Un pădurar a fost găsit mort într-o zonă montană din vecinătatea localităţilor Lăpuşul Românesc şi Rogoz, cel mai probabil fiind atacat de hoţii de lemne, a declarat miercuri noaptea prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor.

“Am fost sesizaţi cu privire la un caz de persoană găsită decedată prin împuşcare. Este vorba despre un lucrător silvic găsit mort. Procurorul de caz se deplasează la faţa locului. Incidentul a avut loc într-o zonă montană. (…) Din primele informaţii, a fost vorba despre o armă de vânătoare. Cauza a fost înregistrată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor”, a spus Bogdan Gabor.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a precizat că bărbatul decedat era în vârstă de 37 de ani.

“În această seară, într-o pădure dintre localităţile Rogoz şi Lăpuşul Românesc, a fost găsit decedat un bărbat în vârstă de 37 de ani. S-a constituit echipă complexă de cercetare, care desfăşoară activităţi pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat bărbatul”, a declarat Florina Meteş.

Potrivit unor surse din apropierea anchetei, corpul pădurarului a fost găsit aruncat într-o râpă din pădure.

Pădurarul era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş, Ocolul silvic Strâmbu Băiuţ. El era căsătorit şi avea trei copii.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.