Dezvoltatorul Warehouse & Distribution De Pauw (WDP), controlat de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, investește la Deva circa 24 de milioane de euro în dezvoltarea unui centru de distribuție pentru Carrefour, de unde vor fi alimentate supermaketurile retailerului. Astăzi, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Deva, a fost aprobată documentaţia Plan Urbanistic Zonal “WDP Industrial Park Deva”, lucrările intrând astfel în linie dreaptă.

Warehouse & Distribution De Pauw (WDP) deține la Deva un teren de peste 15 hectare şi face obiectul unui plan de dezvoltare pe termen extins. În această primă etapă, compania belgiană investeşte la Deva circa 24 de milioane de euro în dezvoltarea centrului logistic Carrefour care va avea o suprafață de 45.000 de metri pătrați și va fi definitivat în acest an. Conform estimărilor specialiștilor, aici vor fi create 350 de noi locuri de muncă. Investiţia finală este însă estimată la peste 40 de milioane de euro, în cadrul acesteia urmând să fie construite şi unităţi productive.

”Este cea mai mare investiție privată din Deva din ultimii 15 ani, iar astăzi în ședința de Consiliu Local am supus aprobării consilierilor documentația Plan Urbanistic Zonal (PUZ) ”WDP INDUSTRIAL PARK DEVA”, generat de halale industriale din apropierea fabricii Macon. Prin aprobarea PUZ am deblocat lucrările la acest obiectiv, astfel încât investitorul intră în linie dreaptă cu lucrările, pe care își propune să le finalizeze în acest an. Valoarea investiției este de peste 40 de milioane de euro și va genera peste 350 de noi locuri de muncă în municipiul Deva”, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

WDP deține în România 25 de proprietăți închiriabile cu o suprafață totală de peste 623.000 de metri pătrați și o suprafață de aproape 400 de hectare de teren destinat extinderii. Valoarea portofoliului imobiliar local al investitorului era de 447,3 milioane euro la finalul anului trecut și reprezintă o cotă de 13% din activitatea globală a dezvoltatorului belgian.

Familia de investitori, cu exponentul său Tony De Pauw, care conduce afacerile WDP, este creditată de publicația belgiană De Rijkste Belgen cu o avere de 554,4 milioane de euro, ceea ce o plasează pe locul 45 în topul celor mai bogați belgieni. Investitorii belgienii au investit până acum peste un miliard de euro în proprietăți românești, majoritatea înainte de criză, dar au proiecte de viitor care implică alte sute de milioane de euro.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania