Alegerile din Romania sunt intotdeauna pentru mine o decizie foarte simpla. Pentru ca eu nu votez. Nu am mai votat din 1996 incoace, si probabil 99.99% ca nu voi mai vota vre-odata. Dar asta este strict decizia meu, si nu sugerez de loc ca trebuie sa fie si decizia altuia. Am explicat intr-un articol trecut de ce – eu – cred ca ar fi imoral pentru mine sa votez (in extrema poate chiar sperjur), tinand cont de juramantul pe care l-am depus cand am devenit cetatean american.

Faptul ca nu votez nu inseamna ca nu sunt absorbit fara sa vreau, precum intr-un vartej, in atmosfera electorala din tara. Caci alegerile din Romania sunt intotdeauna galagioase, temperamentale, si mustind cu emotie. Absolut normal pentru un popor latin. Ar fi pacat sa nu fie asa.

Discutiile aprinse sunt intodeauna despre doua lucruri: 1) are rost sau nu are rost ca lumea sa voteze, si 2) cu cine sa voteze, partid sau persoana. Vorba cuiva pe FB – asculti toate optiunile in detaliu, dupa care analizezi cu atentie, si decizi.

Si cu cat rationezi mai mult, cu cat creierul functioneaza mai intens, cu atat alegerea va fi mai buna. Pe scurt: creierul dat la maxim, rumegand din plin, si apoi la vot.

Suna foarte bine, … daca am fi roboti. Doar ca noi nu suntem roboti, si functionam dupa alte principii.

Teoria profesorului Gigerenzer despre deciziile complicate

De fapt, toata opera eminentului psiholog german, profesorul Gerd Gigerenzer spune ca este chiar pe dos fata de cum ne spune iluminismul si pretentia noastra ca suntem fiinte rationale – adica, trebuie sa luam deciziile complicate cu inima, de fapt cu stomacul (gut feelings), nu cu creierul. Profesorul Gigerenzer este unul dintre cei mai reputati specialisti in human decision making din lume, respectiv in intelegerea factorilor ce separa deciziile bune de deciziile proaste. Dr. Gigerenzer a fost profesor la University of Chicago si University of Virginia, dupa care a ajuns directorul la Max Planck Institute for Psychological Research din Muenchen, iar mai recent directorul Harding Center for Risk Literacy in Berlin. Pe scurt, Dr. Gigerenzer este the man in psihologia pentru human decision making.  

Am citit destul de mult din ce a scris dansul, lucrari si mai teoretice si mai pentru toata lumea. In cartea sa din 2007, “Gut Feelings: The Intelligence of the Unconscious”, profesorul Gigerenzer explica pe baza de suport stiintific, ca cu cat rationam mai mult despre o problema complicata, probleme care sunt greu de descris precis, cu atat cresc sansele noastre de a lua o decizie proasta. De aceea, consensul intre psihologi este ca cele mai bune decizii sunt – primul impuls, respectiv gut feelings, respectiv ce ne spune stomacul (gut). Sau inima, spus poetic.

Explicatia stiintifica a acestei concluzii curioase are de-a face cu procesele cognitive din subconstient, si cum (pentru problemele complicate) deciziile subconstiente (ceea ce-ti spune inima) ajung sa fie mai performante de cat deciziile constiente, respectiv ce-ti spune creierul dupa mult rationament. 

Pentru ca sunt cercetator si cred in stiinta, decizia mea ramane simpla cand vine vorba de alegeri: pentru ca deciziile electorale sunt complexe, asi hotari sa votez sau nu functie de primul impuls, iar daca asi decide ca vreau sa votez, atunci iarasi asi urma primul impuls legat de preferinta mea.    

[ Eu cred ca teoria profesorului Gigerenzer functioneaza foarte bine. Cel putin in cazul meu. Eu sunt registered independent pentru alegerile americane, respectiv nu sunt nici democrat, nici republican. Imi pastrez toate optiunile deschise. Mi-am ales imediat un preferat intre cei peste douazeci de candidati ce concureaza pentru nominalizarea candidatului democrat la prezidentialele din 2020. Si iata dupa sase luni, acea alegere a devenit tot mai stabila pe masura ce am ascultat proiectele fiecaruia. Nu am gasit pana acum nici un motiv pentru care nu asi asculta de stomacul meu (my guts). Suna poate degradant din punctul de vedere al inaltelor aspiratii intelectuale umane, dar stiinta demonstreaza ca stomacul primeaza creierului, cand vine de luare deciziilor complicate. ]  

Ce spun sociologii despre asocierile electorale

Un alt lucru interesant pe care l-am observat este ca cei nu stiu cati candidati la alegerile de duminica s-au auto-grupat (self-organization) functie de cum si-a perceput fiecare asemanarea sa cu restul candidatilor.

Astfel s-au creat cinci grupulete: In prima categorie sunt candidatii celor doua partide mari din tara, presedintele Iohannis si fostul prim-ministru Dancila. Ambii au considerat ca trebuie sa-si minimizeze participarea lor la campanie, caci ar avea numai de pierdut participand. Electoratul lor este atat cat este, si este pus de-o parte. In a doua categorie vin candidatii destul de vizibili si de frecventabili, dar totusi fara sanse solide sa castige: Barna, Paleologu, Kelemen. Am vazut ca ei au participat impreuna la cateva dezbateri TV, incercand cat de cat sa creeze lumii o impresie ca au proiecte si stiu ce vor. A treia categorie sunt cei cunoscuti sau sprijiniti din spate, dar controversati: Mircea Diaconu, un binestiut actor, si d-na Bruynssels, impinsa in fata de cei de la Antenei 3, desi lumea are dificultate sa-i spuna numele, darmite sa intealaga la ce se pricepe dansa. Urmeaza grupul patru al candidatilor, al celor extrem de controversati: Cumpanasu, Catarama, Peia – oameni care cred ca Presedintele trebuie sa impuna programul guvernului (Catarama) sau ca vaccinele fac rau copiilor (Peia). In fine, ultima categorie este din – Ivan, Stanoevici, dar mai ales Banu – care sunt asa de putin cunoscuti, ca nici nu stiu ce eticheta sa le atasez.        

Asocierea oamenilor functie de asemanarea lor nu este ceva nou. Exista studii peste studii care arata ca lumea se grupeaza intotdeauna in mini-structuri in care se simt in siguranta, formate din persoane de acelasi calibru si interese cu ei (peers). Astfel isi maresc sansele de a-i balansa cat de cat pe cei mai puternici ca ei.

Ce indica cele cinci mini-grupuri este ca dincolo de pronosticuri si rezultate, cele doua partide clasice PSD si PNL se considera in alta liga de cat mai noile USR si PMP, care la randul lor cred ca joaca in alta divizie de cat restul.

Alegerile vin si trec

Ca orice pe lumea asta, fiecare lucru are un inceput, si trebuie sa aiba un sfarsit. Nu insa si patimile electorale. Fragmentarile si certurile care pornesc in campanie se cronicizeaza apoi dupa alegeri intr-o stare continua de tensiune si ciondaneala. Aici i se spune political tribalism. S-a inventat un intreg vocabular nou pentru ca sa poti sa-ti denigrezi adversarii cu cat mai mult spor: neo-marxisti, zeloti, radicali, socialisti, exploatatori, elitisti, obsedati de arme.

A disparut in intregime procesul de social healing, care ar trebui sa existe ca sa vindece ranile si supararile produse in campanii. Din pacate, partidele n-au intereseul s-o faca. Este in interesul lor sa-si pastreze suporterii intr-o stare de alerta continua si de ideologizare permanenta. Doar asa pot fi siguri ca nu-i pierd. Partidele insa uita ca ele, alegerile, si activitatea politica in general nu sunt scopuri in sine. Viata trebuie sa continue si a doua zi dupa alegeri. Nu traim ca sa facem politica, ci avem politica pentru a putea trai.           

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.