fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI MUREȘZiua internațională a persoanelor cu dizabilități, marcată în proiectul ”Mainstream Sighișoara”

Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, marcată în proiectul ”Mainstream Sighișoara”

Publicat în

spot_img
spot_img

Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități este celebrată anual în 3 Decembrie și este un prilej de reafirmare a valorilor și drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități, în contextul în care ele se confruntă cu marginalizări și discriminări.

Această zi a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în anul 1992, pentru a marca încheierea Deceniului Națiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilități, și are ca scop promovarea și implementarea de programe destinate îmbunătățirii condițiilor de viață pentru aceste categorii sociale defavorizate.

Potrivit organizației, „Persoanele cu dizabilităţi, atât în calitate de beneficiari, cât şi ca agenţi ai schimbării, pot accelera procesul de dezvoltare incluzivă şi durabilă şi pot promova o societate rezistentă pentru toţi, inclusiv în contextul reducerii riscului de dezastre şi a acţiunii umanitare şi al dezvoltării urbane. Guvernele, persoanele cu dizabilităţi şi organizaţiile reprezentative, instituţiile academice şi sectorul privat trebuie să funcţioneze ca o ‘echipă’ pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG)”.

În prezent, se estimează că peste 1 miliard de persoane (15% din populația lumii) trăiește cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre ele provenind din țările în curs de dezvoltare, iar peste 10% dintre ele fiind copii.

Este, deci, o zi cu semnificație, care reunește, sub același obiectiv, persoane cu dizabilități, instituții și organizații de profil. O echipă formată din reprezentanți ai Municipiului Sighișoara, ai Fundației ”Veritas” din Sighișoara și ai Școlii Gimnaziale ”Miron Neagu” din Sighișoara, în calitate de co-parteneri în proiectul strategic ”Mainstream Sighișoara – investiție europeană pentru incluziunea socială” (alături de Fundația Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi din Cluj), s-a reunit în Sala Mică a Primăriei pentru a marca această zi cu o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Sighișoara și ai Complexului de Servicii pentru Copilul cu Deficiențe Neuropsihiatrice Sighișoara, precum și beneficiari sau potențiali beneficiari ai proiectului.

Întâlnirea a urmărit, teoretic și practic, informarea, conștientizarea, consilierea, îndrumarea, identificarea de soluții și îmbunătățirea colaborării dintre instituții și experți în privința integrării în comunitate a persoanelor cu dizabilități.

La nivelul Sighișoarei sunt în evidență aproximativ 800 de adulți și 45 de copii încadrați cu grad de handicap, pentru care sunt angajați 60 de asistenți personali și care beneficiază, direct sau indirect, de serviciile co-partenerilor.

Proiectul are o valoare totală de 12.635.894,86 delei, este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 și se implementează în Municipiul Sighișoara pe o perioadă de 36 de luni, între August 2017 – Iulie 2020.

Obiectivul său general îl constituie promovarea accesului egal la măsuri integrate de educație, ocupare, antreprenoriat, servicii medicale și sociale, eliberare acte de identitate și de proprietate, reabilitare locuințe și antidiscriminare pentru 600 de persoane din cartierele mărginașe ale Sighișoarei în care trăiesc etnici romi: Strada Parângului, Strada Viilor, Strada Ștefan cel Mare, Strada Goldberich, Strada Caraiman, Cartierul Rora, Strada Dumbravei și Strada Plopilor.

Rezultatele acestei munci de echipă se vor reflecta în Strategia Locală Antidiscriminare, ca parte a viitoarei Strategii de Dezvoltare Locală a Municipiului Sighișoara, document ce urmează a fi adoptat de Consiliul local al Municipiului Sighișoara.

Redactia

Articole recente

FITS | John Malkovich și Isabelle Adjani, printre actorii de excepție prezenți, în iunie, la Sibiu

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va aduce în România, în perioada 21-30 iunie, numeroase personalităţii mondiale ale artelor spectacolului, precum actorul John Malkovich, actriţa Isabelle Adjani, Mikhail Baryshnikov şi Jan Fabre, dar şi pe Jon Fosse, unul dintre cei mai apreciaţi autori ai momentului

Alin Nica i-a retras toate atribuţiile vicepreşedintelul CJ Timiş, Cristian Moş, după ce acesta a anunţat că va candida independent la Primăria Timişoara

Forţa Dreptei, partidul din care acum face parte Alin Nica, după ce a plecat de la PNL, partidul care l-a susţinut în funcţia de preşedinte al CJ Timiş, i-a solicitat demisia lui Moş.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

”A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii sunt evacuaţi din avion”, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.

La Alba Iulia se deschide sezonul de turism cultural şi istoric în 1 mai

Vor fi reluate spectacolele de reconstituire istorică antică şi schimbul de gardă, evenimente care atrag un număr mare de turişti în fiecare an

Mai multe articole de același fel

Au înflorit bujorii de stepă de la Zau de Câmpie

Bujorii de stepă (Paeonia tenuifolia) din Rezervaţia Botanică de la Zau de Câmpie, cel mai înalt loc din lume în care această plantă s-a adaptat, au început să înflorească un pic mai devreme decât de obicei, pe fondul temperaturilor ridicate.