Sunt extrem de incantat de felul cum a iesit interviul cu d-na Domnita Ganea. [ Interviul a aparut pe 11 Decembrie 2019 in “Stirile Transilvaniei, si are un titlu lung dar frumos: “Cea mai mare realizare a mea, o pot declara ca mana pe inima, este familia frumoasa, echilibrata, rationala, motiv pentru care o consider ca fiind cea mai mare izbanda a mea asupra vietii!” ]

Hm, ce neasteptat a spus dansa – “cea mai mare izbanda a mea asupra vietii”. Nu a spus “izbanda in viata”, ci “izbanda asupra vietii”.

Sa ne concentram asadar pe cuvantul “asupra”

Recunosc ca o invidez grozav – mai ales – pentru faptul ca familia dansei a gasit modul [ care a functionat pentru ei ] ca sa nu-si sparga familia. Good for you, doamna Domnita. Nepotii dumneavoastra au bunica si bunic!

Din punctul meu de vedere, “spargerea familiei” este de fapt problema cea mai grea pe care trebuie sa o rezolve orice familie, atunci cand cineva dintre ei emigreaza definitiv. Mai ales in tari precum Statele Unite, Canada, Noua Zeelanda, Australia, tari de unde iti vizitezi familia odata pe an daca esti un norocos. Noi am avut o perioada de patru ani cand nu ne-am vazut parintii, dar stim lume care nu a fost in tara de peste zece ani. America nu este tocmai la o aruncatura de bat, iar Australia nici macar la doua.

Pentru ca fenomenul emigratiei este unul relativ nou in cultura noastra, nu exista inca solutii testate, care sa functioneze bine pentru toti. Observ ca comunitati care emigreaza de multa vreme, precum cea indiana sau cea chineza, au metode mult mai bune de adaptare la emigrare decat avem noi, cei plecati din Romania, astfel incat sa-si pastreze totusi familiile inchegate. Asa ca fiecare dintre cei plecati din tara (sau old country, cum zicem aici) improvizeaza cum intelege si cum se potriveste mai bine pentru situatia lor. Unii reusesc mai bine, precum familia doamnei Ganea, altii mai putin bine, cum s-a intamplat pentru mine.

In cazul familiei mele, solutia a fost simpla si comoda – “Hai, sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic”. Let’s forget about everything. Totul s-a desfasurat in continuare asa ca-ntotdeauna. Asta a fost de fapt pentru noi intotdeauna solutia la cele mai complexe probleme care au aparut: nu discutam, nu actionam, si ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic. Ignoram. It is your problem, be a man and take care of it. Interesant, au aparut in timp si rationalizari pentru aceasta abordare, vorba lui tata: “Eu sunt european si nu ma umilesc la coada de la Ambasada americana pentru o viza.”

Ce nu a inteles niciodata tata este faptul ca mult mai dureros decat “umilinta“ cozii de la Ambasada americana este sa ai copii care nu au notiunea de bunica si de bunic. Care stiu ca bunicul si bunica sunt parintii lui mama si tata, dar nimic altceva dincolo de definitie. Avem o singura poza cu tata tinandu-l in brate pe Mikey cand el a avut un an si jumatate. Iar ce se vede cel mai clar din poza este frica lui Mikey de a fi in bratele unui necunoscut, precum si stangacia tatalui meu de a-si tine in brate nepotul (unicul la acea vreme). Cred ca acea poza sumarizeaza perfect ce inseamna o familie sparta de emigratie, si care nu a reusit sa descopere cum sa ramana legati unul de altul.         

De aceea vreau sa ma repet spunand inca odata ca invidiez familia dansei din acest punct de vedere. I-am si spus: titlul intervului nu este la intamplare. Ce au reusit ei este intr-adevar o izbanda aspra vietii si a distantelor intercontinentale.   

Oare ce este dorul?  

La fel de interesant este ca in continuarea articolului doamna Domnita Ganea vorbeste de – dor. Fata de dansa care simte dorul foarte clar si intens, eu parca nu simt “dor” fata de nimeni si fata de nimic. Cred ca am intrat si eu in algoritmul familiei noastre – fiecare cu ale sale, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Pragmatismul nostru protestant – viata merge intotdeauna inainte. Ne fortam sa ignoram.  

Si tot doamna Domnita Ganea spune in interviu – ca dorul nu poate fi tradus.

Cred ca are dreptate. Nu mi-a trecut asta niciodata prin minte. Americanii au cuvinte precum “nostalgia”, “longing”, “yearning”, chiar “homesickness”, dar parca intelesul lor nu este acelasi cu a cuvantului dor.

Asa ca am luat definitia dorului din DEX (https://dexonline.ro/definitie/dor): “1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare).

Daca asta este dorul, atunci cu certitudine eu nu il am. M-am analizat cu suficienta rabdare.

Poate in continuare nu inteleg corect intelesul cuvantului, dar pentru mine dorul include o anumita resemnare, pasivitate, in fata situatiei care nu poate fi schimbata. A sortii neprietenoase, a ghinionului in viata, a dorintei neimplinite. Dorul presupune suferinta.

Si cum semnificatia dorului a inceput sa ma obsedeze, printre multimea de asocieri care mi-au potopit mintea, s-a intamplat sa fie si tema “Mioritei”, si faptul ca ciobanul stiind ca va fi omorat, adopta o atitudine resemnata, pasiva, reactia lui fiind sa-si declare mioarei un fel de “testament” al sau.

Partea asta mi s-a parut intotdeauna greu de acceptat pentru felul meu de a fi: de exemplu, tinand cont ca raportul de forte era doi ciobani dusmanosi contra unul, ciobanul avea de fapt sanse foarte bune sa supravietuiasca, pentru ca si-ar fi putut pune la punct un plan prin care sa preintampine crima celor doi. Sau ar fi putut sa fuga. Sau sa se ascunda … Oricum, putea sa faca multe lucruri. Sau cel putin ar fi putut sa incerce, nu sa plece resemnat capul. De ce resemnare? Ce anume din experienta lui de viata i-a bagat ciobanului in cap ideea ca nu este nimic de facut?

Resemnarea este rar reactia naturala. Intr-adevar, un american nu s-ar fi resemnat niciodata in fata sortii, ca ciobanul din “Miorita”. Aici ciobanul ar fi avut pistoale pentru self-defense. Dar dincolo de glumita asta puerila, a te lupta cu soarta potrivnica este insasi esenta spritului american. Chiar daca stii ca vei pierde si soarta iti este potrivnica, you still put up a fight. Este datoria ta de om sa keep fighting.

Asa ca extrapoland aceasta resemnare si la alte situatii, ii dau dreptate doamnei Ganea cand spune ca dorul (asa cum il intelegem noi) nu poate fi tradus.

Totusi, pentru ca eu nu simt dor, asa cum il defineste DEX, am continuat sa obsedez asupra intelesului lui.

Eu am duiosie in loc de dor

Asta pana astazi. S-a intamplat ca am avut o scurta discutie cu domnul C. G., consatean de-al meu, iar dansul mi-a readus in memorie vechiul “slagar” local – “In judetul Hunedoara, pai in judetul Hunedoara …” Il cantam in autobuzul cu care mergeam duminica la schi la Rausor, langa Hateg?

Ah, si am avut in acel moment o revelatie gandidu-ma la cantecul nostru, “In judetul Hunedoara.”

Mi-am dat seama ca am exact acelasi sentiment si senzatie fizica (mai precis, o senzatie musculara in zona inimii) dupa locurile unde m-am nascut ca atunci cand ma uit la o poza in care apare baiatul meu cel mare, Mikey, la patru ani, tinand in maini un pui mititel si galben.

Senzatia mea este de duiosie … Nu ca as vrea ca ceva din ce este acum sa fie altfel, sau ca tanjesc sa fiu in orasul meu natal, sau cu alte persoane, sau ca as vrea sa ma intorc in timp. Doamne fereste. Nu vreau sa trec iarasi prin toata capraria prin care a trebuit sa trec ca sa ajung aici. Si ma simt foarte bine unde sunt, si nu as vrea sa fiu altundeva.

Dar am o senzatie placuta de duiosie … De duiosie, exact ca si atunci cand ma uit la poza lui Mikey la patru ani tinand in mana un puiut galben.

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania