Combinatul Azomureş a anunţat punerea în funcţiune a unei instalaţii de producere a amoniacului şi avertizează populaţia asupra mirosului care ar putea fi simţit în zonă.

”În următoarele ore, după o serie de lucrări tehnice periodice, necesare pentru menţinerea normelor de siguranţă, una dintre instalaţiile de producere a amoniacului urmează să fie pusă în funcţiune. În perioada de pornire, există posibilitatea ca în zona platformei Azomureş să fie resimţit miros de amoniac, dar şi un nivel mai ridicat al zgomotului ambiental”, a transmis, sâmbătă, Combinatul Azomureş.

Sursa citată a precizat că sunt proceduri normale din punct de vedere tehnic, regăsite şi în normele tehnice aprobate de autorităţile în domeniu.

”Operatorii Azomureş monitorizează permanent activităţile platformei şi ţin legătura cu instituţiile publice care supravegheaza activitatea noastră. Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat”, a mai transmis compania.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania