O expoziţie de costume populare româneşti şi maghiare, dar şi o expoziţie de desene realizate de elevi din judeţ, având ca temă pacea şi prietenia, au fost prezentate luni seara, la Casa de Cultură din Miercurea Ciuc, în cadrul unui eveniment de încheiere a proiectului “Ziua Prieteniei”, care şi-a dorit să arate dorinţa de deschidere a comunităţii româneşti din oraş către comunitatea maghiară.

Proiectul a fost derulat de Asociaţia pentru Siguranţă Comunitară şi Antidrog (ASCA) Harghita, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar şi Asociaţia Club Lions Miercurea Ciuc, fiind cofinanţat de Consiliul Judeţean Harghita.

În cadrul proiectului s-a derulat şi un concurs de desene, intitulat “Afişe pentru pace”, la care au participat elevi din judeţ, desenul câştigător urmând să participe la faza naţională a concursului.

La evenimentul de luni seara au putut fi admirate şi mai multe costume populate româneşti şi maghiare, chiar dacă reprezentanţii acestei comunităţi nu au fost prezenţi.

“Ne-am dorit să facem Ziua Prieteniei, pentru a marca în comunitate dorinţa noastră de deschidere pentru comunitatea maghiară. Ne pare foarte rău că niciuna dintre şcolile maghiare la care am transmis invitaţii, prin Inspectoratul Şcolar, nu a participat la concurs, dar noi am încercat să suplinim, prin a pune în expoziţia pe care am organizat-o şi costume populare maghiare. Pentru că trăim într-o comunitatea în care multiculturalismul şi relaţia interetnică nu pot fi negate, e necesară, trebuie să înţelegem că dacă nu vom reuşi să comunicăm între noi şi dacă nu vom şti să fim prieteni, nu avem şanse să o ducem bine, interesul e să meargă bine pentru toată lumea”, a declarat pentru preşedinta ASCA Harghita, Adriana Teslovan, citat[ de Agerpres.

La faţa locului a fost deschisă şi o “carte a prieteniei” în care copiii prezenţi au scris mesaje de prietenie, unul dintre ei arătând că “oamenii sunt singuri întrucât construiesc ziduri, nu poduri”.

Referitor la acest mesaj, Adriana Teslovan a spus că de 10 ani se încearcă dărâmarea zidurilor dintre comunitatea românească şi cea maghiară, punctând faptul că membrii comunităţii româneşti nu doresc să fie izolaţi şi că i-a invitat pe reprezentanţii comunităţii maghiare la toate acţiunile asociaţiei, fără ca invitaţiile să fie onorate.

La rândul său, coordonatoarea Grupului Şezătoare la Miercurea Ciuc, Alexandra Ţifrea, a afirmat că acest eveniment este o mână întinsă către comunitatea maghiară, iar costumele expuse, indiferent de etnie, exprimă sufletul celui care le poartă şi iubirea faţă de valorile tradiţionale.

“Am încercat, prin Ziua Prieteniei, să întindem o mână către concetăţenii noştri din comunitate, pentru că nu contează dacă suntem români sau maghiari, practic, toţi aparţinem acestei comunităţi. Şi cred că un mesaj de prietenie pe care-l transmitem noi astăzi este important şi nu poate să ne ducă decât spre lucruri frumoase şi aşa putem să construim lucruri frumoase împreună. Dar trebuie să ne depăşim un pic zona de confort, să venim la activităţi, să participăm la activităţi şi să avem deschidere şi faţă de ceilalţi din comunitatea românească şi faţă de concetăţenii de naţionalitate maghiară. La Grupul Şezătoare la Miercurea Ciuc noi ne-am axat pe promovarea valorilor şi tradiţiilor româneşti, dar, în acelaşi timp, respectăm şi portul popular maghiar, de aceea ne-am gândit că aducând costume naţionale româneşti şi costume naţionale maghiare, cumva arătăm că nu există o diferenţă foarte mare: frumoase sunt toate şi toate reprezintă sufletul celor care le poartă, iubirea lor faţă de frumos şi faţă de valorile tradiţionale”, a subliniat Alexandra Ţifrea.

La eveniment a participat şi inspectorul şcolar general adjunct Cristinel Glodeanu, care consideră că şcolile cu predare în limba maghiară nu au participat la concursul de desene întrucât este o perioadă foarte încărcată şi a precizat că Inspectoratul Şcolar sprijină astfel de evenimente, care promovează prietenia şi înţelegerea.

“Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita este partener în fiecare an la această activitate şi o sprijină, pentru că doar împreună, indiferent din ce şcoală venim, unii lângă alţii, putem forma o comunitate frumoasă. Prietenia este o floare rară, care trebuie udată în fiecare zi, pentru că această prietenie trebuie să fie sinceră şi dezinteresată. (…) Ne-am dorit să fie o activitate interetnică, la care să participe copii atât de la secţia română, cât şi de la secţia maghiară, probabil că a fost o problemă în sensul că toată lumea a fost foarte ocupată în această perioadă. Nu aş lua-o ca pe un refuz, pentru că am avut în anul trecut copii din şcolile de limba maghiară, care au primit chiar locul I şi au mers la faza pe ţară”, a explicat Cristinel Glodeanu.

La rândul său, consilierul judeţean PNL Ion Proca i-a îndemnat pe elevii prezenţi să comunice onest, cu inimile deschise.

“Comunicarea între oameni, în general, este dificilă, dar când vorbim de problema comunicării interetnice, aici se adaugă, de multe ori, bariere. Pentru că trebuie să vorbim despre multiculturalism, despre interculturalism, mai ales trebuie să vorbim despre celălalt, despre cel cu care vrem sau nu să dialogăm. Pentru că prezenţa celuilalt aduce şi bucurie, dar aduce de multe ori şi îngrijorări. Trebuie să învăţăm să comunicăm onest, că o facem prin artă, că o facem verbal, important este să fim cu ochii înainte şi cu inimile largi deschise. (…) Nimic nu e mai frumos pe lumea asta decât să oferi exemple de bună înţelegere şi este unul dintre interesele mari şi principale ale acestei activităţi”, a spus Ion Proca.

Evenimentul s-a încheiat cu lansarea unor baloane, de la balconul Casei de Cultură, reprezentând “un mesaj de pace, de dorinţă de comunicare, de înţelegere, de dorinţă de mai bine”.

Sursa: Agerpres

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania