Sic transit gloria mundi (Așa trece gloria lumii) spuneau latinii, iar dictonul este perfect valabil pentru ne-performanța echipei feminine de gimnastică a României. Pentru a doua ediție consecutivă ratează calificarea la Jocurile Olimpice de vară. România a avut o evoluție mult prea modestă în calificările la Campionatul Mondial de la Stuttgart.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

După 5 diviziuni din 12 programate pe parcursul celor două zile, echipa condusă de Nicolae Forminte ocupă locul 8, cu 151.895 puncte, fiind devansată inclusiv de Coreea de Nord, scrie Pro Sport.

Cea mai mare notă a delegației tricolore a venit la sărituri, unde Denisa Golgotă a avut 14.033. Cu acest rezultat a urcat pe locul 7 în clasamentul momentului. Nu va prinde însă finala dacă ne uităm la ce nume vor intra în continuare în calificări. Medaliată cu argint la sol la Europenele de la Glasgow în 2018, Denisa a făcut în rest un concurs foarte slab. La sol a primit 11.000, iar la bârnă a avut o evoluție de 11.833.

Cu total de 151.895 puncte, România se întoarce acasă după prima zi cu fetele. Nu mai este loc nici măcar de o prezență într-o finală. Realitatea este foarte crudă!

Credit foto: Facebook/ Federatia Romana de Gimnastica

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.