1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăDIASPORADrepturile pasagerilor în cazul călătoriei cu avionul

Drepturile pasagerilor în cazul călătoriei cu avionul

Publicat în

spot_img
spot_img

Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, iar o mare parte dintre cetăţenii români aflaţi pe teritoriul Spaniei vor călători spre România pentru a petrece sărbătorile alături de familie, considerăm de interes acest subiect. Ce drepturi aveţi atunci când călătoriţi cu avionul? Ce indemnizaţie puteţi solicita în cazul în care zborul are o întârziere sau a fost anulat şi în ce condiţii? Pe parcursul acestui articol vom încerca să vă răspundem la aceste întrebări.

Ce drepturi aveţi dacă se anulează zborul? Anularea unui zbor poate apărea în două situaţii: atunci când se modifică orarul iniţial de zbor şi sunteţi transferat către un alt zbor sau atunci când avionul a decolat, însă a fost obligat să se reîntoarcă pe aeroportul de plecare şi aţi fost transferat către alt zbor. Dacă zborul se anulează, aveţi dreptul la rambursarea sumei achitate pentru biletul de avion, redirecţionare (oferirea unei alte opţiuni de zbor) sau revenire pe aeroportul de plecare, precum şi dreptul la asistenţă şi despăgubiri.

Compania vă datorează despăgubiri doar dacă aţi fost informat cu privire la anularea zborului cu 14 zile înainte de decolare, cu excepţia situaţiei în care anularea este cauzată de circumstanţe extraordinare. În orice caz, compania trebuie să vă informeze imediat despre anularea zborului şi drepturile dumneavoastră.

Ce drepturi aveţi dacă zborul suferă o întârziere? În funcţie de durata întârzierii şi distanţa zborului, aveţi dreptul la asistenţă, la rambursarea sumei achitate pentru biletul de avion şi la un zbor de întoarcere. Dacă ajungeţi la destinaţia finală cu o întârziere de peste 3 ore, pasagerii au dreptul la despăgubiri între 250 euro şi 600 euro, în funcţie de distanţa zborului. Nu există dreptul la despăgubiri în cazul în care întârzierea s-a datorat unor circumstanţe extraordinare cum ar fi condiţiile meteorologice nefavorabile.

De exemplu, în cazul zborului de pe teritoriul Spaniei spre România sau invers, dacă ajungeţi la destinaţie cu o întârziere mai mare de trei (3) ore din cauza companiei aeriene, puteţi avea dreptul la despăgubiri în valoare de 400 euro. În această situaţie puteţi fi dacă zburaţi de exemplu de la Bucureşti spre aeroportul din Barcelona, zbor cu o traiectorie mai mare de 1.500 km.

Ce drepturi aveţi dacă vi se refuză îmbarcarea? Îmbarcarea poate fi refuzată din motive de siguranţă, securitate sau sănătate ori dacă documentele de călătorie nu corespund, dacă nu ați utilizat biletul de plecare de pe o rezervare care a inclus un zbor de întoarcere ori dacă nu v-ați îmbarcat pentru zborul precedent inclus într-o rezervare cu zboruri consecutive.

Dacă v-aţi prezentat la timp cu rezervare valabilă şi cu documentele de călătorie corespunzătoare şi vi se refuză îmbarcarea din motive de supra-rezervare ori din alte motive şi nu doriţi să renunţaţi în mod voluntar la locul dumneavoastră, aveți dreptul la despăgubiri. Atenţie însă la zborurile cu escală, unde dreptul la despăgubiri se acordă doar în cazul în care aveţi o singură rezervare pe toată traiectoria, cu un singur check-in.

De exemplu în cazul în care călătoriţi cu aceeaşi companie de zbor pe traiectoria Iaşi-Bucureşti, Bucureşti-Madrid, zbor la care am făcut un singur check-in, însă se refuză îmbarcarea la zborul Bucureşti-Madrid pe motiv că aţi ajuns prea târziu, iar întârzierea se datorează zborului Iaşi-Bucureşti care nu a ajuns la timp.

În acest caz aveţi dreptul la despăgubiri, la rambursarea biletului, redirecţionare cu primul zbor disponibil sau găsirea unui zbor alternativ când doriţi dumneavoastră şi la asistenţă din partea companiei de zbor (bauturi răcoritoare, alimente, cazare dacă este cazul, transport între aeroport şi cazare, două (2) apeluri telefonice).

Cum solicităm despăgubiri în caz de anulare, întârziere a zborului sau refuz la îmbarcare? În îndeplinirea dispoziţiilor prevăzute în Regulamentul (CE) NR. 261/2004 din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor, în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, compania aeriană ar trebui să ofere despăgubirile în mod benevol, fără alte demersuri. În realitate, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna, companiile aeriene refuză să ofere aceste despăgubiri, iar pasagerii se văd obligaţi de a face demersurile necesare în faţa instanţelor de judecată pentru a obţine indemnizaţia corespunzătoare.

Ce drepturi aveţi dacă sunteţi plasat la o clasă superioară sau inferioară? Dacă sunteţi plasat la o clasă de călătorie superioară, compania de zbor nu vă poate cere nicio sumă suplimentară. Dacă sunteţi plasat la o clasă inferioară, aveţi dreptul la rambursarea unui procent din preţul biletului (şi poate fi de 30%, 50% sau 75%, în funcţie de distanţa de zbor).

Ce drepturi aveţi dacă bagajele s-au pierdut, s-au deteriorat sau au ajuns cu întârziere? În cazul bagajelor de cală, răspunderea revine companiei aeriene şi aveţi dreptul la o despăgubire de până la 1.300 euro. Însă dacă daunele au fost cauzate de un defect al bagajului, nu aveţi dreptul la despăgubiri. În cazul bagajelor de mână, răspunderea revine companiei aeriene dacă deteriorarea s-a produs din vina sa. Dacă doriți să prezentaţi o plângere, trebuie să vă adresați în scris companiei aeriene în termen de șapte (7) zile pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor sau în termen de 21 de zile de la primirea bagajelor, dacă acestea au sosit cu întârziere.

În ceea ce priveşte politica de bagaje, aceasta depinde de fiecare companie în parte şi recomandăm să consultaţi informaţiile privind bagajele permise înainte de efectuarea zborului şi să respectaţi dimensiunile, numărul de bagaje şi greutatea acestora, pentru a nu avea surprize neplăcute la îmbarcare.

Autor: Avocat Ioana Bratuleanu (Madrid) – Colaborator voluntar la Occidentul Românesc.
Avocat ICAM specializat în Drept internațional
Telefon 0034.642.308.360
E-mail: secretaria@brilawabogados.es
Web: www.brilawabogados.es

Redacția ST

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel