Circulația feroviară a fost întreruptă, vineri dimineața, pe Magistrala 200, după ce trenul Sibiu – București a lovit patru cai, în zona Dumbrăvița – Vlădeni, anunță Centrul Infotrafic. Evenimentul nu s-a soldat cu victime omenești. Trenul Sibiu – București și-a reluat circulația, însă are o întârziere de 141 de minute. Un alt tren, care circula între Brașov și Făgăraș, are o întârziere de 108 minute.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul feroviar a fost reluat pe magistrala 200, între stațiile CF Dumbrăvița și Vlădeni, după ce, anterior, trenul de călători care circulă pe relația Sibiu – București Nord a surprins și accidentat în gabaritul căii ferate mai mulți cai.
Din acest motiv, trenul a acumulat o întârziere de 141 de minute, iar un alt tren de călători, care circulă pe relația Brașov – Făgăraș, a acumulat o întârziere de 108 minute.
Reprezentanții CFR Călători spun că trenul IR 1528, care a lovit caii, și-a reluat călătoria cu o altă locomotivă.