Inspectorul general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Caraş-Severin, Marius Cornici, a renunţat la funcţia pe care o deţinea, ca urmare a schimbării Guvernului.

“Sunt un om responsabil, o persoană echilibrată, iar demisia mea vine tocmai în această notă. Inspectorul şcolar general este reprezentantul Ministerului Educaţiei în judeţ, este cel care aplică politicile educaţionale la nivel judeţean. Ca şi orientare politică sunt un om de stânga, un social-democrat care gândeşte şi crede că în mijlocul preocupărilor şi politicilor noastre trebuie să fie omul. De aceea, mi se pare firesc ca, odată cu schimbarea Guvernului, să îmi depun demisia din această funcţie şi să las în fruntea ISJ Caraş-Severin o persoană care rezonează cu noua coloratură guvernamentală. Este adevărat că gestul meu putea să survină un pic mai devreme, dar am vrut să dau dovadă de responsabilitate şi profesionalism şi, cumva, să nu paralizăm activitatea educaţională din judeţ”, a declarat, luni, Marius Cornici.

Demisia sa vine după ce inspectorul general şcolar adjunct, Ionuţ Gârtoi, a făcut acelaşi gest, în urmă cu câteva zile.

Marius Cornici a fost numit inspector general şcolar în luna februarie.

“O analiză atentă ne arată o creştere în clasamentul naţional sau în procentul de promovabilitate, ceea ce înseamnă că eforturile noastre nu au fost zadarnice. Au urmat apoi toate etapele de mobilitate a personalului didactic, cu un calendar extrem de strâns, dar şi începerea, în condiţii optime, a noului an şcolar, de asemenea, obiectiv îndeplinit. La venirea în cadrul ISJ am găsit o echipă inspectori pe care, cu mici schimbări, o voi încredinţa şi succesorului meu în această funcţie. Am descoperit alături de această echipă un nou nivel de colaborare şi profesionalism puse în slujba actului educaţional. Pe de altă parte, au fost şi valenţe mai puţin plăcute ale învăţământului cărăşean şi mă refer aici la tendinţa de scădere vizibilă a populaţiei şcolare la nivelul judeţului sau lupta pe care o duc şcolile pentru reducerea şi împotriva abandonului şcolar, în creştere la nivel naţional”, a precizat Marius Cornici.

Pentru reducerea abandonului sau întoarcerea elevilor pe băncile şcolilor, acesta susţine că trebuie gândite punctual strategii în regim de urgenţă, fapt pentru care s-au pus deja bazele unor proiecte cu finanţare europeană, care se vor derula în Caraş-Severin, în perioada următoare.

Sursa: Agerpres