Asociația Beard Brothers din Cluj, una dintre cele mai active din țară, a demarat o nouă campanie de strângere de fonduri pentru a construi o școală. După mai bine de 6 ani de activitate și 12 campanii majore, Asociația vine acum cu ideea de a construi o școală în care toți oamenii se vor dezvolta învăţând o meserie, un loc în care vor asimila cunoştințe necesare dezvoltării personale şi profesionale, un loc în care se va crea o comunitate de la care cu toţii vom avea de invăţat.

Potrivit reprezentanților asociației, costurile BeardBrothersSchool sunt estimate la 300.000 de euro, iar prima fază a proiectului se rezumă la construcţia şcolii într-un spaţiu de aproximativ 400 mp, undeva în jurul Clujului.

Așa după membrii asociației cum au afirmat într-o postare pe pagina de Facebook, BBSchool va avea mai multe direcţii principale: 1. Educaţie pentru copii – Cursuri şi Workshops practice pe diferite domenii de activitate, cât şi cursuri suplimentare pentru o asimiliare mai bună a materiilor şcolare generale. 2. Schimbarea mentalităţii privind meseriile şi formarea profesională în această direcţie. 3. Sprijinirea beneficiarilor privind reconversia profesională.

Proiectul este structurat pe două ramuri:
SOCIAL – ramură adresată copiilor din centrele de plasament sau care provin din familii care au o situaţie precară. Aceştia vor beneficia gratuit de serviciile şcolii.
ECONOMIC- cursurile şi workshop-urile vor avea un cost prestabilit, iar fondurile strânse vor asigura aceleaşi servicii pentru cei care nu îşi permit (Learn & Help).

”După 6 ani de activitate, după 12 campanii mari şi nenumărate experienţe frumoase concluzia este aceeaşi: schimbarea se face prin educaţie! Între timp, dăm restart proiectului The Tutors – proiect de mentorat care se bazează pe aceleaşi principii ca şi BBSchool, dar la o scară mai mică.”, au mai scris membrii asociației pe pagina de socializare.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.