Trupa ”Iosif Vulcan” a Teatrului ”Regina Maria” din Oradea va prezenta, pe 29 octombrie, în premieră naţională, spectacolul ”Creştini” al dramaturgului american Lucas Hnath, cu traducerea textului şi regia lui Radu Iacoban, la prima sa colaborare cu teatrul orădean.

Potrivit unui comunicat al teatrului, “Creştini” este a doua premieră a trupei în actuala stagiune, se va juca, marţi şi miercuri, pe 29 şi 30 octombrie, într-un spaţiu neconvenţional, anume în Sinagoga Neologă Sion, spectacolul nefiind recomandat copiilor cu vârsta sub 14 ani.

Lucas Hnath este un dramaturg american contemporan, asistent universitar al Departamentului de Scriere Dramatică din cadrul Universităţii New York.

Textele sale au câştigat numeroase nominalizări şi premii, printre care Premiul Obie, pentru excelenţă în scriere dramatică, în anul 2016, pentru piesele “Red Speedo” şi “The Christians” (Creştini); Premiul Drama Desk, în anul 2016, pentru cea mai bună piesă de teatru (“Creştini”) şi premiul Tony, în anul 2017, pentru cea mai bună piesă de teatru (“Casa unei păpuşi”, partea a II-a).

Spectacolul “Creştini”, în regia lui Les Waters, a avut premiera absolută în 2014 în cadrul Humana Festival of New American Plays şi premiera din New York la Teatrul Playwrights Horizons, în august 2015.

“Deşi intriga este cât se poate de limpede, piesa este construită dintr-o serie de argumente contradictorii. Niciunul dintre ele nu este câştigător. Nu există nicio rezolvare. Şi lipsa unei soluţii poate crea o stare de agitaţie şi disconfort. Dar, cu puţin exerciţiu, putem să găsim şi bucuria de a trăi fără certitudini. Şi poate în mijlocul acestei agitaţii, a căutării, vom descoperi ceva mai complex şi mai adevărat decât ne-am fi imaginat”, spune Lucas Hnath, potrivit comunicatului amintit.

Din distribuţie fac parte actorii: Richard Balint (Pastorul Paul), Adela Lazăr (Elizabeth), Petre Ghimbăşan (Jay), Răzvan Vicoveanu (Joshua), Anda Tămăşanu şi Maria Teişeanu (Jenny).

Partea de scenografie şi video este realizată de scenograful Tudor Prodan, aflat la a doua colaborare cu teatrul orădean. Sound design-ul a fost creat de Aida Sosic, iar light design-ul poartă semnătura lui Lucian Moga