Peste 3.000 de cetățeni ruși au depus cerere pentru a primi cetățenia română la începutul anului 2019, se arată într-un raport al Corpului de Control al Ministerului de Justiție, consultat de publicația Vice.  Conform acestuia, cetățenia română era acordată ilegal, în urma unui sistem paralel de înregistrare a cererilor și fără verificarea autenticității actelor depuse de solicitanți. Andrei Tinu (PSD), fost director al Autorității Naționale pentru Cetățenie, este anchetat de procurori pentru că ar fi patronat această schemă de acordare peste rând a cetățeniei române.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Raportul Corpului de Control al Ministerului Justiției atrage atenția asupra „vulnerabilităților la adresa siguranței naționale” în cazul felului în care este acordată cetățenia română de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC). Controlul a pornit de la o sesizare din iulie 2019, depusă la Ministerul Justiției, în care doi cetățeni din Republica Moldova semnalau tergiversarea unor dosare în detrimentul altora.

Astfel, în perioada august-octombrie 2019, inspectorii Corpului de Control al ministrului Justiției au analizat aleatoriu mai multe dosare de cetățenie depuse între 2017 și 2019 și au verificat modul în care se înregistrează și se soluționează cererile, se depun memorii la conducere și se țin audiențele.

„S-a constatat că site-ul de programări online este de multe ori supraîncărcat cu cereri ale acelorași persoane, care se programează de mai multe ori succesiv, cu consecința blocării accesului altor solicitanți. Pentru locurile rămase astfel libere prin neprezentarea solicitanților care realizează înregistrări multiple se prezintă avocații cu memoriile mai sus arătate”, se arată în raportul Corpului de Control.

Autoritățile române au observat existența unor grupări care racolau aplicanți pentru cetățenia română, în primul rând din Ucraina și Republica Moldova. În acest context, raportul notează că majoritatea cetățenilor care depun cereri de obținere a cetățeniei române provin din aceste două țări, precum și din Rusia, Belarus, Georgia, Turcia și Israel. Lucrul care i-a intrigat cel mai mult pe inspectori a fost numărul mare de persoane cu domiciliul în Rusia care au dorit să devină cetățeni români.

An de an, numărul acestora a crescut considerabil: dacă în 2015 au depus cerere 950 de ruși, în 2018 ani, numărul acestora crescuse la 3 500.

În primele luni ale lui 2019, 3150 de ruși își exprimaseră deja dorința să devină români, se mai arată în ancheta Vice.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.