Ioan Petru Căprariu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, iar în locul acestuia a fost numit Laurenţiu Ţenţ, directorul executiv adjunct al Casei Județene de Pensii Bihor. Căprariu a condus Casa Județeană de Pensii Timiș până în luna aprilie când a fost numit de fostul premier Dăncilă la conducerea Casei Naţionale de Pensii.

Potrivit unei decizii a premierului Ludovic Orban publicată luni în Monitorul Oficial, Ioan Petru Căprariu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice, cu rang de secretar de stat, dar şi de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Mandatul său va fi de cinci ani.

Mișcarea vine după ce premierul Ludovic Orban a anunţat că îl va înlocui din funcţie pe preşedintele actual al instituției, Ioan Petru Căprariu, şi că vrea modernizarea instituţiei, care este ”complet neadaptată secolului XXI”.

Ioan-Petru Căprariu a intrat recent în concediu medical, iar Orban a spus că e vorba de o piedică pe care PSD încearcă să o pună plății pensiilor.

Laurențiu Țenț

Laurențiu Țenț (38 de ani) este funcționar public de carieră. El a lucrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, apoi la Casa Județeană de Pensii Bihor. Este licențiat în drept al Facultății de Științe Juridice și Administrative Oradea.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.