Prin ultimul meu articol in “Stirile Transilvaniei” am patruns in abundenta si nelimitata lume a pacatelor lumesti, facute cu sau fara voie. Vreau sa continui astazi cu un articol inrudit, si anume despre pacatul de a fi fost securist si informator in anii comunismului. Despre pacatul acelora care au tradat increderea si intimitatea prietenilor lor.

Un vechi amic din armata si din facultate mi-a recomandat surprinzatoarea carte “My life as a spy” de Katherine Verdery. Katherine Verdery este in prezent profesor la City University of New York (CUNY), dupa ce a fost ani buni profesor si sef de department la universitatea Johns Hopkins din Baltimore. Este una din cele mai reputate si respectate specialiste in problemele Europei de est, mai ales Transilvania si Romania, pe care le-a studiat incepand din 1973 din punct de vedere antropologic, etnografic, folcloric si istoric. A petrecut multi ani in Romania, mai ales inainte de ‘89. Vorbeste si scrie perfect romaneste. A scris multe carti despre Transilvania si Romania, satul ardelean, colectivizarea, formarea identitatii nationale.

Ultima ei carte este insa despre experienta ei de persoana urmarita de Securitate, dupa ce in ‘73 a venit in Ardeal pentru a culege datele necesare tezei sale de doctorat (in antropologie) la universitatea Stanford. A venit printr-un program de parteneriat academic intre SUA si Romania, intr-o perioada in care Romania lui Ceausescu incerca sa-si creeze in lume imaginea unei tari socialiste toleranta, cu “fata umana”.

Fara a stii, Dr. Verdery a fost urmarita in total de peste saptezeci de ofiteri securisti si de informatorii lor, care i-au facut in total unsprezece dosare, cu peste doua mii sapte sute de pagini de note informative. Si-a vazut dosarele la CNSAS in 2008.

Ce face cartea si mai interesanta pentru mine este ca o parte din “actiune” are loc in judetul Hunedoara in anii ‘73-‘74, ’79, si ‘84-‘85, timpuri si locuri pe care le stiu si eu. Dr. Verdery a locuit perioade lungi de timp in satele Aurel Vlaicu si Geoagiu, langa Orastie. A avut o multime de prieteni si cunoscuti (si desigur si urmaritori) la Deva si Cluj. Apar in carte numele unor ofiteri din Deva si Cluj, Craciun, Iosif Pall, Uscatu si destui altii.

Pe masura ce situatia economica din Romania s-a degradat, mai ales dupa ‘74, a evoluat si paranoia vis-à-vis de felul in care Securitatea ii interpreta munca ei de cercetare: ea a fost initial considerata o – posibila – spioana interesata de instalatiile militare din Ardeal, apoi – categoric – o “iredentista maghiara” trimisa de cercurile revizioniste unguresti din SUA ca sa rupa Ardealul, apoi spioana ce vrea sa defaimeze Romania in exterior, si in final, spiona trimisa de CIA ca sa destabilizeze ordinea democratica din Romania socialista.

Securitatea a catalogat-o drept spion maghiar, pentru ca numele ei suna putin unguresc (cu “y” la coada), desi ea este de origine franceza si engleza, nu vorbeste ungureste, si in general n-are nici o legatura cu Ungaria. Cerecetarea ei academica este legata doar de Ardeal. Nebunia anti-maghiara a pornit prin anii ‘74, cand economia a inceput sa scartaie rau de tot, iar un dizident, Kiraly Karoly, a adresat o scrisoare Congresului american in care cerea retragerea Romaniei a statutului de “natiune cea mai favorizata”, din cauza discriminarilor la care erau supusi ungurii din Ardeal, respectiv a politicilor de asimilare fortata a lor.

Modul de lucru al Securitatii, spune ea, era sa fabrice urmaritului o “identitate” noua, un alt “eu”, care sa aiba in carca toate relele posibile ale Pamantului. Nu conta ca identiatea asta era falsa, important era ca noua persoana sa fie dezgustatoare, ostila, dusmanoasa, iar securistii sa-si poata justifica activitatea lor de urmarire. Fara sa intru in politica (caci nu ma intereseaza), dar felul in care diversii fac character assassination – vezi Dan Barna in aceste zile – este textbook case din procedurile Securitatii.

Din ce a citit in dosarele sale la CNSAS, securistii erau extrem de interesati de viata ei amoroasa, sa-i faca poze in chiloti si sutien, pe care apoi sa le paseze sefilor ca sa se delecteze. Sau sa-i asculte si sa-i inregistreze noptile amoroase cu boyfriend-ul ei, atunci cand mergeau impreuna la hotelul “Sarmis” din Deva, unde existau camere cu microfoane, speciale pentru straini. Apareau uneori probleme serioase pentru securstii “ascultatori”, cand cei doi vorbeau in engleza, pentru ca securistii deveni nu erau suficient de fluenti ca sa-i inteleaga (caci vorbeau prea repede fiind nativi in engleza). Per ansamblu, securistii mi-au creat impresia unor ageamii, care compensau prostia si nepriceperea lor cu siretenie, brutalitate si perversitate.

Dr. Verdery spune ca activitatea Securitatii a fost preluata dupa ‘89 de SRI, cu diferenta ca daca astazi poti sa-ti vezi dosarul de la Secu, nu poti sa-l accesezi pe cel de la SRI. Un fost ofiter de Securitate, devenit intre timp ofiter SRI, se mai interesa inca de ea prin ‘94 si ‘96. Spre final, unul din amicii ei, roman, ii spune metaforic ca “securistii conduc astazi tara.”

Cartea discuta pe larg impactul pe care “turnatoria” a avut-o asupra Prof. Verdery, si felul in care ea incearca sa faca pace cu trecutul, rationalizand motivele pentru care atata lume, peste saptezeci de cunoscuti in total, au turnat-o Securitatii.

Au cam turnat-o aproape toti cu care a intrat in contact: Gazda sa din satul Aurel Vlaicu de langa Orastie, careia ii spunea Mosu, a dat informatii zilnice despre ea, ce face, cu cine se intalneste, cand nu este acasa ca securistii sa vina securistii sa-i fotografieze scrisorile si notele de studiu. A facut-o pentru ca ii placea sa stea cu securistul la un paharel in birtul satului, paharel pe care bineinteles il platea securistul. Au turnat-o prietenele ei, prietenii cu care mergea in excursie, colegii cu care discuta cercetarea sa, oameni pe care ii placea si cu care a crezut ca rezoneaza sufleteste.

A reusit sa se intalneasca cu unii, ca sa incerce sa inteleaga de ce au turnat-o. Unii au turnat-o de frica, pentru ca au fost santajati (povesteste despre un etnic german din satul Aurel Vlaicu, care facuse parte dintr-o organizatie locala simpatizanta cu nazistii, luptase in Wehrmacht in al doilea razboi mondial, fusese prizonier la rusi, iar cand s-a intors in sat facea un ban lucrand la negru). Altii au facut-o pentru beneficii (un amic a turnat-o pentru o repartitie in orasul lui natal). Unii din patriotism prost inteles (ca sa-si apere patria de uneltirile capitalistilor americani). Si altii pentru ca era cool – are “faina” oportunitatea concreta prin care cetatenii unei tari mici au putut pune in dificultate pe cetatenii unei tari mari si puternice.

Reiese limpede din povestea ei, ca autoarea a fost ranita adanc in identitatea ei de om prin faptul ca atata lume a turnat-o. Spune ca pana atunci, imaginea ei despre ea insusi era ca este o persoana buna, care isi vede de viata ei, traieste onest, incercand sa fie prietenoasa si de treaba cu toti. Si-a inchipuit ca are multi prieteni in Ardeal, pentru ca oamenii au invitat-o la ei in casa, i-au dat de mancare si de baut, au vorbit impreuna, s-au simtit bine. Si-a inchipuit ca aceste momente au creat o uniune sufleteasca intre ei, si prin urmare ca poate avea incredere in ei.

Citind informarile date despre ea, si felul nefavorabil in care deseori au fost prezentata, au facut-o sa-si puna – pentru prima data in viata – intrebarea “cine este ea de fapt?”, si sa aiba indoieli ca ar fi o persoana chiar asa de buna pe cat isi inchipuia. A inteles ca, contrar opiniei sale, ea ne reprezenta mare lucru pentru multi dintre cei pe care i-a intalnit, ca motivul pentru care a fost turnata a fost ca “retributia” primita de informatori (turnand) a fost mult mai importanta pentru ei de cat increderea pe care ei au pierdut-o in ochii ei. A inteles ca ce inseamna si cum sunt construite prietenia si increderea in SUA si Romania sunt fundamental diferite: in America, ele sunt centrate pe aspectul individual (sunt relatii doar intre doua persoane), in Romania ele sunt centrate pe aspectul social (sunt relatii de apartenenta la grupuri de oameni, cum ar fi neamurile, etnia, originea, locul de nastere, etc.).  

Dr. Verdery are in final o atitudine intelegatoare, impaciuitoare, chiar daca nu este de acord cu ce au facut cei care au turnat-o, dar intelege motivele pentru care au facut-o.

Spune insa un lucru interesant: atasamentul ei fata de Ardeal si Romania, pe care si l-a creat incepand din ’73, cand a venit in Ardeal pentru prima data, este umbrit de felul in care a fost tratata participarea lumii la activitatile Securitatii. Se pare ca numarul informatorilor a fost undeva intre cinci sute de mii si trei milioane, numarul lor nu se stie exact. Polonia a expus la un moment dat pozele fostilor ofiteri din politia lor secreta, precum si a informatorilor. A fost foarte important ca lumea sa stie cine au fost ei, sa le vada fetele, ramand apoi la latidunea oamenilor cum sa-i trateze si cata incredere sa le dea in continuare.

Stim cu totii cum au fost tratati securistii si informatorii in Romania. Nu doar ca nu au existat consecinte pentru ce au facut, dar in timp s-au creat basme peste basme, cum ca securistii au fost baieti buni, ca au ajutat lumea la nevoie, ca doar securistii unguri si evrei au fost rai si brutali iar securistii romani au fost blanzi si intelegatori. Spune ea, securistii s-au descurcat foarte bine dupa Revolutie: au devenit persoane respectabile si importante in afaceri si politica, unii au ajuns decani si profesori universitari, in cel mai rau caz au iesit fara griji la pensie.

Mai trist, spune ea, este ca metodele securiste de a distruge imaginea unei persoane creandu-i un alt “eu” mincinos s-au metastazat peste tot in societate, pornind de la neincrederea si suspiciunea pe care Securitatea au inserat-o in mintea oamenilor si pe care apoi continuatorii ei au stiut asa de bine s-o duca mai departe.                    

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania