Câteva mii de persoane s-au aflat, sâmbătă, la Muzeul Satului din Baia Mare, pentru a participa la evenimentul “Crăciun în Maramureş”, şi la marcarea a 35 de ani de la deschiderea muzeului către public.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Alături de localnicii din Baia Mare şi colindătorii din satele şi comunele judeţului Maramureş, s-au aflat numeroşi turişti români şi străini care urmează să petreacă Crăciunul în pensiunile rurale sau în staţiunile montane din zonă.

Geplaatst door Crăciun în Maramureş op Zaterdag 21 december 2019

“Crăciunul în Maramureş este momentul în care ne adunăm după un an greu, un an în care fiecare munceşte alături de familia sa, alături de cunoscuţi, de prieteni, de colegi şi ne pregătim cu toţii de un an şi mai bun (…) Avem instituţii în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş care promovează valorile autentice a Maramureşului. Aşa cum am făcut în ultimii trei-patru ani de zile, am susţinut, am promovat, am încercat să scoatem în faţă ce e autentic pentru Maramureş, pentru ca atunci când oaspeţii ne trec pragul să vadă cu adevărat tradiţiile strămoşeşti, acelea pe care le-am moştenit de la moşii şi strămoşii noştri şi pe care avem datoria sfântă să le transmitem mai departe noilor generaţii, copiilor noştri care trebuie să înveţe ce înseamnă cu adevărat Maramureşul, şi aceste tradiţii să dăinuiască mii de ani”, a spus preşedintele CJ, Gabriel Zetea la deschiderea evenimentului.

Noul prefect al judeţului Maramureş, Nicolae-Silviu Ungur a susţinut că prezenţa unui număr atât de mare de colindători, dar şi de turişti la Muzeul Satului din Baia Mare este un semn al continuităţii tradiţiilor arhaice.

“Sunt foarte bucuros să văd atâta lume adunată. Am mai participat şi anul trecut, dar acum parcă e mai multă lume. Asta, cred că înseamnă că avem continuitate în păstrarea tradiţiilor”, a spus Nicolae-Silviu Ungur.

Până aproape de lăsarea serii, toate casele ţărăneşti din muzeu, reprezentând patru zone etnografice au prins viaţă, iar în curţile acestora, musafirii au fost serviţi cu bucate alese, vin, pălincă, dar şi preparate de porc gătite pe loc. Câteva zeci de cete de colindători au trecut pe la fiecare gospodărie, fiind răsplătiţi cu un colăcel, mere şi dulciuri.

Alături de colindătorii din Maramureş au fost prezente şi cete de colindători din Suceava, români din Ucraina, dar şi un ansamblu folcloric din Lituania.

O notă aparte a fost dată de personalul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, care a gătit şi servit la una din casele ţărăneşti turiştii şi localnici.

La ora 18.00, în Piaţa Millenium din Baia Mare va avea loc un concert de colinde susţinut de artistul Aurel Tămaş.

Evenimentul “Crăciun în Maramureş”, aflat la cea de-a XI-a ediţie a fost organizat de CJ Maramureş cu susţinerea mai multor primării din judeţ.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.