Este oare titlul o exagerare? Eu nu cred.

Intotdeauna inaintea unei legi ce trece printr-un Parlament, exista un proces civic si social care creaza situatia, pe care legea apoi – doar – o descrie. Nu legea produce transformarea, ci procesul care o precede. Iar procesul de autonomizare are loc de ceva vreme in Ardeal. Procesul trebuie acum doar sa continue si sa continue, pentru ca este dreptul fiecaruia sa aiba o viata fericita, traita dupa specificul stramosilor lor. Am sa explic in continuare de ce eu cred ca autonomizarea se intampla deja, desi “centralistii” (se fac ca) nu o observa.  

“Magyar Haz” din Hunedoara

Cineva din lista mea de FB friends a postat zilele trecute vre-o treizeci de poze facute la taiatul porcului. Pozele sunt de la “Magyar Haz” in Hunedoara, orasul meu natal.

Cei care suntem ardeleni get-beget stim ce reprezinta taiatul porcului pentru noi, cine participa, cum are el loc. Stim cum se fierbe apa inca de cu noaptea-n cap (ah, cat am urat sculatul la cinci dimineata), guitatul porcului cand il scoti din cocina, cum ii impiedici picioarele cu o funie cand il trantesti jos, injunghiatul (aici nu am reusit niciodata sa-l imit pe tata), culesul sangelui in labos, paharelul obligatoriu de vinars dupa procedura, glumele pe care si le spun barbatii, parlitul porcului (cu paie cand eram foarte mic, mai apoi cu butelia), spalatul cu peria si curatatul cu cutitul, iar apoi intreaga serie de preparare a bunataturilor: maiosul, veresul, carnatii, toba, jumarile, totul. Obiceiul nostru acasa era ca mama sa ne gateasca de pranz (sau amiaz, cum spunem noi) varza calita cu carne proaspata. Delicious. Asta era obiceiul nostru. [ Daca am mai incurcat lucrurile este doar din cauza memoriei. In 1992 a fost ultima taiere la care am fost. ]

Pana si diviziunea muncii era fantastica: indiferent de etnie, unguri sau romani, toti stiau ce si cum sa lucreze. Fara nici un fel de instructiuni: “tu faci aia, eu aia, etc.“ Matusa mea, de loc din Ciuguzel, Alba, lucra exact la fel ca vecinul nostru din secuime sau ca ai mei din Deva si Hunedoara. Nu am auzit niciodata controverese cum trebuie preparat X say Y. Si nu a existat niciodata conflictul intre generatii. Taiatul porcului este poate cel mai fantastic exercitiu de armonie si de activitate in echipa care exista in Ardeal.

De ce? Pentru ca toti gandim in acelasi fel. Asta ne face o comunitate

Revenind la pozele de la “Magyar Haz” din Hunedoara, am vazut in ele un grup de vre-o douazeci de oameni extrem de fericiti. Oameni in largul lor. Relaxati. Cu gura pana la urechi (in poze) pentru ca au reusit (si anul acesta) sa repete dupa acelasi “ritual” obiceiuri pe care le fac de cand s-au nascut, si pe care le-au facut stramosii lor, cine stie de cand. Oamenii din poze sunt cam de varsta medie, pe la patruzeci – cincizeci de ani, plus – minus. Barbati si femei. Am recunoscut intre ei o cunostinta de-a mea de cand eram copil. Un domn, acum cu parul alb, a carui tata a lucrat in combinat cu tata. Tatal (domnului din poza) mai venea pe la noi sa ne repare televizorul si sa trancaneasca cu tatal meu. Am vazut in poza si pe un domn doctor, pe care multi il considera ca fiind un stalp al comunitatii maghiare din Hunedoara. Parca intreaga poza este “ancorata” in jurul persoanei sale.

Asta inseamna o comunitate: oameni care vor sa traiasca in acelasi fel. Oameni care sunt fericiti impreuna. Sunt convins ca intre ei m-as fi simtit imediat in largul meu, chiar daca au trecut douazeci si trei de ani de viata in America si peste treizeci si cinci de ani de cand am plecat din Hunedoara. Ceea ce esti nu se schimba niciodata.  

Nu vreau sa intru acum cu nimeni in nici un fel de controverse, dar locurile precum “Magyar Haz” sunt grauntele in jurul carora a inceput deja [ de ceva vreme ] procesul de autonomizare in Ardeal. In locuri unde comunitatea maghiara (sau orice alta comunitate) este mai mare, autonomizarea este mai puternica si mai ampla. Si procesul are loc nu doar la nivelul etniilor, dar a tuturor comunitatilor care au in fruntea lor oameni cu un pic de imaginatie, de initiativa, si care tin la locurile unde traiesc. Autonomizarea include orice actiune locala ce face mai buna viata de zi cu zi a oamenilor. Orice abatere de la centralism. Procesul acesta a inceput de ceva vreme, si este in progres continuu.

Sa nu fiu inteles gresit de nimeni, eu nu pledez pentru nimic [ desi in sufletul si in mintea mea Transilvania a fost intotdeauna separata, independenta. ] Am ajuns la o varsta la care inteleg ca dincolo de simbolistica si retorica, mai important este ce se intampla la fata locului. La nivel de grass roots, cum spunem in America. Cum ne traim viata, in fiecare zi. Iar acolo, transformarea a inceput deja si progreseaza, mai incet de cat as vrea eu, dar progreseaza. Observ mereu ca lumea descopera noi modalitati de a rezolva neputinta si nepriceperea centralismului, ori asta face parte din autonomizare.  

Deasemenea, nu vreau sa fiu inteles ca pledez pentru autonomizare etnica, de exemplu a maghiarilor de restul. Nu sugerez enclavizarea nimanui. Dar precum spune Declaratia de Independenta (a Statelor Unite): “orice fiinta umana are dreptul sa-si construiasca fericirea proprie (pursue of happiness).” Un loc unde unii pot fi fericiti, iar altii nu – nu are dreptul moral sa existe, si de aceea el trebuie sa se transforme. Suntem cu totii oameni, avem o singura viata, si de aceea avem dreptul sa fim fericiti traind (daca asa alegem) viata stramosilor nostrii. Nimeni nu are dreptul sa impuna altuia obiceiurile dupa care sa traiasca. Si, desigur, putem trai cu totii in prietenie, unii cu altii, daca ne cunoastem reciproc, ne acceptam identitatea fiecaruia, si ne respectam asa cum suntem. Este loc pentru toti sub cer.

A fost normal ca unul din primii pasi in autonomizare sa fie acela in care minoritatile si-au creat propriile lor structuri civice, precum “Magyar Haz”. Aceste structuri au fost neglijate sau distruse sistematic dupa 1918, dar mai ales in timpul comunistilor. Astfel singurele locuri de intalnire tolerate (pe care le tin minte din copilarie) au fost pentru noi cei din Hunedoara biserica reformata, respectiv cea catolica. Aceasta situatie trebuia urgent corectata. Iar oamenii au inceput sa o repare.

Parerea mea este ca acum este nevoie ca incet-incet sa fie identificate oportunitatile prin care diferitele comunitati pot interactiona intre ele ca parteneri egali si respectandu-se reciproc. Altfel, se va crea o alta pacoste: un spatiu segregat, in care fiecare se ignora reciproc.     

Ce inseamna de fapt autonomia?

Fiecare tara are definitia ei specifica, dar cred ca [ pana la urma ] autonomia este tot ce tine de viata de zi cu zi a oamenilor. Nu inseamna politica externa si de aparare, dar inseamna – scoli, drumuri, apa, politie, pompieri, biblioteci, parcuri, acordarea autorizatilor si a licentelor ce dau dreptul la practicarea unei profesii. Toate astea sunt autonomia din America. Pe scurt, autonomia este dreptul comunitatilor de a trai asa cum doresc, fara ca centrul sa-si bage nasul, si bineinteles este dreptul lor de a taxa direct populatia si business-urile locale pentru a putea trai in felul specific comunitatii.

Orice aspect din lista de mai sus este important, dar parca patru din ele sunt mai importante: invatamantul (scoli), drumurile, politia, si dreptul de a taxa direct populatia si business-urile.

Este greu sub actuala legislatie sa infiintezi o politie locala cu acelasi rol cu cea care exista deja. Nu cred ca se poate face mai nimic la acest capitol.

Dar vestea buna este ca initiativa comunitatilor poate face foarte mult bine in educatie si in anumite aspecte de protectie sociala. Dupa cum am scris deja intr-un alt articol, invatamantul centralizat a fost intotdeauna praf, si este si acum. Nu a produs niciodata rezultate in afara de propaganda si minciuni. Sunt sanse zero ca invatamantul sa devina vre-odata altceva. Nu exista om providential, care sa creeze educatia perfecta. Sa ne oprim odata cu prostiile astea. S-a pierdut prea multa vreme cu aiureli.

Dar pentru ca asta este situatia, comunitatile pot construi programe de educatie care sa suplineasca si sa corecteze lipsurile din invatamantul public centralizat. [ Nu este corect, tinand cont ca lumea plateste taxe, dar trebuie facut ceva, in afara de lamentari si certuri fara sfarsit. ] Nu inventez solutii fanteziste. Asta facem si noi in Statele Unite, chiar daca invatamantul aici este organizat mult mai sanatos si are infinit mai multe fonduri. Asa mi-am crescut ambii baieti, si a doua oara as face la fel. Diferenta este imensa intre copiii care au mers doar la scoala publica si cei care au mers in plus si la cea suplimentara.

Si aici, ca peste tot, invatamantul public te aduce doar pana-n intr-un anume loc. Daca vrei o educatie mai buna, care sa le creasca oportunitatile in viata, iti duci copiii la scolile suplimentare. Acolo, in clase mai mici, de zece – cincisprezece, copii invata cunostinte in plus la mate, engleza, fizica, chimie, limbi straine, arte, robotica, programare, si cate si mai cate. Scoala unde merg baietii mei este organizata de comunitatea rusa, are peste cinci sute de elevi, si functioneaza de peste douazeci de ani. Stiu inca cel putin doua astfel de scoli: una organizata de comunitatea chinezeasca si una de cea germana.

Astfel de scoli se pot organiza si de diferitele comunitati din Ardeal: la sate si la orase. Pentru copii saraci si pentru restul. La toate nivelele. Pentru ca copiii sa invete si sa nu-si uite traditiile locale. Din initiativa civica.

Eu sunt optimist in privinta autonomizarii. Orice proces evolutiv – asa cum este viata – creaza adaptare la conditiile specifice locului, produce specializare, adica autonomizare. Daca insa credem ca asta nu se va intampla si in Romania, inseamna ca credem ca Romania nu functioneaza dupa legile vietii, ca orice altceva pe Pamant. Ceea ce desigur este imposibil, indiferent cat se straduie “centralistii” sa ne convinga altfel.        

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.