiparind milioane de pagini, care au fost apoi trimise prin posta pe toata suprafata Rusiei. Intre timp, noi am continuat sa predam, incapabili sa predam suficient, plangandu-ne suparati ca nu suntem ascultati. (…) Motivul adevarat care a generat tot rationamentul nostru a fost dorinta noastra de bani si laude, pe care nu am stiut altfel cum sa le obtinem. In timp ce faceam aceste lucruri nefolositoare, totusi, pentru a ne convinge ca suntem de o mare importanta societatii, a fost necesar sa adoptam o alta teorie – ca orice ar fi, este corect, (…) ca masura unei civilizatii este data de numarul de carti si de ziare publicate. Suntem platiti si onorati pentru cartile si ziarele pe care le scriem, si pentru asta suntem cei mai utili si cei mai buni dintre cetateni. (…) Cand m-am intors din strainatate, m-am ocupat cu organizarea de scoli pentru tarani. Aceasta ocupatie mi-a placut pentru ca era lipsita de falsitatea asa de evidenta atunci cand am predat literatura. In numele progresului, am introdus spiritul intrebarilor critice (critical inquiry, nota mea). Mi-am spus ca progresul are deseori loc prin cai irationale, de aceea este absolut necesar sa las oamenilor primitivi (primitive people, nota mea) si copiilor de tarani libertatea sa aleaga ei ceea ce considera ca este mai bine.”
Jordan Peterson (paginile 28-37, 47): “Problema cu stanga toxica este ca totul este despre identitatea de grup. Sa ducem argumentul asta mai departe si sa presupunem ca doar din cauza culorii pielii mele am beneficiat de-alungul istoriei de avantaje si privilegii. Si ce-i daca? Veti face acum pe toti sa plateasca pentru inechitati istorice bazate pe rasa? Si veti vedea istoria relatiilor intre barbati si femei ca pe una de opresie? (…) Sunt descurajat ca aproape totul este transformat intr-un argument politic polarizat, fara sa existe, se pare, intelegerea ca nu totul este politic. (…) Motivul pentru care dreptul la opinie a devenit politizat, daca adopti punctul de vedere al stangii, este ca asa ceva nu exista, ca este o fantezie. (…) Avem nevoie de o naratiune care sa ne uneasca, pentru ca altfel nu vom avea pace. Avem acum in universitati si in societate doua naratiuni, care nu pot fi ambele adevarate, pentru ca ele nu reunesc toate detaliile. Bineinteles, orice om are un element individual si un element colectiv (de grup, nota mea).”
Eu, carturarul Zero-Barat: Am oroare teribila sa incerc sa invat pe cineva ceva despre lume si viata. Poate este o deformatie profesionala, poate in subconstientul meu mi-am atins deja nevoia de a preda, de a transmite cunostinte altora. Poate, pentru ca consider ca fiecare individ este unic si deaceea ce functioneaza pentru mine, nu functioneaza neaparat si pentru tine. In plus, mi se pare un act nepermis de aroganta (chiar de nesimtire) sa am pretentia ca inteleg lucrurile mai bine ca altii. Toate astea ma fac sa am oroare de a invata ceva pe cineva. Ce incerc sa fac este altceva, sa-mi povestesc experientele mele, intamplarile prin care am trecut, sa spun unde am intampinat eu greutati, si ce am invatat eu din ele. Este up to everybody sa culeaga, daca gaseste, vre-o idee folositoare. Totusi, sa punem lucrurile in perspectiva: eu am aproximativ treizeci de cititori, fata de milioanele pe care le au ceilalti doi.
Unde este adevarul?
Lev Tolstoi (paginile 52, 55-56): “De cate ori nu l-am invidial pe taranul simplu, incapabil sa citeasca si sa scrie, pentru lipsa lui de invatatura. Doctrinele credintei, care pentru mine erau fara nici un sens, erau pentru el fara greseli. El a fost capabil sa accepte si sa creada adevarul, acelasi adevar pe care l-am crezut si eu, dar care pentru mine, nefericitul de mine, era legat de falsitate si pe care eu nu l-am putut accepta in aceasta forma. (…) Este incontestabil ca oamenii din popor cunosc adevarul, caci fara asta nu ar putea trai. In timp ce acest adevar era accesibil si pentru mine, si deja traisem conform lui si ii simtisem forta, el incorpora o greseala in felul in care il intelegeam eu. (…) Dar am inteles limitele gandirii mele. Am dorit ca orice propozitie neexplicata sa apara in rationamentul meu ca fiind de neexplicat, nu ca o parte obligatorie a credintei mele. Nu m-am indoit niciodata ca doctrinele contin adevar si eroare, iar menirea mea este sa le separ pe cele doua. ”
Jordan Peterson (pagina 67): “Avem in Occident ierarhii rezonabil de functionale, remarcabil de productive, rezonabil de libere, stabile, care sunt deschise sa-i ia in considerare pe cei defavorizati. Motivul pentru care valoram ca indivizi, atat din punct de vedere al drepturilor cat si al responsabilitatilor noastre, este pentru ca acesta (valoarea individului, nota mea) este scopul nostru esential, nobilitatea noastra, functia noastra.”
Eu, carturarul Zero-Barat: Ce stiu eu? Habar n-am. Probabil si de-asta am doar treizeci de cititori, pentru ca nu am intelepciunea sau curajul sau inconstienta sa articulez “adevaruri” cu care unii sa rezoneze, chiar daca sunt tot pe-atata cei care cred pe dos. La fel ca Tolstoi, cred ca mintea mea este mult prea ingusta pentru a intelege prezentul, ce sa mai vorbesc de viitor. Asa ca ma multumesc sa observ si sa povestesc lucruri interesante pe care le-am vazut. Exact ca intr-un joc de Lego, eu dau cateva piese. Este treaba fiecaruia ce construieste cu ele. Totusi, sa nu uitam: eu am treizeci de cititori, poate o suta intr-o zi exceptionala.
Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.
