Vreau sa incep prin a-i ura “La multi ani!” lui Andrei Nistor, pentru ca astazi este ziua lui de nastere. A avut o idee fantastica creand “Stirile Transilvaniei”, pe care-l duce mai departe in carca prin munca si efortul sau. Thank you, Andrei, for giving me the opportunity to write for my Transylvanian fellows.   

Dragi ardeleni, inainte sa-mi cititi articolul de astazi, trebuie sa fac o scurta precizare (sau disclaimer, cum ii spunem aici, in America): meseria mea este de calculatorist, mai precis softist – adica, proiectez programe pentru calculatoare, si imi invat studentii de la universitate cum sa o faca si ei. Nu sunt istoric. Asa ca probabil o mai dau din cand in cand in bara cu datele sau cu evenimentele istorice, desi imi dau toata silinta sa fiu cat pot de precis.

Sa trecem deci la subiect: am scris astazi pe scurt despre procesul (evolutia) prin care a trecut Transilvania in timpul Imperiului Habsburgic, asa cum este ea descrisa in cartea „Transylvanian villagers” a profesorului Katherine Verdery de la universitatea CUNY din New York City. Am discutat recent, tot in “Stirile”, despre o alta cartea a dansei, “My life as a spy”. Dr. Verdery a trait si studiat cativa ani zona Muresului, mai precis zona Devei, si anume satele Bintinti (Aurel Vlaicu) si Geoagiu. In plus, cartea ei foloseste multe date din opera istoricului clujean David Prodan, de loc din comuna Cioara (Alba), a carui opera o numeste – “monumentala” – si pe care ea il considera unul din cei mai reputati specialisti in istoria Ardealului.

(Apropos de asta, vorbeam ieri cu un var de-al meu, absolvent al liceului “David Prodan” din Cugir, ca ar fi foarte interesant de reinviat pentru publicul larg cate ceva din opera domnului profesor. Nu de alta, dar exista asa de putin scris despre zona noastra, intre Deva – Hunedoara – Alba Iulia, desi atatea lucruri s-au intamplat in acel perimetru in istoria medievala si moderna.)

Imperiul Habsburgic nu a avut nici o sansa de supravietuire

“Transylvanian villagers” explica limpede (in opinia mea) de ce Imperiul Habsburgic nu a avut cum sa supravietuiasa. Asta pentru ca a fost umplut de contradictii construite in insasi natura si esenta sa, contradictii pe care nu le-a putut rezolva nici dupa Revolutia din 1848, nici dupa Compromisul din 1867 cand s-a creat dualismul austro-ungar, si nici dupa primul razboi mondial.

Inca de la inceput, Imperiul a fost geografic plasat intre Occident si otomani. A dus razboaie impotriva Frantei, cam de aceeasi marime si cu aceeasi populatie, dar cu o economie de cinci ori mai mare. Imparatul Iosif II a incercat drept urmare sa creasca si sa modernizeze economia, si sa reformeze administratia prin cresterea centralismului in jurul Vienei, doar ca s-a lovit de rezistenta crancena a Dietei Transilvaniei si a nobilimii maghiare locale. Nobilimea era implicata mai ales in agricultura (de productivitate scazuta) lucrata cu iobagi. Burghezia era prea slaba, industria prea mica, iar capitalul mult prea putin.

Economic, Imperiul Habsburgic a fost unul de rangul doi, in urma britanicilor si a francezilor, dar mult inaintea Balcanilor sau a otomanilor. Apoi, decalajele au crescut. Prusia i-a luat Silezia, zona cea mai industrializata din Imperiu. In schimb, Imperiul a compensat cand s-a extins spre est in defavoarea otomanilor, vezi Bosnia-Hertegovina, doar ca aceste zone erau mult mai slab dezvoltate economic de cat ceea ce pierdusera.

Cand Viena a incercat sa eficientizeze statul si administratia, de exemplu prin norme clare si incercand sa introduca limba germana in administratie, s-a ciocnit cu nationalismul maghiar si a renuntat. A existat intotdeauna o divergenta semnificativa intre imparat si nobilimea maghiara din Transilvania. Asta din cauza ca incepand de prin 1222 (Bula de aur), nobilimea a avut drepturi garantate de regele maghiar, drepturi care au facut ca Ardealul sa fie cel putin autonom, daca nu chiar cvazi-independent in perioada de o suta cincizeci de ani dupa batalia de la Mohacs (1526) si pana la ocuparea sa de austrieci.

Nu a fost astfel de mirare ca nobilimea nu a vrut niciodata sa accepte centralismul habsburgic. Chiar daca imparatul era in fruntea Imperiului, totusi pozitia sa nu a fost niciodata extraordinar de puternica in comparatie cu absolutismul francez. Nu a putut sa renunte la Dieta si la nobilimea maghiara din Transilvania, de care a avut nevoie pentru a-si capata banii pentru armate si razboi. 

Nationalismul maghiar, aparut primul ca reactie la centralismul habsburgic, a declansat apoi in serie alte nationalisme, inclusiv pe cel romanesc.

Nationalismul romanesc in Ardeal

Originea nationalismului romanesc, spune cartea citandu-l pe profesorul David Prodan, a fost de fapt biserica greco-catolica (unita), aparuta cand habsburgii au incercat sa uneasca Imperiul cel putin printr-o singura religie, cea catolica, daca nu au putut s-o faca prin limba (germana). Dar s-au opus reformatii din Ardeal, care nu doreau sa-si vada pozitia subrezita de un numar crescut de catolici, astfel ca ei i-au incurajat pe ortodocsi sa ramana ortodocsi si sa nu treaca la uniti.

Insa preotii romani din Ardeal deveniti greco-catolici au putut studia latina, au calatorit la Roma, au beneficiat dintr-o data de toate privilegiile celorlalti preoti catolici. Au devenit pe scurt – nobili, oameni cu drepturi si demnitate, pe care ei le-au fundamentat pe originea latina. Teza originii latine a fost posibila doar pentru ca preotii ardeleni stiau latina si au putut calatorii la Roma, unde dintr-o data au fost in contact cu istoria Romei antice. Astfel, explica autoarea, argumentul originii latine este in ultima instanta un produs al dorintei lui Iosif II de a-si centraliza Imperiul, iar fara de asta – spune Prof. Verdery, deci daca nu ar fi existat biserica unita cu Roma, probabil ca nu ar fi existat nici teoria latinitatii poporului roman (cel putin nu in secolul XVIII, inceputul secolului XIX), teorie care a fost apoi exportata peste Carpati.

Imperiul a fost pana la urma prea heterogen pentru acele vremuri

In final, cu atatia cai tragand in toate directiile la aceeasi caruta, Imperiul s-a sufocat pur si simplu, cand a incercat sa tina pasul cu Anglia, Franta, iar apoi Prusia si Germania.

Concluzia cartii este una singura – diversitatea este minunata, dar extrem de greu de managed, cand exista diferente majore intre etnii, diferente culturale, istorice, economice, religioase, de limba, de administratie. Si in plus, mai esti si in competitie si rivalitate directa cu alte blocuri statele, poate mai uniformizate.

Ai o singura alternativa: sa incerci sa te decuplezi de la competitia cu exteriorul si sa incerci sa devii self-sufficient in interior. Adica sa-ti produci intern tot ce ai nevoie. Ceea ce Imperiul a incercat de fapt sa faca, minimizandu-si importurile si incercand sa-si produca tot necesarul intern. Dar asta este o solutie temporara, foarte greu de sustinut pe termen lung. Pana la urma diversitatea nearmonizata are o tendinta sa se faramiteze …

Istoria Imperiului Habsburgic mi se pare o “ghicitoare” buna de pus pentru cei care conduc acum UE. Oare cum inteleg ei sa evite capcanele in care a cazut Imperiul?

Caci mie mi se par ca ele au fost cam aceleasi ca cele de astazi: grade de dezvoltare economice foarte diferite, culturi si religii variate, nationalism puternic, si competitia / rivalitatea cu blocuri statale mai omogene. Eu unul – habar, n-am. Ce stiu eu? Doar sunt Carturarul Zero-barat, si si inginer pe de-asupra (desi calculatorist, sau “de electrica”, cum ii placea bunei de la Deva sa-mi spuna).

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.