A scrie despre 1 Decembrie este extrem de usor, sau extrem de greu. Depinde de cum vrei sa interpretezi evenimentul.

Este extrem de usor sa scrii un articol bombastic, care sa amplifice exponential orice fateta si urma a nationalismului romanesc. La fel de usor este sa scrii un articol lacrimogen, care sa planga ghinionul tragic si soarta nedreapta a maghiarilor, care au pierdut Transilvania la masa verde.

Este insa extrem de greu sa scrii un articol, care sa-i faca sa se simta respectati atat pe romanii cat si pe maghiarii din Transilvania. Caci dupa cum a spus recent domnul Cosmin Popa la o masa rotunda desfasurata la castelul Banffy: “Aki azt kéri a magyaroktól, hogy örvendjenek december elsején, az bolond”. Adica, “este nebun cel care cere maghiarilor sa se bucure de 1 Decembrie.”

Este exact asa. Domnul Cosmin Popa este foarte realist: 82% din ardeleni se bucura de 1 Decembrie, iar 18% nu. Insa daca maghiarii nu se pot bucura de 1 Decembrie, pe buna dreptate, ei s-ar putea cel putin simti respectati. Asa ar fi firesc. Caci Transilvania este si a lor, precum si a sasilor, a rromilor, a evreilor, si a tuturor celor care s-au nascut acolo. Fiecare a contribuit cu ceva de-alungul istoriei la ce reprezinta acum Ardealul. [ Cand lumea sa mandreste pe buna dreptate cu Sibiul, Brasovul, Sighisoara, Branul, Clujul, castelul de la Hunedoara, etc. etc. ar trebui totusi dat ceva credit si celor care le-au construit. ]

Am sa incep postuland evidentul numarul unu

Identitatea fiecaruia din noi ne este scrisa – doar – in sufletul nostru.

Identitatea noastra nu este scrisa nici in steagul de pe catarg. Nici in stema deasupra usii. Nici in imnul care se canta la televizor sau in parc. … Si nici in soldatii care defileaza pe muzica de fanfara. Identitatea fiecaruia ne este scrisa – doar – in sufletul nostru. Si daca identitatea nu este acolo, cu siguranta nu flutura nici pe catarg, nu apare nici in stema, nu este cantata nici in imn, si nici nu marsaluieste impreuna cu fanfara militara.

[ Exact cum credinta ne este tot in suflet, si nu in zidurile bisericilor. Iar daca credinta nu este in suflet, atunci ea nu este nicaieri. Cu siguranta nu o gasim pictata pe pereti. ]   

Ziua mea nationala este 4 iulie. Sarbatoarea de 1 Decembrie a prins radacini abia dupa ce am plecat din tara. Asa ca sunt neutru vis-à-vis de semnificatia lui 1 Decembrie.

Insa mie mi se pare o alegere proasta drept zi nationala din moment ce ea creaza a priori o ruptura 82% – 18% intre locuitorii Transilvaniei. Sarbatoarea este mai degraba motiv de discordie intre etnii, de cat motiv de solidarizare. In plus, este discutabil ca 1 Decembrie este intr-adevar evenimentul cel mai important in istoria tarii, din moment ce Romania a existat si inainte de 1918. Dar “cineva” (nu se stie cine) a ales 1 Decembrie, si 1 Decembrie a ramas. Oricum, nu a existat niciodata o discutie serioasa privind data si imnul care ar fi cele mai reprezentative pentru Romania.  

Observ ca romanii din Ardeal traiesc 1 Decembrie al fiecarui an cu o intensitate si bucurie maxima: se afiseaza peste tot tricolorul, se depun coroane, se organizeaza spectacole folclorice, destui se imbraca in costume populare. Romanii ardeleni sunt fericiti si extrem de mandrii. La multi ani, celor care serbeaza! Sarbatoarea lor trebuie neaparat respectata.  

In acelasi timp, majoritatea maghiarilor ignora 1 Decembrie ca si cum n-ar exista. Ei incearca sa perceapa 1 Decembrie ca pe o zi obisnuita, desi asta este imposibil din moment ce intregul teritoriu al tarii este cufundat in cantarea imnului si urarea “Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe romani.” Fara sa vreau, situatia asta mi se pare asemanatoare cu dedublarea de pe vremea comunistilor: in public fiecare isi tinea gura sau lauda partidul si pe Ceausescu, ajunsi acasa primul lucru dadeau drumul la radio Europa Libera. Cam asa si acum. Aproape fiecare maghiar din Ardeal are acasa fie steagul Ungariei, fie stema ei, fie ambele. Iar cand ei intra de pe strada in curte sau in casa lor, de fapt iasa din Romania si intra in Ungaria. 18% din Transilvania.

Asta este situatia ce s-a creat prin filosofia ce a stat in permanenta la baza statului roman. Paralelismul intre populatia romana si cea maghiara din Transilvania va continua sa se adanceasca, pana cand vor exista practic doua societati paralele, care se ignora una pe alta, dar care se intampla sa traiasca in acelasi spatiu geografic. [ Credeti ca nu se poate asa ceva? Atunci mergeti si observati populatia amish din Statele Unite. Amish vorbesc germana, nu se considera americani, si traiesc fara sa foloseasca masini si curentul electric in mijlocul unei populatii ce vorbeste engleza si traieste o viata manata de motoare si curentul electric. ]

Am sa continui postuland evidentul numarul doi

Statul roman nu va putea niciodata converti maghiarii din Transilvania in romani, la fel cum nici regatul maghiar dinaintea lui 1918 nu a putut sa-i transforme pe romani in maghiari.

Si daca este sa se evite o viata in care romanii si maghiarii din Transilvania traiesc in universuri paralele, care se ignora reciproc, atunci sunt neaparat necesare puntile de legatura intre unii si altii.

Prima punte trebuie sa fie sarbatoarea nationala.

Intr-o lume normala la cap, eu cred ca sarbatoarea nationala trebuie sa fie una a tuturor. O sarbatoare a diversitatii de orice fel: etnice, religioase, geografice, sociala, si desigur intre cei care traiesc in tara si cei din afara ei. Statului roman trebuie sa-i intre odata in cap ca nu poate ignora diversitatea sa, daca vrea ca diversitatea sa nu-l ignore la randul ei. Situatia actuala este absurda, din moment ce un procentaj insemnat al populatiei este in cel mai bun caz opaca la ziua nationala, daca nu de-a dreptul ostila.

Diversitatea este sarbatorita in Statele Unite prin faptul ca toti suntem tratati la fel si avem aceleasi oportunitati indiferent de cine suntem si de unde venim. Nu mi s-a intamplat niciodata ca cineva sa ma ia la rost ca vorbesc engleza cu accent, ca ma cheama Doboli, sau ca sunt un imigrant din estul Europei. La ora actuala, societatea americana depune eforturi enorme pentru a-si rascumpara pacatele trecutului: felul in care a fost masacrata populatia bastinasa precum si exploatarea bestiala a sclavilor adusi din Africa, a muncitorilor chinezi care au construit primele cai ferate transcontinentale, cam a tuturor care nu au fost albi, de origine anglo-saxona si protestanti.

Iti trebuie un curaj imens sa te poti uita in oglinda, si apoi sa admiti cu sufletul curat ca ai gresit.

Totusi, fara acest pas nu poate exista nici urmatorii. Eu cred ca pentru ca ziua nationala sa ajunga o sarbatoare a tuturor este necesar ca si unii si altii sa aiba taria de a se uita in oglinda pentru a-si admite greselile.

Bineinteles, situatia este asimetrica: actualii maghiari din Transilvania, in marea lor majoritate, nu au nimic de-a face cu statutul de cetatean de rangul doi pe care l-au avut romanii din Ardeal inainte de 1918 sau chiar mai demult. Nici cu excesele precum masacrele sau actiunile de maghiarizare fortata. Actualii romani din Transilvania sunt mai legati de actiunile prin care maghiarii actuali sunt la randul lor tratati ca cetateni de rangul doi, nu neaparat prin deciziile romanilor (caci majoritatii nu i se cere parerea), ci prin faptul ca participa cu nonsalanta la actiuni divizive.

Nu am de gand sa recomand nici un fel de actiuni sau de activitati care sa repare actuala situatie. Sunt asa de multe idei si oportunitati, incat as putea umple lejer un caiet.

Cred insa ca fiecare ar trebui sa mediteze la urmatoarele trei intrebari. Romanii: “De ce nu va plac ungurii? Cum ati suferit personal de pe urma lor? Ce ar trebui ungurii sa faca sa va treaca supararea pe ei?” Iar maghiarilor: “Miért nem tetszenek a románok? Hogy szenvedtél a románok miatt? Mit kell tennie, hogy már nem leszel mérges a románokra?”

Eu cred ca aceste intrebari trebuie puse si raspunse de fiecare persoana, si abia dupa ce a disparut orice urma de suparare, neincredere si nesiguranta, doar abia atunci exista un drum comun inainte.

Iar atunci probabil ca lumea va alege o sarbatoare nationala si un imn care nu vor fi 1 Decembrie si respectiv “Desteapta-te romane”.

Pana atunci insa viata continua cu cele doua lumi paralele, care se ignora una pe alta.  

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.