Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, va face controale la beneficiarii programului Start-UP Nation, pentru a evalua dacă au respectat condiţiile pentru care au primit finanţare, a declarat miercuri minisrul de resort Virgil Popescu la Realitatea Plus.

Ministrul a dat exemplul celor 500 de fabrici de pâine care au primit bani şi care vor fi supuse unei evaluări – numărul de angajaţi, producţia, declarându-se convins că în unele cazuri afacerile au fost supraevaluate, pentru a obţine banii.

Rezultatele controlului vor fi prezentate la începutul anului viitor, în ianuarie, a spus ministrul.

Virgil Popescu a declarat recent că a găsit, când a preluat ministerul, “zero buget”, “facturi neplătite” şi “afaceri care se vând pe OLX”. “De fapt programul de ”succes” Start Up Nation – by Radu Ştefan Oprea – PSD l-am găsit, când am ajuns la minister, secătuit: zero buget, zero credite de angajament, afaceri ce se vând pe OLX şi facturi neplătite”, a spus Virgil Popescu.

La ediţia a doua a Start-up Nation, sesiune aflată în stadiu de contractare până la data de 15 noiembrie 2019, s-au înscris un număr total de 33.514 aplicanţi. Până la data de 13 noiembrie 2019, au fost semnate, la nivel naţional, 9.737 de contracte de finanţare.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania