Ministerul Sănătăţii ia poziție împotriva știrilor false lansate din interiorul PSD, conform cărora actualul ministru ar vrea să desființeze centrele de permanenţă, spunându-se fără echivoc că pe agenda ministrului Victor Costache nu există niciun demers, niciun document sau ordin care să vizeze așa ceva. Mai mult, informaţiile apărute în spaţiul public fac referire la Ordonanţa de Guvern nr. 61, promovată în anul 2018 de Guvernul Dăncilă şi care modifică condiţiile de înfiinţare şi desfiinţare a centrelor de permanenţă, iar documentul apărut în mass-media și în care se vorbește despre desființare a fost elaborat în data de 6 noiembrie, de echipa fostului ministru, fără consultarea şi acordul prealabil al actualei conduceri a Ministerului Sănătăţii.

Ministrul Sănătății susține că nu este de acord cu viziunea fostului ministru, Sorina Pintea, de comasare sau desfiinţare a centrelor de permanenţă, ci, dimpotrivă, va analiza întreaga situaţie pentru extinderea şi eficientizarea acestora.

“Menţionăm încă o dată că ministrul Sănătăţii, Victor Costache, nu agreează viziunea Sorinei Pintea de comasare sau desfiinţare a centrelor de permanenţă, ci, dimpotrivă, va analiza întreaga situaţie pentru extinderea şi eficientizarea acestora”, afirmă reprezentanţii MS, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Programul de guvernare al PNL nu prevede nicio măsură care vizează desfiinţarea unor unităţi medicale, în general, sau centre de permanenţă, în particular.

“Informaţiile apărute în spaţiul public fac referire la Ordonanţa de Guvern nr. 61, promovată în anul 2018 de Guvernul Dăncilă şi care modifică condiţiile de înfiinţare şi desfiinţare a centrelor de permanenţă. Documentul apărut în mass-media a fost elaborat în data de 6 noiembrie, fără consultarea şi acordul prealabil al actualei conduceri a Ministerului Sănătăţii şi reprezintă viziunea fostului ministru Sorina Pintea privind comasarea şi reorganizarea centrelor de permanenţă”, susţine MS.

Conform aceleiaşi surse, în urma aprobării OUG 61/2018, Ministerul Sănătăţii condus de Sorina Pintea a demarat procedurile de stabilire a noilor criterii de înfiinţare, respectiv desfiinţare a centrelor de permanenţă, în vederea punerii în aplicare a ordonanţei.

“Ministerul Sănătăţii condamnă ferm astfel de acţiuni de manipulare şi dezinformare apărute în spaţiul public şi le consideră diversiuni ale unor partide din opoziţie, care vor să speculeze electoral pe această temă. Atragem atenţia că pacienţii din sistemul medical românesc nu trebuie să devină prizonieri ai unui război politic, iar declaraţii de acest tip pot avea efecte nefaste asupra populaţiei”, mai arată MS.