Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a criticat joi modul în care a fost gândit de fosta guvernare bugetul ministerului.

“Am stat de vorbă cu Direcţia de buget şi am constatat că anul 2019 a adus ministerului, MDRAP sau cum s-a numit, un buget total greşit. Astăzi mai avem un necesar de 66% de finanţare, comparativ cu ce s-a prognozat şi ce s-a prevăzut în bugetul iniţial. Un buget greşit cu 66% este o realizare a fostului Guvern, este de necrezut că s-a gândit şi s-a conceput aşa ceva pentru acest minister. Noi vom face toate eforturile pentru ca UAT-urile, antreprenorii, să poată primi sumele necesare pentru a-şi achita facturile şi obligaţiile faţă de parteneri pe contractele efectuate. Ministerul trebuie să se ţină de contractele semnate, avem nevoie de o altă relaţie cu mediul de afaceri”, a spus Ion Ştefan, la preluarea mandatului.

El a adăugat că cea mai mare neregulă pe care a găsit-o în minister este cea legată de buget, adică faptul că a fost proiectat un buget cu 66% mai mic decât “cel real”.

Ministrul Lucrărilor Publice a menţionat că una dintre priorităţile sale este realizarea conectării gospodăriilor ţărăneşti la reţeaua de gaze româneşti.

“În aceste prime două zile de când sunt în minister am efectuat plăţilor către UAT-uri în vederea achitării facturilor emise de constructori, am transparentizat, prin publicare pe site, toate plăţile efectuate de către minister. Aceste plăţi vor fi afişate zilnic pe site-ul ministerului, începând de astăzi. (…) Chiar azi voi cere modificarea planului de audit în vederea realizării unui control riguros al implementării programelor şi voi publica şi raportul Curţii de Conturi, finalizat la minister în luna octombrie, pentru ca cetăţenii să cunoască în detaliu activitatea ministerului”, a declarat el.

Acesta a menţionat că trebuie luate toate măsurile pentru evitarea dezangajării fondurilor europene şi pentru soluţionarea situaţiilor care fac obiectul procedurilor de punere în întârziere sau de infringement. Potrivit acestuia, un obiectiv major al său este eliminarea dezangajării fondurilor europene în valoare de 306 milioane de euro până la sfârşitul anului.

“Angajaţii ministerului vor găsi un sprijin în mine atâta timp cât prioritatea lor numărul 1 va fi munca în folosul cetăţenilor plătitori de taxe. Funcţionarii care dau dovadă de implicare, eficienţă, competenţă nu trebuie să se teamă, în schimb cei care au fost înşurubaţi în structurile ministerului prin sistemul ‘PCR’ – pile, cunoştinţe şi relaţii sunt invitaţi să îşi găsească locuri de muncă în altă parte”, a arătat el.

Sursa: Agerpres

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.