Mónika Kozma, directorul executiv al Fundaţiei Pro Economica, însărcinată cu administrarea programului pentru subvenționarea fermierilor din Transilvania finanțat de guvernul maghiar, a calificat ca nefondate criticile formulate de ambasadorul României la Budapesta. Ea a spus că programului este derulat de o persoană juridică din România, Fundaţia Pro Economica, cea care acordă ajutoare din surse puse la dispoziţie de guvernul ungar. Kozma susține că pentru acest lucru nu este nevoie de niciun acord bilateral, conform normelor europene, în România desfăşurându-se şi diverse alte proiecte finanţate de Norvegia sau Elveţia.

Într-un interviu acordat cotidianului transilvănean Krónika, Mónika Kozma a reacţionat la afirmaţiile pe care ambasadorul Marius Lazurca le-a făcut într-un discurs rostit la festivitatea
organizată la Békéscsaba, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea secţiei româno-maghiare a Camerei de Comerţ şi Industrie a Ungariei (MKIK).

Directoarea executivă a fundaţiei a spus că cea mai veche “intervenţie externă” de acest tip aparţine Germaniei, stat care derulează de peste douăzeci de ani programe destinate în primul rând saşilor din Transilvania, prin intermediul unei fundaţii similare cu Fundaţia Pro Economica.

Potrivit directoarei, programul de dezvoltare nu discriminează, adăugând că programul are şi beneficiari de limbă română, iar fundaţia nu ţine evidenţa apartenenţei etnice a beneficiarilor.

Mónika Kozma a considerat că ambasadorul trebuia să aprecieze mai degrabă faptul că statul român a beneficiat de o sumă echivalentă cu 8 milioane euro, sub formă de TVA, doar din
programul de finanţări mici acordate agricultorilor.

De asemenea, Kozma a spus că acuzaţiile nu ar fi trebuit exprimate tocmai la evenimentul festiv la care a fost lăudată buna colaborare româno-maghiară.

“Aşa-numitul Program de Dezvoltare a Ardealui al Guvernului ungar nu a fost discutat în detaliu cu guvernul român şi nu face obiectul unei înţelegeri bilaterale, aşa cum ar fi natural. În consecinţă, o spunem din nou, România nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri şi, prin urmare, solicită ca acest program să fie derulat doar cu implicarea autorităţilor române, în mod transparent şi nediscriminatoriu. Cerem, de asemenea, respectarea legislaţiei române şi a regulilor aplicabile pieţei interne UE, precum şi a strategiilor şi programelor naţionale care vizează dezvoltarea regională”, a spus ambasadorul român la Budapesta, Marius Lazurca într-un discurs susținut luni la evenimentul organizat cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Secţiei Româno-Maghiare a Camerei de Comerţ şi Industrie a Ungariei (MKIK)

Sursa: MTI

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.