Cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale, în data de 15 ianuarie 2020, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu propune comunităţii prezentarea unei serii de cinci volume “Cartea Românească Veche în comunităţi sibiene”, “Cartea Românească Veche în Răşinari”, “Cartea Românească Veche în parohii greco-catolice din judeţele Sibiu şi Braşov”, “Cartea Românească Veche în colecţiile Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu 1750 – 1800. Catalog” şi “Cartea Românească Veche în colecţiile Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu 1801 – 1830. Catalog”.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Publicul interesat este invitat la întâlnirea cu autorii acestor lucrări de cercetare, Silviu Borş, director al Bibliotecii Judeţene ASTRA şi Bogdan Andriescu, custode al Compartimentului Colecţii Speciale, din cadrul aceleiaşi instituţii de cultură. Prin intermediul acestui eveniment, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu pune în evidenţă diversitatea colecţiilor de carte românească veche din zonele Sibiului şi Braşovului, modul în care acestea au fost inventariate şi conservate pentru a rămâne mărturie a culturii scrise din sudul Transilvaniei.

“Proiectul nostru se încadrează în obiectivele prioritare aflate în strategia de dezvoltare a Judeţului Sibiu, pentru promovarea, conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural al Bibliotecii Judeţene ASTRA, fiind cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu. Am repertoriat şi cercetat numeroase volume de carte veche românească, pentru a spori accesibilitatea specialiştilor şi publicului larg la informaţia referitoare la o serie de lucrări cu valoare de patrimoniu”, a subliniat Silviu Borş, directorul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu.

Prezentarea volumelor va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2020, de la ora 12:00, în sediul istoric al Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu (Str. George Bariţiu, nr. 5), Muzeul Asociaţiunii, et. I.

Toate evenimentele şi proiectele Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu se desfăşoară cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.