fbpx
joi ,2 iulie, 2020
27.4 C
Cluj-Napoca

FOTO | A fost inaugurată Casa memorială ”Iuliu Maniu” de la Bădăcin, după finalizarea lucrărilor de reabilitare începute în 2015

-

După mai mulți ani de eforturi pentru a salava din ruină Casa memorială ”Iuliu Maniu” s-a reușit reabilitarea acesteia, iar astăzi, 12 octombrie, s-a inaugurat, marcând astfel finalizarea lucrărilor de reabilitare realizate în cadrul campaniei publice „Salvați istoria națională, salvați Casa lui Iuliu Maniu!”, inițiate de preotul Cristian Borz în anul 2015.

Inițiativa preotului Cristian Borz a avut sprijinul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, al Primăriei Oradea, al mai multor fundații, binefăcători și donatori din țară și străinătate. Din nefericire implicarea autorităților statului a fost minimă, deși de aici se aștepta cel mai mare sprijin. Până la urmă, însă, tot oamenii simpli au fost cei care au salavat memoria marelui om politic sălăjean.

„Ar fi o mare bucurie pentru mine ca la evenimentul din 12 octombrie să am posibilitatea să îi întâlnesc pe toți donatorii, voluntarii, pe cei ce au scris și cei ce ne-au dat un sfat bun la momentul potrivit, să îi cunosc, să le pot strânge mâna și să le mulțumesc. M-aș bucura să fie prezenți toți și să ne bucurăm împreună la acest eveniment. Ne-ar face o mare onoare dacă ar participa cât mai multă lume la acest eveniment cu o încărcătură istorică cu totul specială. Inaugurarea Casei Memoriale ”Iuliu Maniu” de la Bădăcin înseamnă pentru mine împlinirea unei dorințe și sunt onorat și bucuros că am avut șansa să particip la acest proiect de suflet. Frumusețea acestui proiect constă în faptul că el aparține celor mulți; împreună cu ei, timp de patru ani, am format o mare echipă, ei au fost cei care nu au lăsat să se distrugă acest colț al demnității românești. Tuturor le sunt recunoscător pentru încredere”, spunea cu câteva zile înaintea evenimentului preotul Cristian Borz.

Manifestările organizate azi de parohia greco-catolică Bădăcin au început cu slujba de sfințire a Casei Memoriale „Iuliu Maniu”. Au urmat depuneri de coroane la bustul lui Iuliu Maniu și discursuri susținute de PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea; Laurențiu-Mihai Ștefan, consilier prezidențial; Florin Florian, prefectul Județului Sălaj; Emil Burzo, Academia Română; Ioan Bolovan, prorector UBB; dr. Ioan Boilă, strănepotul lui Iuliu Maniu; Ilie Bolojan, primarul orașului Oradea; Andrei Gherasim, Fundația Corneliu Coposu; pr. Cristian Borz, paroh. (Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea)

La eveniment a fost prezent și președintele PNL, Ludovic Orban, dar și alți lideri liberali.

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga au susținut un recital intitulat ,,Tribut Eroilor Neamului” cu ocazia inaugurării Casei Memoriale ,,Iuliu Maniu”. Programul recitalului susținut de cei doi muzicieni a fost alcătuit din Suita pentru pian de Hilda Jerea, Balada de Ciprian Porumbescu, Dansul Țărănesc de Constantin Dumitrescu și Balada de Eugen Doga.

Distribuie articolul

Știri recente

Felicia Stoian: Folclorul, cu toate ramurile lui, defineşte un popor

REPORTER: - Sunteți o apreciată interpretă de muzică populară și o cunoscută realizatoare de emisiuni folclorice televizate. Cum reușiți să ”împletiți” atât...

Doliu în sănătate. Primul medic din Maramureș, mort în urma infectării cu COVID-19

Dr. Nicolae Ștrempel, medic de familie în comuna Satulung, s-a stins din viață joi, în Baia Mare, unde era internat după ce...

A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva! (A)

Primăria Municipiului Deva şi operatorul Serviciului de salubritate pentru activitatea de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare SC Coral Impex...

Spectacole ale Teatrului de Păpuși „Puck”, în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” vor prezenta la finalul săptămânii două spectacole în aer liber, în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

Proiecții de filme în aer liber, la Sfântu Gheorghe

Locuitorii din Sfântu Gheorghe au ocazia, începând de joi seară, să vizioneze filme de două ori pe săptămână în Parcul Memorial din...

Categorii populare

Comentarii recente

%d blogeri au apreciat: