Inspectorul-şef al Poliţiei Judeţene Timiş, Alin Petecel, a declarat, luni, că a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul blocului din Timişoara de unde doi copii şi mama unuia dintre ei au murit, după o acţiune de dezinsecţie şi deratizare. Şefa DSP Timiş, Cornelia Malac, spune că firma de dezinsecţie şi deratizare ar fi trebuit să anunţe locatarii blocului de acţiune, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Administratorul blocului şi cel al firmei de deratizare sunt audiaţi de poliţişti şi procurori.

Echipe CBRN ale ISU Timiş şi Sibiu au extins, luni seara, verificările specifice şi într-un bloc vecin cu cel de pe strada Mioriţa nr. 8 din Timişoara, unde au avut loc, de asemenea, acţiuni de deratizare efectuate de aceeaşi firmă.

“La ora 22.30, în urma identificării unui singur apartament, etajul IV, din strada Vaida Voievod nr. 1, care a efectuat aceeaşi operaţiune de dezinsecţie şi deratizare cu aceeaşi firmă, s-a dispus evacuarea completă a blocului, ca măsură preventivă. Uşa apartamentului este sigilată cu bandă adezivă. Sunt evacuate 31 de persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

Potrivit ISU Timiş, verificările efectuate în cele două locaţii în care firma a făcut deratizări au relevat că “nu au fost depistaţi indicatori care să arate că valorile ar fi depăşite”.

Intervenţia este coordonată de subprefectul Alin Franţescu, la faţa locului fiind prezenţi primarul Nicolae Robu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, şefii armelor din MAI şi celelalte structuri implicate în coordonarea intervenţiei.

Pe de altă parte, Mitropolitul Ioan al Banatului a anunţat că Mitropolia se va ocupa de plasarea evacuaţilor, jumătate dintre aceştia găsindu-şi adăpost la rude şi cunoscuţi, iar pentru ceilalţi cazarea şi masa vor fi asigurate la Mănăstirea Şag de lângă Timişoara şi la un hotel din Timişoara. Totodată, ÎPS Ioan a precizat că biserica se va ocupa de înmormântarea copilului de trei ani şi a mamei sale, tatăl fiind internat în secţia ATI la compartimentul toxicologie.