2019 a fost pentru mine un an neasteptat.

Ma refer desigur prin asta la colaborarea mea cu “Stirile Transilvaniei”, si care a dus la cateva “clarificari” interesante legate de identitatea mea ca om ce vine din Transilvania. O identitate cu care sa ma simt comfortabil si care sa ma reprezinte asa cum sunt.

Nu este un secret ca am inceput din intamplare sa scriu pentru “Stirile”, la sugestia unui prieten cu care am colaborat si cu ceva vreme in urma. Intelegerea a fost ca voi scrie doar gratis. Eu am o meserie in Statele Unite, si nu incerc sa duc pe nimeni de nas cum ca as fi ziarist, scriitor, sau altceva. Caci nu sunt.

Mi-a placut insa mult ideea ca “Stirile” este o publicatie la inceput, pentru ca am vrut sa observ si sa invat hands-on despre procesul prin care o publicatie online evolueaza de la nimic la ceva (sau poate evolueaza de la nimic la nimic). Am fost interesat sa aflu in detaliu cum functioneaza online social media.

In plus, m-a interesat intotdeauna sa scriu pentru ardeleni, mai ales pentru hunedoreni, caci mi s-a parut singurul mod prin care pot sa pastrez un pic legatura cu locurile de unde vin. My Transylvanian roots.

Dar dupa cum spuneam recent unei cunostinte pe FB, nu ma intereseaza nici un pic sa scriu pe bani sau pentru presa centrala romaneasca. Vreau insa sa scriu ganduri pe care sa le adun curand intr-o carte. Daca as fi fost cu adevarat preocupat de presa, as incerca sa scriu pentru “The New York Times”, care este la doi pasi de unde locuim noi. Nu vad nici un merit “sa joc” in diviziile joase (cum este presa centrala, in intregimea ei), cand pot, cel putin pot – incerca – Champions League, adica marile ziare din lume. Dar precum zic, nu sunt ziarist, nici scriitor, filosof, sau cititor in stele. Nu ma intereseaza politica in ansamblul ei, iar a o urmari mi se pare una din activitatile lipsite de orice utilitate practica. Cand nu stii sa faci nimic pe lumea asta, atunci iti dai cu parerea despre politica altora. Sorry, but not my cup of tea.  

M-am apucat asadar in iunie 2019 sa scriu de doua ori pe saptamana cateva ganduri simple, nepretentioase, de moment, despre situatii din jurul meu, situatii care cred ca se leaga de Transilvania si de amintirile mele despre zona Hunedoarei. Intre timp mi-am clarificat in mintea mea ca una din temele care ma preocupa este descrierea unor situatii, preocupari si emotii ce descriu spiritul, si de ce nu identitatea noastra unica, a ardelenilor. De aceea zic, nu cred ca am ceva interesant de spus pentru presa centrala, dar poate pot scrie ceva placut pentru cei care simt ca sunt in primul rand ardeleni.

M-am intrebat desigur ce anume pot eu spune nou si interesant fata de ce a fost deja spus de cei care sunt de atata vreme campionii spiritului ardelean. Ce pot eu spune altceva decat a fost spus de domnul Sabin Gherman, cand vine vorba de a articula nevoia autonomiei regiunilor? Sau ce pot spune eu altceva decat a fost spus de domnul Tudor Duică, cand vine vorba de a reda corect istoria Transilvaniei? Realitatea este ca nimic. Nu am nimic nou de spus. De exemplu, cautam zilele trecute sa vad daca cineva a propus o data ca Ziua Transilvaniei. Si am gasit ca inca din 2016, domnul Tudor Duică a sugerat 16 august drept Ziua Transilvaniei. Din acest punct de vedere, ideile mele sunt cel putin cu patru ani in urma ideilor dansilor.

Si atunci, totusi, despre ce anume pot eu scrie care sa fie nou, original si actual?

Eu am experienta unuia care traieste de peste douazeci si trei de ani intr-o tara, Statele Unite, care este construita in jurul comunitatilor. Tara asta nu ar putea functiona altfel, dat fiind diversitatea ei unica in lume. Astfel, cred ca nisa mea (intre cei care scriu pentru Transilvania) este sa descriu exemple pe care le vad aici sau despre care am citit, situatii care cred ca sunt relevante pentru eforturile de a inchega si intari comunitatile din Ardeal. Poate apar idei si initiative noi pornind de la ceea ce povestesc eu aici.    

Iata doua exemple scurte la ce ma refer, unul pe care l-am vazut si unul de care am citit.

Comunitatea din Lake Placid  

La fel ca in ultimii zece ani, am fost la schi in oraselul Lake Placid in Muntii Adirondack. Aproape de granita cu Quebec in Canada. Am luat cu mine la intoarcerea acasa un vraf de reviste si brosurele realizate de comunitatea locala. Nu stiu cine le publica, dar nu sunt in nici un caz primariile sau partidele.  De exemplu, LOCALadk (www.localadk.com) este o revista cu stiri locale, tiparita in culori, pe hartie lucioasa. Este gratis (se gaseste peste tot in Lake Placid), are vreo 70 de pagini frumos lucrate, si apare de patru ori pe an. Traieste din reclamele la business-urile din zona.

Iata lista articolelor din ultimul numar: un articol despre incalzirea globala si cum afecteaza ea atletii din sporturile de iarna si business-urile locale, povesti vechi si noi despre comunitatea din Lake Placid, un reportaj despre un grup de localnici care au calatorit prin Scandinavia pe schiuri fond, despre traseele populare de drumetie din zona, un articol scris de un fotograf local despre cum sa faci poze faine iarna la munte, un articol despre bucataria locala, planurile de modernizare a trambulinelor din Lake Placid, si un reportaj despre festivalul cladirilor de gheata din fiecare februarie.

Mi-a placut foarte mult articolul despre initiativa bibliotecii locale de a documenta povesti vechi si noi din zona cu scopul de “That feeling comes back when I tune in to Adirondack Community: capturing, retaining, and communicating the stories of Who We Are.” Proiectul a inceput in iunie 2019 si are deja 147 de povestiri scurte, care sunt arhivate pe suport digital pentru a fi pastrate pentru totdeauna. Povestirile sunt accesibile online tuturor. “That’s how Adirondack Community carries individual voices across generations”, spun liderii initiativei. Proiectul este realizat de un grup de voluntari.

Eu cred ca multe din ideile astea se pot repeta in zona Hunedoarei si peste tot in Ardeal. Este extrem de important sa nu se piarda identitatea locului. O comunitate nu se formeaza din senin. Ea trebuie creata, mentinuta, si dezvoltata. De exemplu, ma gandesc la toti si tot ceea ce a definit comunitatea noastra din Hunedoara in anii cand am crescut eu. Nu ma refer desigur la primarii comunisti, directorii comunisti, activisti de partid si eroi ai muncii socialiste. Ci la profesori, invatatori, medici, sportivi, fotografi, poeti, ingineri, cofetari, salvamontisti, microbisti, preoti, etc. etc. Tot ce a format mozaicul numit Hunedoara. Ma gandesc uneori cu atata tristete ca destui dintre ei nu mai sunt pe lumea asta, iar gandurile si experienta lor unica s-a pierdut pentru totdeauna. Cat de sarac este acum orasul, cat de fara radacini, pentru ca nimeni nu si-a pus problema sa documenteze acele voci, atunci cand ele au existat.

Ce ne spune Prof. Elinor Ostrom despre comunitati     

Pe langa ce vad aici, unele din ideile pe care le prezint sunt din carti. De exemplu, citesc acum cartea “Governing the commons” a lui Elinor Ostrom. Prof. Ostrom a luat premiul Nobel in economie (2009) si a fost profesor la Indiana University. Dansa a studiat conditiile ce duc la auto-guvernarea comunitatilor, scopul fiind acela de a intelege de ce unele comunitati au avut succes in auto-guvernare, iar altele nu.

Auto-guvernarea (self-governance) este necesara de fiecare data cand oamenii unei comunitati folosesc o resursa comuna, cum sunt lacurile si raurile pentru pescuitul pestilor, taierea copacilor din paduri, pasunatul pentru animale, dar si curatenia in spatii publice si in natura, curatenia raurilor si a lacurilor, poluarea de orice fel, pana si felul in care ne comportam pe FB.

Prof. Ostrom discuta in detaliu patru studii de caz: o comunitate din Elvetia, una din Japonia, una din Spania, si una din Filipine. De exemplu, in cazul Spaniei se refera la felul in care comuntatile de fermieri din Murcia, Sevilla si inca o localitate au dezvoltat independent reguli pentru folosirea in comun a apei raurilor pentru irigatul loturilor de camp. Fiecare comunitate a dezvoltat reguli proprii, unele mai bune, altele mai putin, insa toate mai bune de cat daca nu ar fi existat reguli. Interesant, aceste reguli exista de cel putin de 500 de ani (au fost documentate de prin anul 1500), dar se presupune ca ele au aparut probabil in perioada araba.

Am inceput sa ma intreb de situatiile de auto-guvernare care mi-a fost dat sa le vad in Hunedoara. Singura pe care eu o tin minte este cea in care un grup de pasionati de schi s-au auto-organizat cand au construit primul teleschi la partia din Rausor, langa Hateg. Din cate tin minte, desi nu bag mana in foc, partia fusese descoperita de un medic, i-a mers vestea din gura-n gura, dupa care lumea din oras a inceput sa mearga acolo la schi pentru ca era in perioada benzinei cartelate, si era greu de ajuns in statiunile mai departate, ca Parang sau Paltinis. Cativa ingineri din Combinat au proiectat partea electrica si instalatia mecanica. Iar cei care au construit fizic instalatia au fost (daca nu gresesc) baietii de la Salvamont Hunedoara. Poate au mai fost exemple similare, dar acesta este singurul caz de auto-guvernare al comunitatii hunedorene pe care eu il stiu.

Pentru ca m-am trezit noaptea trecuta pe la patru dimineata, si ca sa-mi tin mintea ocupata, am inceput sa ma gandesc la cum s-ar putea folosi teoria prezentata de Prof. Ostrom pentru a crea reguli prin care localnicii din oras sa fie incurajati sa taie regulat iarba din zonele verzi si sa adune gunoiul aruncat peste tot prin oras. De fiecare data cand ma plimb vara prin Hunedoara, imi spun: “man, daca as avea cu mine lawn mower-ul meu, as taia iarba in tot orasul.” Mare scofala sa o faci, daca ai un lawn mower bun, nu aiurelile din acelea cu o sarma care se invarte, si care sunt doar pentru retusare. Fie Primaria nu are resursele s-o faca, sau daca le are, nu stie cum sa le gestioneze eficient. Oricum, nu conteaza motivul.

M-am gandit ca s-ar putea crea un joc in care sa poti castiga puncte de fiecare data cand tai iarba dintr-o anumita zona a orasului (sau o cureti de mizerie), iar punctele culese le poti apoi folosi pentru ceva. De exemplu, ca sa intri gratis la strandul orasului sau la bazinul acoperit. S-ar putea crea un App, unde apar enumerate intr-o lista portiunile cu iarba ce trebuie taiata. Fiecare “jucator” isi alege din lista portiunea de care vrea sa se ocupe. Un “arbitru” confirma ca iarba a fost taiata si ca punctele trebuie acordate. Jucarea jocului n-ar costa practic nimic pe nimeni, caci bazinul si strandul sunt deja acolo si functioneaza oricum, indiferent de cati “jucatori” sunt recompensati pentru punctele adunate taind iarba zonelor verzi.

Poate ideea mea este naiva pentru realitatea din oras. Poate trebuie gandite alte reguli de auto-guvernare.

Este insa vital, extrem de vital, ca orice comunitate sa invete cum sa se auto-guverneze ca sa-si pastreze identitatea vie. Caci identitatea nu i-o vor pastra nici administratia, nici partidele, nici guvernul, nici presedintele, si nici Uniunea Europeana. Iar odata pierduta, pierduta este pentru totdeauna. Referindu-ma la spiritul si traditia Hunedoarei, tare mi-e teama ca o mare parte din ele sunt deja pierdute. Ce s-a pus in loc, specificul de acum, este o aiureala. Poate nu inteleg eu. Doamne da sa vorbesc prostii.   

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: Sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.

La Multi Ani! Boldog Uj Evet kivanok!

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.