“Neked el kell hagyni ezt az országot. Itt soha nem lesz rend.” – eu am crescut cu tatal meu repetandu-mi mereu aceste cuvinte. “Trebuie sa pleci din aceasta tara. Aici nu va fi niciodata ordine.”
Tata mi-a dat putine sfaturi pentru viata. M-a lasat sa-mi aleg facultatea pe care am dorit-o. Am ales calculatoare. Si n-am regretat niciodata. As alege si a doua oara aceeasi meserie.
M-a lasat sa-mi aleg cariera pe care am vrut-o. Am ales-o pe cea academica. Si n-am regretat niciodata. Cred ca a fost decizia cea mai buna pentru felul meu de a fi.
Dar tata a insistat mereu si mereu ca trebuie sa plec definitiv din Romania, pentru ca in tara asta nu va fi niciodata ordine. Si a institat si a insistat, incat am inceput sa ma simt vinovat fata de el. Si desi mi-a fost frica, am emigrat. Si n-am regretat niciodata. Koszonom szepen, apuka.
Sfatul pe care apuka mi l-a dat a fost cel mai bun pentru mine. Sfatul lui mi-a dat sansa sa traiesc o viata normala, in care am putut sa ma concentrez pe cariera mea profesionala si pe familia mea. Sa fac lucruri pe care eu le consider importante in viata mea. Si care ma defines ca om. Sa simt ca trec firesc prin diferitele etape ale vietii, fara sa-mi para rau dupa timpul care a trecut. Pentru ca in fiecare zi am putut sa-mi dau “my best shot”. Si desigur, sa traiesc ignorand politica, dar ramanand un bun cetatean american.
Vara trecuta, am stat cu mama la o discutie. La umbra, cu o cafea in fata. Si mama mi-a spus asa: “Ar fi trebuit sa insist acum douazeci de ani sa vina si fratele tau cu voi in America. Iaca, acum ar fi fost aranjat, si n-ar fi avut griji, si ati fi fost impreuna. Ar fi trebuit sa insist si eu.”
Intr-adevar, cu douazeci de ani urma, cand terminasem doctoratul si eram proaspat angajat la universitate, i-am sugerat fratelui meu sa vina si el cu mine in Statele Unite. Am repetat poate de cateva ori. Dar nu am insistat. Si nu am mai adus vre-odata vorba dupa aceea.
Timpul a trecut si lucrurile sunt, cum spunem in America cand te resemnezi: “they are what they are.”
Viata in Romania este extrem de complicata. Exista toate sansele ca anii sa treaca pe langa om, fara a-i fi clar cu ce a ramas in urma lor. Tragedia este ca vremea ce a trecut este dusa pentru-totdeauna. Sunt ani cu care viata pur si simplu ti se scurteaza.
Tata a inteles foarte bine aceasta drama a omului obisnuit din Romania, caci doar trecuse si el prin ea. Si mi-a dat sfatul care m-a ferit de a trece si eu prin aceleasi nemultumiri ca el. La randul meu, am fost suficient de inspirat si de norocos sa-l ascult.
Eu nu sunt chiar asa de optimist cu ce s-a intamplat la alegeri
Nu vreau sa stric nimanui bucuria. Dimpotriva, ma rog la a Jó Isten sa gresesc. Bineinteles, ca-mi doresc din tot sufletul ca lucrurile s-o ia pe fagasul normal si oamenii sa traiasca o viata mai buna, asa cum o merita.
Eu insa interpretez lucrurile putin diferit fata de ce aud acum in presa. Cred ca Romania este politic cam noua – zece ani in urma Ungariei. Ce se intampla in tara acum este asemanator cu dezintegrarea Partidului Socialist a lui Gyurcsany in 2009. Presedintele Iohannis, care are surprinzatoare puseuri nationaliste si este inconjurat de un grup de yes-men servili, are sanse serioase sa evolueze in varianta romaneasca a lui Orban. Atat cat se poate in Romania si sub ochiul Uniunii Europene. Dar in rest, presedintele Iohannis mi se pare croit dupa acelasi profil psihologic …
Romania a ratat o oportunitate mare in turul unu. In paralel cu dezintegrarea PSD-ului, era sanatos daca USR-ul ar fi ramas pe valul crescator. Daca ar fi intrat si ei in turul doi, impreuna cu presedintele.
Mi-a parut foarte rau de esecul lor (desi incearca acum sa prezinte rezultatele lor drept firesti). USR-ul a facut ani buni tot heavy lifting impotriva lui Dragnea si a PSD-ului, in parlament, in strada. Ei au fost vocea cea mai taioasa anti-PSD. Si la momentul X, cand lucrurile s-au copt in societate, au fost dati la o parte, iar PNL-ul si presedintele Iohannis au devenit noii mari campioni impotriva PSD. Nu m-ar mira acum ca PNL sa le dea lovitura de gratie absorbindu-i pe cei mai reprezentativi din USR.
In 1990, tata mi-a sugerat sa votez cu PNTCD si cu „catindatu”. Asa ca am votat cu PNTCD si Ratiu. Au fost nu stiu cati in total pentru ei, 3% in toata tara? Toti studentii din Timisoara au votat atunci cu PNL si cu Campeanu, care pana la urma s-a dovedit a fi un neserios. Daca in 1990, iesea Ratiu si PNTCD, altfel se scria … Acum, toti tipa ca au votat in 1990 cu Ratiu. Si atunci daca au fost atatea voturi pentru ei, de ce a avut nici 3%? Mi-e teama ca, la fel, peste 10 ani, in 2029, lumea va tipa ca a votat in 2019 cu USR-ul.
Sper sa bat campii, asa cum o fac intotdeauna, si nimic sa nu se adevereasca din grijile mele.
Ii doresc presedintelui reales sa aiba un al doilea mandat consistent si mustind de realizari sanatoase, asa cum nu a fost primul. Pentru ca oamenii din tara merita sa traiasca o viata mai buna, mai linistita, si mai implinita.
Eu insa ii multumesc tatalui meu pentru ca mi-a dat sfatul care mie mi s-a potrivit cel mai bine. Si astfel am putut sa traiesc in prezent, fara sa devin un expert in auto-amagire continua ca intr-o zi vor veni si politicieni care stiu ce fac.
Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.