Două coliere din perioada neolitică (8.000 – 5.000 î.Hr.), realizate din cochilii de scafopode, melci şi scoici, care fac parte din piesele de colecţie ale Muzeului Naţional al Banatului (MNB) Timișoara, reprezintă exponatul lunii ianuarie şi pot fi vizionate pe parcursul întregii luni, pe simezele Bastionului Therezia din Timişoara.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

În cursul istoriei, împodobirea corpului cu diverse obiecte a jucat un rol important în manifestarea identităţii umane, dovadă fiind numeroasele podoabe descoperite în cadrul cercetărilor arheologice, precum şi continuarea acestei practici în prezent.

“Bijuteriile sunt o formă universală de adoraţie. Podoabele confecţionate din scoici, pietre şi oase au supravieţuit din timpuri preistorice. Încă din acele vremuri, bijuteriile erau purtate ca o formă de protecţie faţă de pericolele vieţii sau pentru a marca un statut social. Podoabele purtate reflectau ierarhia şi statutul social. Culoarea bijuteriilor şi puterea lor protectivă conta deosebit de mult. Unele aveau mesaje secrete sau inscripţii magice, despre care se credea ca îi vor proteja pe cei care le vor purta”, menţionează site-ul MNB.

Materialele folosite la realizarea podoabelor sunt diverse, de la pietre, ceramică, oase şi dinţi de animale sau chiar de om, până la chihlimbar sau cochilii de moluşte actuale sau fosile.

Un exemplu de podoabe realizate din cochilii de moluşte îl reprezintă colierele înregistrate în colecţiile Secţiei de Arheologie, descoperite la Kiszombor (Ungaria), lângă graniţa cu România, fiind încadrate cronologic în Epoca Neoliticului (8000 – 5000 î. Hr.), nefiind menţionate alte informaţii privind contextul istoric.

Ansamblul expus este reprezentat de două şiraguri compuse din cochiliile a patru specii de moluşte marine, materialul provenind dintr-un depozit fosilifer. În lipsa contextului arheologic, asamblarea pieselor în cele două coliere a fost determinată doar de prezenţa celor două scoici prelucrate ca pandantiv, iar ordinea dispunerii pieselor de tip mărgele s-a realizat în funcţie de potrivirea dimensiunilor. 

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.