Spitalul Clinic Judeţean din Oradea va avea, în vara anului 2020, primul şi cel mai modern laborator integrat din sistemul public de sănătate din România, realizat printr-un proiect de două milioane de euro, fonduri europene transfrontaliere.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, doctorul Gheorghe Carp, a anunţat vineri că s-a semnat contractul de finanţare pentru realizarea acestui laborator de analize robotizat.

“Acest laborator integrat va fi cel mai modern din ţară. Prin acest proiect se va realiza o linie automatizată pentru laboratorul Spitalului Judeţean, cu un sistem de transport rapid al probelor între secţii şi laborator şi implementarea de soluţii informatice care să permită furnizarea cât mai rapidă a rezultatelor analizelor de laborator. Noul laborator va deservi Spitalul Judeţean şi Spitalul Municipal, dar, la solicitare, şi celelalte unităţi medicale de stat din Oradea. Un important beneficiu va fi scăderea timpului necesar efectuării analizelor medicale, degrevarea resursei umane de activităţi recurente, scăderea procentului de erori umane, dar şi reducerea costurilor cu până la 30%”, a declarat managerul Gheorghe Carp.

Acest laborator va fi realizat în clădirea care se construieşte în prezent deasupra Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean şi este “un proiect unic în sistemul public de sănătate din ţară”.

La începutul lunii decembrie va demara licitaţia pentru realizarea laboratorului robotizat, acesta urmând să fie funcţional de la mijlocul anului viitor.

Proiectul a fost depus spre finanţare în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria, Axa prioritară 4: Îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire a sănătăţii, o valoare totală 3.000.000 de euro cu TVA şi are ca parteneri Spitalul “Gróf Tisza István” din Berettyóújfalu, Ungaria şi Municipiul Hajdúböszörmény, Ungaria.

Din valoarea totală a proiectului, suma care revine Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea este de 2.000.000 de euro, din care 2% este contribuţia proprie a Spitalului Judeţean. 

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.