Philippe Buros, directorul Renault Europa, a anunţat că modelele Dacia fabricate la Mioveni vor avea şi versiuni electrice în termen de doi-trei ani, adică în 2022 sau 2023.

“Dacia va prelua tot ce oferă Renault la capitolul electrificare, pentru că vom fi nevoiţi să electrificăm acest brand, indiferent dacă vorbim de maşini full-electrice sau de hibrizi. Principalul argument de achiziţie pentru modelele Dacia este raportul calitate-preţ, iar o parte din această filosofie este faptul că Dacia preia tehnologia disponibilă în gama Renault, dar cu o mică întârziere. În final, toate mărcile trebuie să treacă la electrificare, pentru că e un trend inerent. Cred că în doi sau trei ani vom electrifica Dacia”, a declarat Philippe Buros, directorul Renault Europa, într-un interviu pentru revista Automotive News.

În contextul în care aproape toţi producătorii internaţionali din industrie au lansat deja modele electrice, anunţul făcut de oficialul Renault vine cu întârziere. Motivul este însă legat de costuri.

“Când adăugăm 1000-1500 de euro la costul maşinii, această sumă este mai uşor de absorbit dacă vorbim despre o maşină de 100.000 de euro. Dacă maşina costă însă 8000-9000 de euro, vorbim de o creştere a preţului cu 10% sau mai mult decât atât. Aceasta este explicaţia întârzierilor de adoptare a tehnologiilor şi din acest motiv trebuie să aşteptăm cât mai mult posibil pentru a amortiza noile tehnologii”, a mai precizat Philippe Buros.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.