Una dintre primele decizii ale noului ministru liberal al Dezvoltării este cea de alocare a unor fonduri pentru transformarea unei ruine amplasate în capătul cartierului Mănăștur din Cluj-Napoca în noul sediu al Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima”. Valoarea totală a investiției este de 176.488.000 lei (inclusiv TVA), din care valoarea finanțată de MLPDA, prin Compania Națională de Investiții (CNI), este de 166.901.000 lei, iar durata de realizare este de 24 de luni.

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a publicat în consultare publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Extindere și etajare Corp C1, conversie funcțională în Academia de Muzică, extindere corp C2 și conversie funcțională în ateliere de întreținere pentru clădirea principală, extindere și amenajare sală de sport în corp C4, str. Bucium FN, municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj”.

Obiectivul va fi realizat prin Programul național de construcții de interes public sau social – subprogramul „Instituții de învățământ superior de stat“, derulat de MLPDA, prin CNI.

”Avem o veste extrem de bună pentru întreaga noastră comunitate, primul proiect pe care ministrul dezvoltării l-a deblocat pentru Cluj-Napoca este alocarea de fonduri pentru clădirea din capătul cartierului Mănăștur. Academia de Muzică Gheorghe Dima va primi banii necesari pentru a-și face acolo un sediu performant, în care să-și desfășoare activitatea”, a scris pe pagina sa de Facebook viceprimarul Dan Ștefan Tarcea.

Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, acreditată instituțional cu calificativul „grad de încredere ridicat”, cu toate programele de studii acreditate, oferă programe de studii în domeniul „muzică”, organizate pe trei cicluri universitare: studii de licență (cu forma de organizare „la zi” şi „la distanţă” – DID), masterat şi doctorat (şcoală doctorală).

Programelor de studii aferente celor trei cicluri de studii universitare li se adaugă: pregătirea personalului didactic, programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, extensii universitare, master-class. Numărul studenților Academiei s-a multiplicat în ultimii 20 de ani de circa 8 ori, ajungând, până în prezent, la peste 1.000.

Investiția de față vine în întâmpinarea nevoii educaționale identificate atât la nivel local, cât și regional – de creare a unei infrastructuri moderne, care să dezvolte educația muzicală și să satisfacă cerințele de pregătire a studenților și de organizare a evenimentelor artistice.

Prin acest obiectiv, se continuă, la nivel național, dezvoltarea infrastructurii educaționale prevăzută în documentele strategice elaborate de ministerul de resort (Strategia educației și formării profesionale 2016-2020, Strategia națională pentru învățarea pe tot parcursul vieții 2015-2020, Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii și Strategia națională privind învățământul terțiar 2015-2020), care asigură o viziune globală pe termen lung asupra dezvoltării/consolidării infrastructurii educației și formării profesionale inițiale și continue, dincolo de perioada de finalizare a accesării fondurilor europene, inclusiv pentru finanțări din bugetul de stat sau alte surse.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.