Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, spune că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să ridice popririle în cel mult 24 de ore, anunţând că, în acest sens, va depune, luni, la Parlament o propunere legislativă de modificare şi completare a Codului de Procedură Fiscală.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

“În calitate de deputat liberal voi depune mâine (luni – n.r.) la Parlamentul României o propunere legislativă de modificare şi completare a Codului de Procedură Fiscală, astfel încât ANAF va avea obligaţia expresă de a ridica imediat popriile pe conturi bancare ale debitorilor, în situaţia în care contribuabilii şi-au achitat datoriile scadente. În timpul guvernelor PSD, ANAF putea pune poprire pe toate sumele deţinute în conturi de un contribuabil chiar dacă datoria era şi de 10 sau 100 de ori mai mică, iar stingerea debitului nu conducea automat la o solicitare din partea ANAF de a ridica poprirea”, spune Florin Roman, într-un comunicat.

El precizează că unui contribuabil persoană fizică, de exemplu, care ar fi avut un debit foarte mic i se blocau automat toate conturile din bănci şi toate sumele, iar cetăţeanul trebuia să se prezinte personal la Direcţia de finanţe, să ridice dovada că şi-a stins datoria şi să umble pe drumuri pe la bănci, să stea la cozi şi demonstreze el însuşi că nu mai are datorii.

“Era o întreagă nebunie pentru oricine dorea să-şi deblocheze cardurile şi conturile bancare. O adevărată bătaie de joc şi timp pierdut pe la ghişee, deşi autorităţile publice sunt plătite ca să ne facă viaţa mai uşoară. Ca să nu mai vorbim despre firmele cărora le-a fost plătită cu luni de zile întârziere returnarea de TVA, fiind în imposibilitate de a-şi plăti datoriile fiscale, nu din rea-credinţă, ci tocmai din cauza statului rău-plătitor”, adaugă el.

Proiectul legislativ pe care îl depune luni instituie obligativitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) ca, în termen de cel mult 24 de ore de la stingerea debitului, să informeze băncile şi să solicite ridicarea imediată a popririi pentru conturile blocate.

“Acesta este încă un pas către normalitate, un semn de respect la adresa contribuabilului care plăteşte din rezultatul muncii sale taxe şi impozite la bugetul de stat, pentru ca instituţiile să funcţioneze corect”, mai spune Florin Roman.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.