Am vizionat recent serialul “Gomorrah”. Pe Netflix. Asa ii zicem noi aici, “Gomorrah”, dar el se numeste “Gomorra” in italiana.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Serialul mi s-a parut semnificativ mai slab de cat filmul “Gomorrah”, film ce prezinta extrem de limpede influenta cutremuratoare a Mafiei italiene, incepand din Sicilia, prin toata Europa occidentala, si pana in boutique-urile Europei de est, acolo unde fake-urile produse in sweat shop-urile Mafiei sunt vandute pe post de unicate de lux. Sau pana pe campurile agricole ale aceleiasi Europe de est, unde sunt varsate deseurile chimice pline de metale grele ale industriei germane, si pentru tratarea carora Mafia obtine contracte grase. Ridicolul este ca varsarea deseurilor pe camp se face conform legii si a tuturor normelor de mediu ale Uniunii Europene, pentru ca Mafia are in slujba ei unii dintre cei mai buni specialisti in mediu din intreaga lume, iar ei inteleg ce trebuie facut ca deseurile toxice sa fie transformate miraculos prin hartogarie in deseuri netoxice.

Filmul este asadar excelent, serialul nu prea. Dar asta este opinia mea.

Sa revin insa la serial. Pentru ca l-am vizionat in regim de binge watching (adica episod dupa episod, de dimineata pana seara), atentia mi-a fost captata mai putin de crimele mafiotilor si de lupta intre generatii, cat mai ales de tradarile lor si lipsa de incredere ce s-a creat intre ei: Astazi dai mana unul cu altul jurandu-ti sa fiti parteneri pe vecie, maine il astepti dupa colt de strada gata sa-l omori.

Tradarea cea de toate zilele

“Gomorrah” este un master piece in descrierea tradarilor de tot soiul si a minciunilor sofisticate ce apar intr-o lume fara incredere si respect reciproc. O lume in care fiecare vrea si crede ca merita sa ajunga sef, ca poate sa aiba puterea totala, iar pentru asta este dispus sa vanda pe oricine indiferent de pret: tatal, fiul, fratele, prietenul, socrul, absolut pe oricine.

Chiar daca toti mafiotii din serial vorbesc despre bogatie, putere, si un viitor splendid, nici unul nu este de fapt in stare sa articuleze ce inseamna ele, concret. Ce inseamna bogatia pentru ei? Oricum, toti sunt deja suficient de bogati. Sau puterea? Caci, toti sunt deja un fel de sefi. Sau viitorul splendid?

Rationamentul mafiotului este intotdeauna unul simplu: “Ii dam lui cutarica in cap, iar dupa asta lucruri fantastice se intampla de la sine.” Nu este evident care este lucrul fantastic pentru care se omoara intre ei, si de ce el se va intampla de la sine. Dar este clar cui trebuie dat in cap. In final, mafiotii se omoare unul pe celalalt pana dispar cam cu totii. O multime de sange, orori, si tragedii pentru nimic, pentru o himera.

Povestea tradarilor din serial mi s-a parut uimitor de asemanatoare cu cea a tradarilor din politica romaneasca. Precum in serial, aliantele intre partidele politice s-au creat intotdeauna nu pe baza unor proiecte importante, bine definite si coerent ancorate in ideologia partidelor, ci pentru scopul pragmatic de a “da in cap” cuiva. Promisiunea a fost mereu ca lucruri fantastice se vor intampla de la sine, ca va fi un nou inceput dupa ce rivalii sunt infranti. Fiecare isi propune sa ajunga seful suprem, sa aiba puterea totala, iar pentru asta orice este permis. Te faci frate cu dracu pana treci puntea. Ba mai mult, destui din interiorul partidelor cred la randul lor ca li se cuvine sa ajunga sefii cei mai mari, iar pentru asta stau in umbra, la panda, asteptand momentul cand simt ca pot sa-i dea branci pe scari in jos vechiului lider pentru a se cocota apoi ei pe tron. Si tot asa, la nesfarsit … Exact ca in serialul “Gomorrah”.

“Arta” tradarilor, a masinatiilor din culise, a loviturilor de “palat” pe care am vazut-o la grupurile de mafioti din serial este felul in care functioneaza organizatiile si comunitatile dominate de neincredere, lipsa de respect, si absenta unor obiective importante pe termen lung. O comunitate este sanatoasa doar cand membrii ei au incredere unul in altul in privinta unor idei (beliefs) importante, exista un mecanism de atribuiere a respectului, si nu in ultimul rand, comunitatea doreste realizarea unor obiective pe termen lung. Toate aceste cerinte nu le-am inventat eu, ci le spun specialistii in sociologie si antropologie.

Faptul ca tradarea a fost si ramane unul din principalele instrumente de lucru in politica si viata romaneasca este (cred eu) o consecinta a situatiei in care oamenii in general nu au incredere unii in altii, respectul este de facto extinct, iar obiectivele urmarite se limiteaza la accesul la putere si privilegii.

Scriu prostii? Poate.

Am sa ma refer in continuare la propria-mi experienta ca sa argumentez ipoteza mea privind lipsa de incredere, respect, si de proiecte importante pe termen lung.      

Primul element – increderea

Am predat cu peste zece ani in urma un curs de master la fosta mea facultate in Timisoara. Tema cursului a fost una pe care am studiat-o multa vreme, am publicat destul, lucrarile mele au fost citate de altii, am obtinut finantare pentru cercetare pe baza de competitie in Statele Unite, am scris o carte, am condus teze de doctorat. Cred ca este rezonabil sa spun ca inteleg bine acel domeniu.

La ultima mea ora de curs, a aparut din senin unul din profesorii din Timisoara, cineva de care nu am fost niciodata apropiat, dar pe care l-am avut la curs ca student. M-a ascultat doua ore, iar la final a tinut sa-mi sumarizeze tot ce am spus la un minuscul epsilon, adica mai nimic. Mi-a explicat doct ca ceea ce prezentasem eu era de fapt vechiul concept X, iar metoda nu stiu care era de fapt vechiul algoritmul Y, si tot asa din aproape in aproape mi-a spus ca tot domeniul (de care vorbisem eu) este in esenta déjà vu si cam nonsense.

Pentru ca era deja seara tarziu, nu m-a interesat sa am o controversa cu el. Dar mi-a fost jena pentru situatie, caci in mod evident dansul nu era la curent cu cercetarea recenta in domeniu. Analogiile dansului erau extrem de grosiere, precum as spune ca geometria plana si cea in spatiu sunt acelasi lucru pentru ca ambele au de-a face cu puncte. Da, vazut din avion, un lan de porumb este un dreptunghi verde.

Dar apoi, pe masura ce m-am gandit mai mult la situatie si m-am (re)-gandit la ea, am inceput sa realizez ca dansul nu a avut probabil incredere in mine si in ce spusesem eu. Este un fenomen bine studiat de psihologi: educatorul isi percepe intotdeauna fostul student ca a ramas la nivelul de student, chiar si la multa vreme dupa ce lucrurile s-au schimbat. La fel, parintelui ii este greu sa accepte ca copilul intelege unele aspecte mai bine ca el despre realitatea din jur. Seniorului sa admita opinia diferita a juniorului. Si totusi pentru asta exista progres, si experiente noi sunt create in permanenta.

Mi s-a intamplat de atatea ori in viata ca cineva sa-mi spuna intai ceva de genul “esti un tip de treaba”, ca apoi peste nu multa vreme sa nu ma mai salute. Impresiile se formeaza si se schimba. In fond, nici eu nu stiu uneori ce este exact in mintea mea, cu atat mai putin stiu cei care imi citesc articolele. Nu exista rationament prin care cineva sa demonstreze matematic ca sunt un om de calitate, care doreste fiecaruia binele de pe lume, la fel cum nimeni nu poate demonstra matematic ca sunt o lepra si un om de nimic.

Care este increderea cititorilor ca ceea ce scriu eu nu este platit de un anume grup de interese? De Putin, de rusi, sau de securisti? Ca sunt un om cat pot fi de decent si cu frica lui Dumnezeu, si nu un descreierat limbut, care inventeaza lucrurile pe masura ce apasa tastele calculatorului?

Desigur, nici una.

Increderea este o impresie. De fapt, este o impresie in care vrem sa credem, pe care ne-o dorim adevarata. Toti vrem sa avem incredere ca profesorul de la clasa intelege materia pe care ne-o preda, si astfel nu ne pune viitorul in pericol. La fel cum speram ca medicul isi cunoaste temeinic meseria, si astfel nu ne pune viata in pericol. Dar increderea ramane o impresie, nu are cum deveni certitudine.   

Elementul doi – respectul

Nu stiu despre voi, dar mie imi place enorm sa ma adresez lumii cu – domn, doamna, ur, asszony. Si cu formulele de politete asociate, dumneavoastra, dansul, dansa etc. Ma face sa ma simt imbracat in costum. Respectul pe care-l arat oricui este poate respectul pe care mi-l arat mie insumi. Bineinteles, nu exagerez cu prietenii mei, caci ar suna pompos.

S-a format insa un obicei urat in Romania, poate cel mai urat dintre toate, si anume sa auzi per-tu-ul asta badaran fiindu-ti adresat peste tot. Tot felul de persoane care nu te cunosc si pe care nu le cunosti sunt per-tu cu tine, ca nah, doar asa se face in America si ne tragem de bracinare de cand existam. Lumea din tara imi spune mai ales – ma, tu, omu’, asta, carturarul zero barat, nimicul, nimeni in lume. Desigur, este si acesta un mod de a ma distinge din multime.  Totusi, nu pot sa nu compar cum mi se adreseaza lumea in tara si faptul ca aici, in America, lumea imi spune Dr. Doboli, iar in comunitatea maghiara sunt Doboli ur, sau profeszor ur, sau tanar ur. Va rog observati – ur-ul – din coada. Asa este, nu-mi sta scris pe frunte ca sunt doctor si profesor universitar, dar imi sta scris pe fata ca am un numar de ani. In Romania, nu tin minte cand cineva mi-a spus domnul D. Dar – ma, tu, ala, nimeni in drum – asta tot mereu.

Cineva inteligent a spus odata ca respectul trebuie castigat. Poate inca nu l-am castigat ca sa fiu considerat domn. Totusi, ma intreb, ce am facut de l-am pierdut? De ce trebuie sa fiu considerat a priori ca nu merit sa fiu respectat cel putin pentru varsta mea? Sau varsta nu mai trebuie respectata in Romania? Eu cred ca raspunsul este mult mai profund de cat naivul – “pai, hai sa vorbim ca americanii”. Face parte din trend-ul actual de a elimina normele de respect si politete fara a pune mai nimic in loc.    

Elementul trei – proiectele importante pe termen lung

Asa cum am scris la inceput, tradarea a fost si ramane unul din instrumente cele mai eficiente in politica si viata romaneasca. Exact ca in serialul “Gomorrah”. Tradarea si minciuna sunt folosite nu neaparat dintr-o rea vointa premeditata, ci pentru ca sunt extrem de eficiente. Ele produc (din nefericire) rezultatele dorite. Tradarea si minciuna vor continua sa existe bine merci atata timp cat lipsesc increderea, respectul, si obiectivele importante pe termen lung.

Cred ca suntem de acord ca nu putem impune cu forta increderea si respectul reciproc. Dar cred ca le putem castiga creand proiecte importante, de care sa beneficieze comunitatea pe termen lung. Am sa dau un exemplu concret.

Stiu pe cineva din Ardeal, cu potentialul unui lider adevarat, care ar putea face lucruri bune si importante pentru comunitatea sa. Unii au incredere in el si il respecta. Altii nu. Teribil de nu. Ce poate face persoana pentru a iesi din impas? Cert este ca nu va primi “pe gratis” increderea si respectul celor care il contesta.

Cred ca singurul mod in care eroul nostru poate castiga increderea si respectul marii majoritati este creand pentru comunitatea sa un proiect important, pe termen lung. De exemplu, propunand si implementand un plan care sa transforme orasul sau intr-unul la fel de curat si de ordonat precum un orasel de munte din Austria.

Daca reuseste sa faca acest lucru sunt convins ca fiecare va avea incredere in el si il va respecta. Daca insa nu reuseste, poate atunci nu are calitatile de lider chiar asa de superioare fata de calitatile celor cu care concureaza. Iar precum in serialul “Gomorrah”, a lupta impotriva cuiva doar pentru a-l da la o parte nu este o strategie care sa genereze altceva decat si mai multe lupte, neincredere, si lipsa de respect.

Candva trebuie sa se termine cu obiceiul asta pagubos de a-ti dori sa ajungi sef si sa ai puterea doar de dragul lor, asta justificand orice tradare si orice minciuna. Undeva, cineva trebuie sa inceapa proiectele cu cap si coada pentru viata de zi cu zi ale oamenilor. Si inainte sa se mute muntii ca sa fie lasat tot Pamantul cu gura cascata, trebuie intai inceput ceva ce este realist si realizabil: de exemplu, sa-ti cureti si sa-ti aranjezi locul precum un orasel de munte din Austria.

Iar atunci nu va mai fi nevoie nici de tradare si nici de mincuna pentru ca exista incredere si respect.                 

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: Sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.