fbpx
joi ,2 iulie, 2020
27.4 C
Cluj-Napoca

Mai mult de jumătate dintre inspectorii școlari generali, înlocuiți cu oameni de casă ai PNL

-

În puțin peste două luni de la preluarea guvernării, liberalii au acționat decisv în înlocuirea oamenilor de la conducerea diferitelor instituții din țară, în locul acesta fiind puși membri ai PNL sau apropiați ai acestui partid. Este și cazul Educației, unde actualul ministru, Monica Anisie, a schimbat 19 inspectori şcolari generali. Cei propuși să îi înllocuiască sunt, cum altfel, apropiați ai partidului de guvernământ. În 17 dintre situaţiile documentate, inspectorii școlari afiliaţi PSD au fost înlocuiţi cu inspectori fideli PNL. A venit rândul lor, dezvăluie jurnalista Diana Oncioiu într-o investigaţie publicată în dela0.ro.

Monica Anisie a explicat, în puţinele ocazii în care a fost întrebată, că a făcut schimbări acolo unde au expirat delegările şi detaşările. Aserţiunea nu e conformă cu realitatea. Nu toate detaşările şi delegările erau expirate la momentul preluării mandatului ministerial.

La Ialomiţa, de exemplu, detaşarea inspectorului general Simona Tonţ era valabilă până la finalul anului şcolar 2019-2020. Cu toate acestea, ea a fost înlocuită.

Într-o convorbire telefonică cu reporterul Dela0.ro, fostul inspector din Ialomiţa a declarat că nu este nimic surprinzător în încetarea detaşării sale. De când a preluat mandatul a ştiut că ministrul Educaţiei, oricare ar fi el, poate dispune încetarea detaşării când consideră necesar.

Simona Tonţ a fost înlocuită cu Luminiţa Bărcari, profesoară de fizică cu experienţă în inspectorat, dar şi în politică. Este vicepreşedintele PNL Ialomiţa, fost consilier judeţean din partea PDL şi PNL.

Articolul integral aici.

Distribuie articolul

Știri recente

Felicia Stoian: Folclorul, cu toate ramurile lui, defineşte un popor

REPORTER: - Sunteți o apreciată interpretă de muzică populară și o cunoscută realizatoare de emisiuni folclorice televizate. Cum reușiți să ”împletiți” atât...

Doliu în sănătate. Primul medic din Maramureș, mort în urma infectării cu COVID-19

Dr. Nicolae Ștrempel, medic de familie în comuna Satulung, s-a stins din viață joi, în Baia Mare, unde era internat după ce...

A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva! (A)

Primăria Municipiului Deva şi operatorul Serviciului de salubritate pentru activitatea de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare SC Coral Impex...

Spectacole ale Teatrului de Păpuși „Puck”, în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” vor prezenta la finalul săptămânii două spectacole în aer liber, în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

Proiecții de filme în aer liber, la Sfântu Gheorghe

Locuitorii din Sfântu Gheorghe au ocazia, începând de joi seară, să vizioneze filme de două ori pe săptămână în Parcul Memorial din...

Categorii populare

Comentarii recente

%d blogeri au apreciat: