Trei companii IT care își desfășoară în prezent activitatea la Cluj și București și-au exprimat intenția de a-și reloca activitatea în municipiul Deva, susține primarul Florin Oancea. Decizia acestor companii va fi luată numai în situația în care Primăria Deva va prelua o clădire de birouri în care ar fi urmat să funcţioneze mai multe instituţii administrative ale judeţului Hunedoara, dar care, din lipsă de fonduri, a rămas nefinalizată din anul 2007. Această clădirea ar urma să fie pusă la dispoziția respectivelor firme de IT.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

“Sunt trei firme de IT care sunt interesante şi ai căror reprezentanţi m-au abordat după ce au aflat că Primăria Deva intenţionează să preia Palatul Administrativ. Clădirea se află în proprietatea Consiliului Judeţean, a Prefecturii şi a Direcţiei de Statistică. Noi am făcut toate demersurile legale pentru preluare. Mai avem nevoie, pentru Prefectură, de o hotărâre de Guvern care sperăm că va intra, în luna februarie, pe ordinea de zi a şedinţei Executivului”, a declarat miercuri primarul municipiului Deva.

Potrivit primarului Florin Oancea, administraţia locală are în plan să preia clădirea şi să finalizeze investiţia, în condiţiile în care construcţia, denumită de localnici Palatul Administrativ, aparţine, în diferite cote, Primăriei Deva, Consiliului Judeţean Hunedoara, Prefecturii şi Direcţiei Judeţene de Statistică.

După preluarea integrală a clădirii, ea va fi inclusă într-un program de reabilitare, începând cu acest an.

“Vrem să creăm o zonă de IT cu adevărat profesionistă, în care tinerii deveni, şi nu numai, să poată să-şi desfăşoare activitatea pe acest segment, astăzi, descoperit în Deva. Este un mare plus pentru municipiu”, a apreciat Oancea. 

Clădirea cunoscută de localnici sub numele de Palatul Administrativ este situată în centrul oraşului şi a fost construită după un proiect din anul 1992. Imobilul are 14 etaje şi o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi. Lucrările principale au început în urmă cu 20 de ani şi au costat circa 7 milioane de euro, sumă calculată în anul 2007, când construcţia s-a oprit din lipsa fondurilor.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania