fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI CARAȘ-SEVERINA murit Sorin Frunzăverde!

A murit Sorin Frunzăverde!

Publicat în

spot_img
spot_img

Sorin Frunzăverde, în vârstă de 59 de ani, s-a stins din viață, astăzi, 3 noiembrie, în jurul orei 11, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, în urma unei suferințe îndelungate. Născut la Bocșa în 26 aprilie 1960, a fost unul din cei mai influenți politicieni postdecembrişti ai județului Caraș-Severin. De profesie inginer metalurgist, acesta a fost președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin pentru mai multe mandate, ocupând de-a lungul anilor de mai multe ori și funcția de ministru. Sorin Frunzăverde s-a retras din viața politică după ce a fost condamnat în urmă cu trei ani în dosarul „Voturi pentru Iohannis”.

Absolvent al  Liceului de Matematică-Fizică din Reșița, Sorin Frunzăverde a urmat cursurile Facultății de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic București (1980-1985), obținând diploma de inginer metalurgist. După absolvirea facultății, a lucrat ca inginer la Combinatul Siderurgic Reșița. Între anii 1991-1996 a fost președinte și director general al Camerei de Comerț și Industrie al județului Caraș-Severin, deținând de asemenea în perioada 1992-1996 funcția de consilier județean. În perioada 1996-1997 a deținut pentru prima dată funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Sorin Frunzăverde a obținut în 2000 titlul de doctor în științe economice al Universității de Vest din Timișoara, iar 4 ani mai târziu pe cel de doctor în științe militare al Universității Naționale de Apărare din București.

În perioada 1997-2000 a deținut o serie de funcții ministeriale ca reprezentant al Partidului Democrat: ministrul apelor, pădurilor și mediului înconjurător (5 decembrie 1997 – 11 februarie 1998), funcție din care a demisionat odată cu retragerea miniștrilor PD din guvern; ministrul turismului (17 aprilie 1998 – 16 decembrie 1998, dată la care Ministerul Turismului a fost desființat); ministrul apărării naționale (13 martie 2000 – 28 decembrie 2000); ministrul apărării (26 octombrie 2006 – 5 aprilie 2007).

În legislatura 2000-2004, Sorin Frunzăverde a fost ales deputat de Caraș-Severin pe listele Partidului Democrat. A demisionat din Parlamentul României la data de 28 iunie 2004.

Sorin Frunzăverde a fost președintele organizației județene Caraș-Severin a Partidului Democrat-Liberal încă de la înființare. El a fost artizanul primirii Partidului Democrat în Partidul Popular European, după ce fusese membru al Internaționalei Socialiste. În 2011 a fost ales prim-vicepreședinte al Biroului Permanent Național al Partidului Democrat-Liberal, funcție pe care a păstrat-o până în 28 martie 2012, când a anunțat demisia sa din PDL și trecerea la PNL. La congresul PNL din 7 aprilie 2012 a fost ales în funcția de vicepreședinte al partidului, funcție pe care a fost reales și la congresul extraordinar din iunie 2014.

La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007, Sorin Frunzăverde a fost ales ca deputat în Parlamentul European pentru mandatul 2007-2009, el candidând pe listele Partidului Democrat pe prima poziție.

A candidat la alegerile locale din 1 iunie 2008 pentru postul de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, obținând 43,8% din voturile valabile. Ca urmare a alegerii sale în funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Frunzăverde a demisionat la 4 iunie 2008 din Parlamentul European.

La alegerile locale din 10 iunie 2012 obține un nou mandat ca președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, cu 47,8% din voturile valabil exprimate.

În vara anului 2015, Sorin Frunzăverde a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că și-ar fi folosit influența de președinte al forului județean pentru a aduce un număr mai mare de voturi pentru Klaus Iohannis în timpul campaniei prezidențiale din 2014. În 2016, Sorin Frunzăverde a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare

Sorin Frunzăverde era căsătorit, avea o fiică și doi nepoți.

Dumnezeu să îl odihnească!

Sursa: reper24.ro

Redactia

Articole recente

”Timișoara Muzicală” își va deschide peste câteva zile porțile, în capitala Banatului

Opera Gala, Turandot sau Otello sunt doar câteva dintre spectacolele de operă la care timișorenii și nu numai își pot cumpăra deja bilete, în vreme ce Filarmonica Banatul este pregătită să pună în scenă o serie de recitaluri și concerte simfonice care cu siguranță vor satisface și cele mai exigente pretenții ale melomanilor.

Corona Braşov a câştigat titlul de campioană la hochei

CSM Corona Braşov a câştigat, miercuri seara, Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi a realizat o triplă istorică, după ce în acest an a cucerit Cupa României şi s-a impus în competiţia regională Erste Liga.

Corvinul Hunedoara s-a calificat în finala Cupei României

Finala Cupei României va avea loc pe 15 mai, la Sibiu.

O tânără din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional „Ilie Micu” de la Sibiu

Gabriela Silvia Vişinescu de la Şcoala Populară de Arte din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală "Ilie Micu" din Sibiu, secţiunea Muzică uşoară, care a avut loc la Sala Thalia.

Mai multe articole de același fel