Continui astazi proiectul meu “Imaginea Ardealului prin oamenii sai” oferindu-va al patrulea interviu.

De data asta este doamna Domnita Ganea, de loc din Rebrisoara, Bistrita – Nasaud, si care acum traieste cu familia dansei in Chicago, Illinois. Inainte sa o cunosc mai bine pe Facebook, prima mea interactiune cu dansa a fost atunci cand mi-a lasat un comentariu la articolul pe care l-am scris pentru “Mesagerul de Bistrita” despre sarbatoarea maialului de acolo. In acel an, Liviu Dragnea a aparut la maial imbracat in costum popular. Pentru ca mie nu mi-a prea fost clar cine este Liviu Dragnea (in fond am alte probleme pe cap in SUA ca sa mai am timp sa-i urmaresc pe politicienii romani), am scris ceva de genul – “sa lasam politica de-o parte, foarte frumos ca a aparut si Liviu Dragnea in costum popular.” A urmat comentariul … Pana si mama a observat postarea doamnei Domnita Ganea: “De ce este doamna din Chicago asa de suparata?” … Dar am invatat intre timp cine este Liviu Dragnea. Mea culpa. Asa cum i-am zis si cu alta ocazie: “When you are right you are right.”

Dar sa nu mai pierdem vremea cu tralala-ul meu, si sa trecem la interviu.                

Intrebare: Doamna Domnita Ganea, ne-am cunoscut pe Facebook. Am aflat din postarile dumneavoastra ca sunteti de loc din Bistrita, ca locuiti la Chicago, ca sunteti bunica, si ca va place sa scrieti. Vreau sa discutam astazi despre pasiunea dumneavoastra pentru scris. Pentru asta insa, as vrea sa incepem prin “setting first the context”, adica sa ne povestiti despre dumneavoastra. And please don’t be shy, it is your moment to shine.    

D-na Domnita Ganea: Cu mare drag accept invitația dumneavoastra la o discuție, chiar şi aşa în scris, şi vă mulțumesc că v-ați gândit la mine ca la un potențial interlocutor. Într-adevăr, rădăcinile mele sunt pe Valea Someşului, jud. Bistrița-Năsăud, mai exact în loc. Rebrişoara, cunoscută pentru că a dat României destule nume sonore, cel mai demn de menționat fiind poetul, publicistul şi omul politic Iacob Mureşanu, onorat cu titlul de membru de onoare al Academiei Române. Până la vârsta adolescenței nu am părăsit Valea Someşului, ca mai apoi, desprinzându-mă de familie, prin căsătorie, să fiu oarecum imigrant în țara mea, astfel petrecându-mi cea mai mare parte a vieții în Banatul ( considerat “fruncea”), aproape de oraşul atât de cunoscut Timişoara. Eu însă, am continuat să îmi iubesc Rebrişoara mea, pentru că, nu-i aşa, cei mai frumoşi ani, cei ai “prunciei” nu se pot uita! De aproximativ 10 ani am luat contact cu lumea Occidentului atât de îndepărtat pentru români, şi aş mai adăuga şi atât de râvnit de mulți români, ajungând într-un final să mă stabilesc în cosmopolitul şi atât de titratul oraş Chicago. Veneam aici din postura de părinți (eu şi soțul meu), de cetățean american, acesta fiind fiul nostru, primul născut, Bogdan. El ne-a făcut viața frumoasă dăruindu-ne trei comori de fetițe şi mereu ne face viața frumoasă printr-un comportament exemplar în relația fiu-părinte. Cel de-al doilea fiu al nostru, Alex, a rămas în casa părintească din Banatul de câmpie, actualmente muncind împreună cu iubita lui, în străinătate, în Europa. Cea mai mare realizare a mea, o pot declara cu mâna pe inimă, este familia frumoasă, echilibrată, rațională, motiv pentru care o consider ca fiind cea mai mare izbândă a mea asupra vieții!

Intrebare: Sa trecem deci la scris. De ce scrieti? Pe cat este intrebarea mea de scurta, pe-atat cred ca va fi raspunsul dumneavoastra de complex. So, please take your time and do not spare us from any details.

D-na Domnita Ganea: Hmm, de ce scriu? Bună întrebare! Pur şi simplu pentru că aşa simt; scrierile mele seamănă mai degrabă cu nişte confesiuni ale sufletului făcute unui potențial ascultător, unui ascultător, în primul rând imaginar. Eu nu mă consider scriitor, cred că e nevoie de mult mai mult pentru a fi un scriitor adevărat … Eu doar îmi aştern trăirile, amintirile, sentimentele, pe hârtie, pentru că trebuie să recunosc, scriu mai întâi pe hârtie! Am iubit cărțile dinainte de a şti să le descifrez tainele, pasiune insuflată de părinții mei, mari iubitori de carte! Cărțile mă transportau în lumea dorită de mine, uneori fantastică şi cu ochii minții reuşeam să vizualizez minunile universului. Dar cele mai fascinante poveşti le-am auzit, copil fiind, de la bunicii din partea mamei, de altfel singurii bunici pe care am avut norocul să-i cunosc, şi care aveau un talent narativ excepțional, acesta combinându-se în mod fericit cu imaginația mea. Cartea mea “Crochiuri de pe strada copilăriei”, cuprinde multe astfel de istorioare spuse de Raveca şi Ion Fărcaş, bunii, blânzii şi dragii mei bunici.

Intrebare: Despre ce scrieti? Cum va alegeti temele? Ce va inspira? What makes you tick as a writer?

D-na Domnita Ganea: Scriu un gen de proză scurtă, destul de concentrată în idei, pe înțelesul tuturor, pentru că eu mă adresez prieteneşte cititorilor, pe care îi consider oameni cu preocupări, dorințe, vise normale. Am ținut, la fel ca irepetabilul Ion Creangă, să-mi aştern amintirile pe hârtie, apoi, m-am îndreptat cu scurte radiografii ale societății, spre locul ce m-a adoptat. Alte povestioare sunt ficțiune pură şi îmi mai place de asemenea, să mă aplec si asupra genului liric, cu câteva încercări timide de poezie.

Intrebare: Cum v-ati descoperit pasiunea pentru scris? Cum vedeti legatura intre ce ati invatat in scoala la limba si literature romana si pasiunea dumneavoastra pentru scris? Intreb asta pentru ca exista mereu controverse vis-à-vis de rolul pe care l-a jucat scoala in educatia noastra. Experienta mea personala este ca noi nu stim, in corpore, sa ne exprimam in scris. Nu stim sa scriem simplu, la obiect si argumentat. Si ne este frica sa ne exprimam emotiile in scris, pentru ca – you know, we don’t talk about emotions. Care este parerea dumeavoastra?  

D-na Domnita Ganea: Pasiunea pentru scris a venit pur şi simplu, odată cu pasiunea pentru citit! Eu gândesc destul de simplist acest aspect: dacă există pasiune şi talent, melanjul între ele poate să nască ceva bun. Bineînțeles, şcoala, profesorii, prin susținerea în primul rând morală, m-au ajutat să îmi dezvolt această abilitate, aş zice eu, de a iubi cuvintele şi a le folosi uneori fără teamă … Bunul meu profesor din liceu, dl Ioan Lăpuşneanu, din vestitul Liceu George Coşbuc, Năsăud, mereu mă făcea să cred că am oarecare talent şi iubea faptul că nu foloseam cuvintele date de manual când eram scoasă la răspuns. Îi plăcea lui mult originalitatea răspunsurilor mele. Cred cu tărie că oamenii, marea lor majoritate, iubesc simplitatea, cred că prin simplitatea exprimării ajungi mai uşor la inima lor. Eu nu fac eforturi în acest sens! Sunt un om simplu, deci gândesc simplu! Şi într-adevăr, noi, oamenii avem o frică de a ne etala trăirile interioare, ori scrisul fără sinceritate, cred eu, nu reuşeşte să convingă. Ne lovim de reguli scrise sau nu, de precepte morale uneori exagerate, de frica de a nu fi judecați, şi atunci ne aşezăm o mască peste chip si sentimente, le cosmetizăm, dar nu în bine, aş zice. Întotdeauna pornesc de la preceptul că sufletul trebuie să fie în concordanță cu exprimarea verbală sau in scris, şi atunci totul va fi bine.

Intrebare: Cate carti ati scris pana acum? Aveti vre-un tabiet cand scrii? Scrieti in rafale (adica mult, pana terminati, dupa care urmeaza o pauza), sau scrieti sistematic in fiecare zi?

D-na Domnita Ganea:  “Crochiuri de pe strada copilăriei” este prima mea carte editată la editura eCreator din Baia Mare, România, editură păstorită cu multă dăruire de Ioan Romeo Roşiianu. Am mai apărut de asemenea într-o antologie, alături de 50 de poeți şi 13 prozatori contemporani români.

Acum, aş putea afirma, mă concentrez pe genul liric, cine ştie, poate voi încropi şi un volum de poezie … Nu am tabieturi în ale scrisului. După cum afirma Nichita Stănescu: când îmi vine inspirația scriu, în general dintr-o singură bucată, ca şi cum o voce mi-ar dicta ce trebuie să fac! Mă inspiră o imagine, o stare, un sentiment, ceva dinlăuntrul meu sau ceva ce vine din afara ființei mele, de la ce mă înconjoară.

Intrebare: Inca nu am citit ultima dumneavoastra carte, cea pe care ati prezentat-o zilele trecute la Bistrita. Dar am inteles din comentariul cuiva ca incearca sa creeze o paralela intre experienta dumneavoastra din tara si cea din America. Please tell us a little bit about this experience. Cum vedeti dumneavoastra experienta americana: doua drumuri paralele, iar dumneavoastra sarind de pe unul pe altul, sau doua drumuri impletite, care curg impreuna? Eu cred ca toti care suntem emigranti in SUA avem felul nostru unic prin care ne-am trait experienta emigrarii. Cum prezantati dumneavoastra aceasta experienta prin ceea ce scrieti? 

D-na Domnita Ganea: Eu cred că experiența vieții trăită în patria ce m-a născut, România, şi care de altfel m-a format ca om, nu merge decât împletită cu experiența americană. Fiecare loc vine cu aportul lui in a te forma ca personalitate, ca om, până la urmă. După cum spuneam şi în răspunsul anterior, unele istorioare din cartea mea surprind oameni şi situații puțin mai neobişnuite din Chicago, care mi-au fost povestite direct sau indirect şi pe care am ținut să le prind in carte. O astfel de istorioara este cea cu titlul “Bob de la Six Corners”. Aş mai putea adăuga că am aşternut rânduri legate de dorul de “rădăcini” (“Chitara de la primul etaj”), pentru că cred cu tărie că fiecare emigrant, chiar dacă nu va recunoaşte asta, are stări de dor, nu se poate să fie altfel … aşa cred eu … S.U.A., țară atât de permisivă ne oferă posibilitatea să fim ce vrem, aşa îmi spune mereu fiul meu, Bogdan. Dacă alegi să fii homeless, asta vei fi, dacă alegi să faci ceva cu viața ta ,bun şi constructiv, e imposibil să nu reuşeşti. Bineînțeles, totul prin muncă şi dăruire!

Intrebare: Ce simtiti cand scrieti? Ce emotii aveti, ce senzatii traiti? Dar cand terminati ce ati vrut sa scrieti? Aveti vre-odata senzatia ca ati fi putut scrie mai bine, daca ati face-o din nou? Va este teama de reactia cititorilor?

D-na Domnita Ganea: Legat de ce simt când scriu … păi eu cred că simt exact ceea ce pun pe hârtie…trăiesc cu intensitate tot ceea ce scriu, uneori plâng în timp ce scriu, alteori mă bucur pur şi simplu. De cele mai multe ori, chiar dacă situațiile sunt ficțiune pură, ajung să le dau gir ca fiind adevărate. Nu ştiu dacă acest lucru e unul bun sau mai puțin bun … De fiecare dată, pentru că am un defect regretabil, acela de a fi oarecum perfecționistă, de fiecare dată, ziceam, cred că aş fi putut fi mai bună, că ar fi unele amendamente de adus. Doar omul fiind o ființă imperfectă, face lucruri imperfecte! Dar perfectibile!

Intrebare: Din ceea ce postati pe FB, impresia mea este ca sunteti o persoana foarte vesela, careia ii plac glumele. Pe de-alta parte unele poezii sunt foarte triste, suna aproape a resemnare. Why? Not that it is wrong or unusual, but just asking. Obviously, only as much as you can tell us, if any at all.

D-na Domnita Ganea: Mă consider o persoană cu simțul umorului, cred că mi-ar fi imposibil să trăiesc fără porția mea de simț al umorului. Uneori viața e dură, dacă nu ştim să mai şi zâmbim, atunci cu siguranță va fi sumbră, asemeni unei guri de mină părăsite! Neagră, goală şi rece! Însă nu m-aş defini ca o persoană optimistă, aş afirma că dețin un realism pesimist, de cele mai multe ori … Am avut şi câteva examene grele de trecut de-a lungul existenței mele şi poate de aceea optimismul s-a mai estompat. Dar vreau să cred că sunt cât de cât cerebrală şi că judec obiectiv (s-ar putea ca asta să fie o părere subiectivă, zic acum zâmbind!)

Intrebare: Aveti obiceiul sa recititi dupa sase luni ce ati scris, dupa un an, dupa doi ani? Ce simtiti cand recititi ce ati scris? Aveti impresia ca ceea ce scrieti este limitat la un anumit moment, sau o perioada mai scurta? Sau dimpotriva, ca ce ati scris ramane valabil in continuare?

D-na Domnita Ganea: Da, îmi recitesc din când în când scrierile. Unele istorii sunt raportate strict la anumite perioade de timp, şi in această categorie intră amintirile. Altele pot fi încadrate ca fiind atemporale, ficțiunea, spre exemplu. Câteodată chiar agreez să nu punctez explicit timpul în care se petrece acțiunea, tocmai ca să las frâu liber imaginației cititorului. Cred că e mai bine aşa, ca cititorul să plaseze el, după placul său şi puterea de visare, locurile şi vremile.

Intrebare: Reusiti sa ramaneti la curent cu evenimentele din tara? Ce anume va intereseaza din ceea ce se intampla in tara? Sunt temele pe care le alegeti legate de asta?

D-na Domnita Ganea:  Suntem, intreaga familie, conectați la cotidianul românesc, prin intermediul mass media şi bineînțeles, prin relatările membrilor familie rămaşi în țară. Mă interesează situațiile socio-politice şi economice, pentru că, nu-i aşa, de acestea depinde starea poporului şi implicit a celor dragi mie. Urmăresc performanțele în lume şi in țară ale tinerilor români: sport, artă, cultură, ştiință. Sunt extrem de mândră şi fericită când aud că un tânar a rupt barierele şi a urcat pe podiumuri selecte, indiferent în ce domeniu! Eu cred că România a dat, dă şi va da oameni adevărați lumii! Niciodată nu am avut sentimentul de ruşine că aparțin acestei nații, pot uneori doar să mă revolt pe anumite situații de moment. Trăiesc totuşi cu nădejdea că generațiile viitoare poate, vor câştiga lupta cu unele aspecte mai neplăcute, cum ar fi inerția, mentalitatea sau mândria în exces.Top of FormBottom of Form

Intrebare: Urmariti literatura noua din tara? Ce parere aveti despre ce si cum se scrie? Aveti vre-un scriitor favorit dintre cei care sunt activi?

D-na Domnita Ganea: Urmăresc atât cât pot literatura contemporană. Sunt foarte mulți scriitori tineri cu real talent, dar şi din vechea gardă, cum ar fi Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu. Sunt câțiva tineri pe care îl apreciez şi consider că vor avea probabil viitor: Robert-Marius Dincă, Dorin Sîngeorzan, Vali Iuraşcu … Dar marea mea dragoste rămâne Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Eliade, alături de toți cei considerați deja clasici: Bacovia, Minulescu, Eminescu, Rebreanu, Sadoveanu! Consider că avem motive reale de a ne mândri! Sadoveanu cu descrierile sale poate sta alături de Balzac!

Intrebare: Care este cartea perfecta pe care ati vrea s-o scrieti? Despre ce ar fi ea si ce anume o face perfecta?

D-na Domnita Ganea: Hmm…interesant! Cartea perfectă pe care aş vrea să o scriu? Mi-ar plăcea să scriu o cronică completă a familiei mele, fără ascunzişuri, fără prea multe artificii de cosmetizare. Una care să descrie adevărul gol-goluț! Mi-ar plăcea la nebunie să pot să îmi etalez toate trăirile interioare, fără ascunzişuri, să fie o descătuşare a sentimentelor mele, curată, detaliată şi fără prejudecăți!

Intrebare: Cum v-a schimbat America prin ceea ce scrieti? Ca scriitor? S-au schimbat temele? Tonul?

D-na Domnita Ganea: Eu cred că America m-a stimulat în a-mi exprima în scris toate dorurile. Ştiți că “Dor” e un cuvânt intraductibil? Doar românii au “Dor” … America m-a învățat să zâmbesc, îmi dă posibilitatea de a mă bucura mai mult de viață, poate … Singurul meu regret este că lucrurile bune au venit cam prea târziu în viața mea, intersectându-se inerent cu lucrurile mai puțin bune … Iubesc cu aceeaşi intensitate şi țara mea cu “Dor”, şi țara adoptivă! În general iubesc oamenii, nu am multe resentimente, încerc să îi înțeleg, încerc să privesc omul cu o oarecare condescendență, cu o oarecare toleranță … cam aşa simt despre țările şi oamenii cu care viața m-a intersectat …

Intrebare: Aveti un scriitor favorit american? Care ar fi trei carti favorite scrise de scriitori americani? Este ceva anume ce va place la literature americana? 

D-na Domnita Ganea: O, daaa! Literatura americană e fascinantă pentru mine, alături de cea rusă. Ernest Hemingway, care reuşeşte să surprindă la modul absolut şi real VIAȚA! Copil fiind, în preadolescență, am citit pentru prima dată “Bătrânul şi marea”. Surprinzător cum recitind-o mereu reuşesc să descopăr lucruri inedite. Poate vârsta mă face să descopăr ineditul mereu. Iubesc “Adio armelor” sau “Pentru cine bat clopotele”. Îmi place la nebunie John Steinback: “Fructele mâniei”, din câte îmi amintesc a luat premiul Pulitzer, dar şi oprobiul mulțimii. Jack London a fost prietenul copilăriei mele! Îl iubesc pe Edgar Alan Poe …. e prea generos subiectul ca să fie sintetizat în câteva fraze!

Intrebare: Ce anume din felul nostru de a trai in America credeti ca ar fi bine ca lumea sa-l imbratiseze in Romania? De exemplu, eu cred ca ar fi bine daca lumea ar fi mai auto-ironica, self-depreciating cum spunem aici. A avea capacitatea de a te lua singur peste picior, cred ca spune multe lucruri bune cel putin despre sanatatea mentala a cuiva. A fi prea preocupat de imaginea pe care o proiectezi si de unicitatea adevarului cred ca sugereaza ca un consult psihologic a devenit necesar. But that’s me. What is your opinion?  

D-na Domnita Ganea: Da, autoironia e bună! La fel cum e bună discreția, adică să nu ne intereseze prea mult amănuntele din viața celorlalți care nu influențează cu nimic viețile noastre. Şi cel mai important lucru să învățăm că fiind în funcții publice, caracteristica pregnantă trebuie să fie amabilitatea şi nu ostilitatea. Să învățăm că unii oameni sunt puşi in slujba celorlalți şi să-şi facă treaba cum se cuvind, intră în atribuțiunile lor. Să învățăm, poate, mai mult corectitudinea, dar mai ales să zâmbim cât putem de des! Într-o zi, am făcut o poză bătrânului cu ecuson în piept, care stă la ieşire din magazinul Fresh Farms, şi a cārui rol e acela de a mulțumi clienților şi de a-i pofti să revină. Am trimis poza unui prieten român. M-a întrebat: “Ce face omul aceela?”, i-am răspuns că spune “mulțumesc!” Ştiți ce a exclamat prietenul meu?:  “INCREDIBIL!”

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.