fbpx
joi ,2 iulie, 2020
27.4 C
Cluj-Napoca

Ioan Bocşa, concert de colinde la Catedrala greco-catolică “Sfântul Nicolae” din Oradea

-

Episcopia Română Unită cu Roma din Oradea organizează vineri, la Catedrala greco-catolică “Sfântul Nicolae”, un concert de iarnă cu colinde şi cântece tradiţionale, susţinut de interpretul Ioan Bocşa şi Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească “Icoane”.

“Acest eveniment este primul care, în perioada Postului Crăciunului din acest an, aduce prin colindă vestea Naşterii Domnului. În deschiderea concertului vor cânta corul de copii Enjoy Music, condus de Ovidiu Lazăr şi Alexandru Cristea, precum şi corul Liceului Greco-Catolic “Iuliu Maniu”, condus de profesoara Nicoleta Tâmpu. Intrarea este liberă”, se arată într-un comunicat al episcopiei.

Conform aceleiaşi surse, solistul de muzică populară Ioan Bocşa, profesor universitar la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a înfiinţat Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească “Icoane” în anul 1995, din dorinţa de a reînvia şi promova valorile spirituale tradiţionale româneşti, constituind în acest sens un model la nivel naţional.

Ansamblul, instruit şi condus de către Ioan Bocşa şi lect.univ.dr. Alina Stan, este format din studenţi şi absolvenţi, având ca liant pasiunea pentru tot ceea ce înseamnă tradiţie populară.

Prin spectacolele susţinute, Ansamblul “Icoane”, format din grup vocal fete, grup vocal băieţi, grup mixt, trio transilvan şi interpreţi individuali, îşi propune restaurarea sonoră a unor producţii muzicale tradiţionale arhaice, preluate din colecţii şi fonoteci sau culese direct din teren, din zone ale ţării unde încă folclorul se mai practică după ritualuri străvechi.

Repertoriul abordat acoperă tot ciclul vieţii, cuprinzând cântece rituale ce însoţesc cele mai importante praguri – evenimente ale trecerii omului prin viaţă: naştere, cătănie, căsătorie, muncă şi moarte. Ponderea o ocupă colinda, cel mai important gen muzical din cadrul Sărbătorilor de Iarnă, având o bogăţie şi varietate unică.

“Prin modalităţile de preluare ale cântecelor, prin emisia vocală specific folclorică şi prin formula instrumentală tipică muzicii ţărăneşti transilvănene, Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească ‘Icoane’ îşi doreşte atingerea firescului şi adesea a dramatismului ritualurilor folclorice şi reconstituirea unei atmosfere proprii satului românesc de acum câteva sute de ani”, se menţionează în comunicat.

Personalitate marcantă a culturii româneşti, mentor al mai multor generaţii de interpreţi şi cercetători preocupaţi de studierea folclorului muzical românesc, Ioan Bocşa a adus contribuţii semnificative etnomuzicologiei româneşti prin culegeri de folclor efectuate în judeţele Alba, Hunedoara, Sălaj, Bistriţa, salvând din teren peste 3500 de producţii muzicale folclorice, prin organizarea unei arhive/fonoteci digitalizate şi elaborarea şi publicarea unor cărţi de specialitate.

Corul Liceului Greco-Catolic din Oradea a fost înfiinţat în 2017, având în componenţă elevi de gimnaziu şi liceu. Deşi foarte tânăr, corul este o prezenţă activă pe scenele muzicii corale româneşti, obţinând deja premii cum ar fi: locul 1 la Concursul Coral “Cântaţi cu noi” 2019, sau însoţind personalităţi marcante ale muzicii româneşti în concert. Astfel, au participat la Festivalul Coral “Francisc Hubic” alături de Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin “- 2019, într-un concert alături de violonistul Alexandru Tomescu în cadrul turneului “Balada, un secol de muzică “- 2018, participarea la cantata “Carmina Burana” de Carl Orff, alături de corul şi orchestra Filarmonicii de Stat Oradea 2019.

Corul Enjoy Music are 50 de membri, elevi de până în clasa a IV-a, venind în întâmpinarea copiilor care doresc să îşi exprime bucuria prin cântec şi artă.

Distribuie articolul

Știri recente

Devenii au decis proiectele câştigătoare în programul de bugetare participativă. Vezi cele nouă idei propuse de cetățeni care vor fi puse în practică de...

Devenii au votat proiectele pe care le-au considerat cele mai importante pentru oraș, în cadrul programului de bugetare participativă organizat de administrația...

Colonie cu 200 de lilieci, din două specii protejate, descoperită într-o bisericuță de lemn din județul Sălaj

O colonie cu circa 200 de exemplare din două specii de lilieci protejate în România – liliacul mare cu potcoavă şi liliacul...

O nouă investiție majoră, din fonduri europene, la Oradea

Astăzi, la Oradea, a fost semnat contractul de finanțare cu o valoare de aproximativ 11 milioane de euro pentru reabilitarea coridorului Nufărul-Cantemir....

Mit spulberat: Un an din viaţa unui câine NU echivalează cu şapte ani din viaţa unui om

Oamenii de ştiinţă au demontat mitul potrivit căruia un an din viaţa unui câine ar fi echivalent cu şapte ani din viaţa...

Patinoar artificial acoperit cu balon presostatic, în apropiere de Târgu Mureş

Academia de Hochei din Ţinutul Secuiesc a anunțat că a început construcția unui patinoar artificial acoperit cu balon presostatic la Sângeorgiu de...

Categorii populare

Comentarii recente

%d blogeri au apreciat: