Viorica Dăncilă, demisă din fruntea Guvernului după ce moțiunea de cenzură a PNL a trecut în Parlament, a declarat că „pleacă cu datoria împlinită” și că își dorește ca președintele să numească „cât mai repede un nou premier, chiar astăzi”.

„Toate partidele s-au unit, au fost și colegi din PSD care au trădat. Nu e o problemă, plecăm cu datoria îndeplinită. Le doresc celorlalți să vină în plen cât mai repede cu o echipă nouă. Guvernul e demis. Îmi doresc ca președintele să numească cât mai repede un nou premier, chiar și azi”, a spus Viorica Dăncilă. 

Dăncilă a mai precizat că PSD va lansa oficial sâmbătă candidatul formațiunii la alegerile prezidențiale și că nu se teme „decît că va pierde încrederea românilor”. 

„Rămân la șefia PSD, nu am cum să fac un pas în spate și nu voi face un pas în spate. Am ținut echipa unită după europarlamentare”, a spus Dăncilă. 

„Nu regret că nu am venit la vot pentru remaniere. Președintele trebuia să respecte decizia CCR. De ce era să vin cu remanierea când exista moțiunea de cenzură?

„Am vorbit despre Secția specială: nu cred că cineva trebuie să intervină în justiție. Secția nu trebuie desființată prin OUG”, a mai spus Dăncilă.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania