Senzația pe care ți-o transmite statul român, prin instituțiile sale centrale, prin politicienii lui, prin administrațiile lui locale, este că lucrează cu o furie de neînțeles la distrugerea viitorului nostru comun. De la haosul legislativ până la amenajarea urbană, de la mintea încâlcită și egoistă a politicienilor până la miile de comisii absurde, inumane și disfuncționale, totul participă la sufocarea posibilității de a organiza un viitor mai bun în primul rând pentru noi înșine și apoi pentru copiii noștri.

Luați cazul administrației bucureștene: milioane de euro cheltuite pe un spectacol luminos de prost gust, alte milioane pe borduri care se schimbă odată la trei luni, alte și alte milioane pentru niște vaze uriașe din beton aruncate peste alt beton și în care se plantează niște buruieni leșinate. În tot acest timp, Bucureștiul crapă pe dedesubt, îngheață la suprafață și așteaptă ca baciul din Miorița o catastrofă. Nimeni nu pare să gândească și să acționeze dincolo de ziua de azi, nimeni nu are un plan despre cum ar trebui să arate capitala țării în 2030.

Te plimbi printr-un oraș românesc și te întrebi de ce lucrurile sunt întocmite atât de absurd. Ce fel de minți gândesc organizarea spațială a clădirilor, a circulației, a mobilierului urban? Ce fel de oameni bolnavi îmbolnăvesc zeci și sute de mii de oameni în fiecare zi cu măsurile lor aberante, cu violența lipsei lor de rațiune și de grijă pentru ceilalți?
Dacă nu oamenii sunt preocuparea principală a amenajării unui oraș, atunci pentru cine se face orașul acela? Dacă oamenii lipsesc din planificarea urbană, atunci ce planifică administrațiile, arhitecții și urbaniștii lor oficiali? Dacă aceștia produc un oraș violent și incoerent, de ce ar fi mințile oamenilor care îl locuiesc altfel?

Cred că asta face încă diferența majoră dintre orașele făcute cu cap și orașele făcute de administrații corupte și lipsite de viziune: senzația că mergând prin oraș lucrurile, de orice fel, îți par la locul lor, opusă senzației că totul e aiurea, că haosul din minți coboară pe străzi și începe să dirijeze circulația și să organizeze mersul nebun spre un viitor complet necunoscut. Opoziția dintre regula făcută de oameni atenți la oameni și legea absurdă, kafkiană, care justifică absurdul și inumanitatea.

Prea mulți români din România sunt plătiți gras de statul român să facă praf viitorul tuturor românilor.