Judecătoarea Nicoleta Ţînţ este dată drept favorită în cursa pentru şefia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la alegerile programate astăzi. Ţînţ face parte din grupul controlat de actualul preşedinte Lia Savonea, la rândul său o apropiată a lui Florin Iordache, deputatul PSD care a măcelărit legile Justiţiei şi Codurile Penale. La ședința de marți a CSM a fost invitat și președintele Klaus Iohannis, însă nu este clar dacă va participa.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Lia Savonea, unul dintre cei mai controversați președinți al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), își încheie mandatul, iar CSM își va alege marți noua conducere pentru anul 2020. Favorită în cursa pentru acest post se pare că este Nicoleta Margareta Țînț de la Curtea de Apel Brașov. Judecătoarea Țînț este membru al CSM din ianuarie 2017 și este considerată o apropiată a Liei Savonea, alături de judecătoarele Gabriela Baltag, Simona Marcu, Evelina Oprina și Mariana Ghena.

Ședința plenului CSM este programată de la ora 11.00. Pe ordinea de zi a ședinței sunt două puncte: raportul de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2019 și alegerea noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii.

Membrii CSM sunt aleși pentru un mandat de şase ani, în timp ce preşedintele și vicepreşedintele, care fac parte din secţii diferite (judecători și procurori) sunt aleși pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit. Actualul vicepreședinte al CSM este procurorul Nicolae Solomon.

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, dintre care 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, 2 reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi 3 membri de drept, respectiv preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.