Organizatorii UNTOLD și Neversea își propun să susțină performanța în educație și să-i premieze pe cei care iau nota 10 la examenul de bacalaureat. Astfel, toți cei care iau nota 10 la examenul maturității vor primi un abonament gratuit pentru patru zile la ediția aniversară a festivalului UNTOLD. De asemenea, ei vor primi și câte un voucher în valoare de 500 de ron, pe care îl vor putea folosi în festival.

„Cine ia 10 la Bac intră gratuit la UNTOLD, iar cine s-a înscris la examenul maturității primește preț special la abonamentele UNTOLD și Neversea”, anunță organizatorii festivalurilor. Aceștia au anunțat că vor continua și în 2020 campania început în urmă cu 5 ani.

Aceste abonamente se pot ridica de la punctul de Acreditari din Sala Sporturilor “Horia Demian” ,birou de Guest incepand cu data de 30 iulie de la ora 8:00, anunță organizatorii.

Pentru validarea abonamentului, elevii trebuie să prezinte actul de identitate si diploma/adeverinta care să ateste nota obținută.

Absolvenții de 10 vor primi fiecare și câte un voucher în valoare de 500 de ron, pe care îl vor putea folosi în festival.

În plus, toți cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat în sesiunea din vară, vor putea să cumpere abonamente la prețuri cu circa 100 de lei mai mici față de prețurile standard, atât la UNTOLD, cât și la Neversea.

FOTO: UNTOLD/Facebook.com

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.