Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI 21200012

Primăria Târgu Mureş a anunţat că Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a aprobat la finanţare 12 proiecte ale municipalităţii, în valoare totală de 64 de milioane de euro, pentru modernizarea transportului în comun, a infrastructurii rutiere, construirea de alei pietonale şi piste de biciclete, precum şi proiecte sociale.

“64 de milioane de euro au fost aprobaţi de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, pentru proiecte derulate de Primăria Târgu Mureş. Banii europeni vor fi alocaţi municipalităţii pentru 12 proiecte mari. Ca urmare, Primăria Târgu Mureş va achiziţiona 47 de autobuze electrice şi 38 de autobuze hibrid, care vor ajunge în oraş, cel târziu în vara anului viitor. Vor fi modernizate 137 de staţii de autobuze şi 3 capete de linie, va fi creat un sistem de e-ticketing, va fi realizat un centru de comandă şi control-dispecerat. Odată cu aceste investiţii, vor fi modernizate şi 47 de intersecţii din oraş”, precizează un comunicat de presă transmis de Primăria Târgu Mureş.

Tot din fonduri europene, Primăria Târgu Mureş a arătat că va pune la punct infrastructura pietonală şi pistele de biciclete în zona Clinicilor şi va amenaja zonele verzi cu spaţiu de joacă şi de agrement în cartierul Tudor Vladimirescu.

Potrivit municipalităţii, alte proiecte prevăd construirea unui centru multifuncţional pe strada Dealului, extinderea şi modernizarea creşei de pe strada Apeductului şi amenajarea unei grădiniţe şi a unei creşe în cartierul Belvedere.

“Undă verde la finanţare a primit şi strada Gheorghe Doja, care îşi va schimba aproape complet imaginea. De asemenea, vor fi modernizate şi reabilitate integral atelierele Liceului Tehnologic ‘Gheorghe Şincai'”, a mai arătat Primăria Târgu Mureş. 

Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI 21200012
Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.