Viorica Dăncilă a demisionat de la conducerea PSD, iar preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu este preşedinte interimar,. Dăncilă a declarat că a înţeles opinia colegilor şi că este necesară o resetare a partidului. Ea i-a dat cuvântul lui Marcel Ciolacu care a precizat că toată lumea a avut ocazia să îşi spună punctul de vedere, a anunţat că Dăncilă va reveni la conducerea organizaţiei de femei şi a anunţat noua formulă de conducere. Întrebat ce îl recomandă pentru a conduce partidului, Ciolacu a menţionat faptul că este preşedintele Camerei, dar că mai are şi alte calităţi. El a mai spus că perioada în care PSD era condus de un tătuc s-a încheiat,iar acum este condus de o echipă.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

“Aş vrea, înainte de toate, să vă spun că este pentru prima oară când eu am participat la un CEX în care toţi liderii şi-au spus opinia şi aşa a fost condusă şedinţa de doamna Dăncilă. (…) Cu toţii ne-am asumat multiplele greşeli făcute şi am ajuns la concluzia că este momentul unei resetări a partidului şi nu au căzut capete, aşa cum se aşteptau unii, drept urmare fostul preşedinte se regăseşte în echipă, la conducerea doamnelor”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a spus că primul obiectiv este acela de a organiza Congresul, unde vor fi alegeri normale.

“Alături de Paul Stănescu (secretar general) au intrat toate judeţele care au câştigat alegerile: preşedintele de la Teleorman, de la Mehedinţi, Gorj şi Giurgiu. Trebuie să fie şi o reprezentare regională şi pe fiecare regiune s-au făcut propuneri pe care le-am supus la vot: Zetea, Moldovan, Gliga, Nistorescu, Nica, Pavel Marian, Gabriela Firea si Mutu Gabriel”, a precizat Ciolacu.

El a susţinut că este o echipă matură.

“Garantul este Paul Stănescu şi marea majoritate a colegilor au propus luna februarie în judeţe. Ca sa faci alegeri ordinare în fiecare judeţ durează cel puţin o lună de zile şi în februarie o să venim în faţa delegaţilor pentru alegerea unei conduceri care sa gestioneze alegerile de anul viitor”, a afirmat Ciolacu.

El a menţionat că l-a recomandat faptul că este preşedintele Camerei.

“Sunt un bun organizator, sunt un om de echipă”, a spus el.Întrebat care e diferenta între el şi Dragnea, Ciolacu a spus: “În primul rând marea diferenţă este că pe mine mă cheamă Marcel Ciolacu şi pe el Liviu Dragnea. Nu a fost preluată această conducere prin forţă. A fost un gest de normalitate al doamnei preşedinte dupa ce ne-a ascultat. Nimeni nu i-a cerut demisia. Cu toţii am ajuns la concluzia că e un gest normal”.Ciolacu a ţinut să precizeze că epioca în care PSD a fost condus de un ”tătuc” s-a încheiat, iar acum este condus de o echipă. La rândul său, Paul Stănescu, secretar general al PSD, a spus că a avut o relaţie “extraordinar de bună” cu Viorica Dăncilă “până am intrat în partid în aceste alegeri”. “Chiar o apreciez foarte mult şi, doamna Dăncilă, sper să rămânem aceiaşi buni prieteni”, a spus Stănescu. Întrebat ce se va întâmpla cu preşedinţii de organizaţii judeţene, Stănescu a spus: “Vom avea discuţii cu fiecare în parte, vom sta de vorbă, vom tăia şi porcul, vom avea discuţii clare”.

Sursa: news.ro

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.