Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH), în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, organizează, miercuri, 22 ianuarie 2019, începând cu ora 17:00, o întâlnire cu fotografia, odată cu închiderea Salonului de iarnă. La eveniment va fi lansat oficial catalogul care prezintă autorii lucrărilor din expoziție, dar și o proiecție a lucrărilor membrilor AAFH, fotografii ce au fost premiate, acceptate în saloane naționale și internaționale sau publicate pe site-uri de prestigiu din lume, făcând astfel cunoscută munca fotografilor hunedoreni. Intrarea este gratuită.

Intitulată „Obiectiv Subiectiv”, expoziția membrilor AAFH a fost vernisată pe data de 18 decembrie 2019, în spațiile destinate artelor plastice și vizuale din Palatul Magna Curia și poate fi vizitată până pe data de 23 ianuarie 2020.

Programul cuprinde două momente importante: lansarea catalogului, editat în memoria celui care a fost Ovidiu Rațiu, care prezintă autorii lucrărilor din expoziție, publicație pe care o vor primi gratuit toți participanții la eveniment și o proiecție a lucrărilor membrilor AAFH, fotografii ce au fost premiate, acceptate în saloane naționale și internaționale sau publicate pe site-uri de prestigiu din lume, făcând astfel cunoscută munca fotografilor hunedoreni.

Marcăm închiderea „Salonul de iarnă, care este cel mai important eveniment fotografic din agenda culturală a orașului de la poalele cetății, cu o întâlnire cu fotografia la muzeu. Cu această ocazie toți cei care vor fi prezenți la acest eveniment vor vedea și asculta poveștile, spuse chiar de autorii acestora, povești care stau în spatele celor mai spectaculoase fotografii realizate și apreciate de cele importante nume în domeniul imaginii.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania