Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat într-un interviu pentru Digi FM că a fost la doar două voturi distanță în demersul său de regionalizare a țării, atunci când a condus ca premier Guvernul României.

Emil Boc a fost invitat într-o emisiune la postul de radio Digi FM, unde a declarat că România este singura țară din Uniunea Europeană care funcționează după o lege de organizare administrativă din 1968.

”Ca prim ministru nu am avut majoritatea necesară să promovez regionalizarea țării. Cetățeanul nu făcea nici un pas în plus sub aspect administrativ. Am fost la două voturi de a reuși. Și nu se arată prea curând o majoritate de două treimi care să introducă regiunile în Constituție. În Polonia au picat guverne când s-a făcut regionalizarea, dar rezultatele au fost benefice”, a spus Emil Boc.

Boc a mai spus că au fost bariere politice de netrecut în calea regionalizării. Totodată el a susținut că suntem în UE din 2007 și vrem să aplicăm subsidiaritatea, adică să aducem deciziile la primul nivel de lângă cetățean, însă ne ghidăm administrativ după o lege din perioada de vârf a centralismului comunist.

Emil Boc susține că pierdem foarte mulți bani europeni în lipsa regionalizării.

”Polonezii au mai multe regiuni care aduc bani de la Bruxelles, România are un singur motor, Guvernul, în numele județelor. Exact în această idee am gândi demersl: să aducem mai mulți bani de la Bruxelles. Să ne recunoască ca o entitate care poate absorbi fonduri europene.”

Negocieri cu Guvernul României să se facă regionalizarea de jos în sus

Primarul Clujulului a spus că se poartă negocieri cu Guvernul României și cu instituțiile comunitare ca mai multe structuri regionale asociative să facă regionalizarea de jos în sus.

”E o inovație administrativă obligată de viața de zi cu zi pentru că avem nevoie de bani. Iar banii aceștia există, încercăm doar să-i aducem mai ușor. Regionalizarea asta este însă și un pas în destructurarea rețelelor clientelare create în județe. Ați văzut cum arătau în județele acelea din sud, dezvăluite de nenorocirea de la Caracal. Și este doar vârful icebergului. Prin forța lucrurilor, acestea s-au creat în atâția amar de ani, din 1968 încoace. E valabil în toate domeniile: în poliție, în învățământ, în protecția consumatorului, în construcții. Se sparg aceste rețele și reașezi administrația pe baze europene, de la zero. De aceea e nevoie de o nouă reformă administrativă.”

Cluj, o metropolă cu 1 milion de locuitori

”Noi la Cluj lucrăm deja în viziunea metropolitană. Clujul nu se oprește la plăcuța de intrare în oraș. Metropolitan, Clujul este și Apahida, și Baciu, și Florești, și Gilău – nu în sensul că eu sunt primarul acelor localități dar conlucrez cu acei primari, de exemplu asigurând transportul public cu autobuzele municipalității Cluj. Metroul și trenul metropolitan au această viziune. Asigurăm mobilitatea forței de muncă din afara Clujului de a veni în oraș, pentru a putea asigura un circuit al forței de muncă, pentru a ne asigura resursa creativă.”

Primarul Clujului a mai spus că orașul este un magnet și va ajunge la moment dat o metropolă cu peste 1 milion de locuitori.

”Noi gândim deja orașul peste 20 sau 30 de ani. Avem proiecte pe termen scurt, pasaje rutiere care să fluidizeze traficul, apoi pe termen mediu – centură ocolitoare și tren metropolitan și pe termen lung, metroul. Și tot pe termen lungul avem cel de-al treilea cartier, pe 238 de hectare proprietate privată, dar unde primăria își asumă sarcina să facă masterplanul, să stabilească de la început unde sunt bulevardele, unde școala, grădinița și centrul de cartier, unde banca și biserica. Creionăm de acum și mobilitatea. Astăzi, un sfert din traficul Clujului este așa numitul trafic nenecesar. Oamenii merg dintr-o parte a orașului în alta ca să își ducă copiii la grădiniță, se duc la un centru comercial sau la o altă facilitate de bază pe care nu o are lângă casă. Dacă le are, o parte din trafic îl eliminăm. De altfel, viitorul nu se va defini prin numărul de mașini ci prin numărul parcurilor, al spațiilor pietonale, al biciletelor, al pistelor de biciclete, al modalităților de sharing, al tehnologiei în folosul mobilității. Peste tot unde construim ansambluri imobiliare mari lucrăm la principiul celor 20 de minute maxim de mers până la o utilitate publică. Iar pentru serviciu le punem transport public nepoluant, iar întreaga flotă va fi așa, până în 2026, cu linii dedicate”, a mai spus Emil Boc.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania